AGATHA CHRISTIE ȘI MULT WHISKEY
Actorii Simona Mihăescu și Bogdan Talașman interpretează cuplul Lisa și Gilles, un cuplu aparent obișnuit, care traversează, după cum aflăm ulterior, o criză. În prim-plan e însă adusă pierderea memoriei lui Gilles, scriitor de romane polițiste, un personaj narcisist, care își dedică toate cărțile sieși, cu o singură excepție: Mici crime conjugale, volum scris în cinstea soției sale, așa cum reiese din câteva rânduri lacrimogene de pe pagina de titlu. Spectacolul plusează pe dimensiunea dialogală, schimburile de replici devenind motorul intrigii. Se conturează un continuu război între cele două personaje, care ba se temperează, ba se reaprinde. Putem împărți spectacolul în trei secvențe: prima se axează pe Gilles, fiind aproape integral despre el și despre ceea ce nu e el, în condițiile în care personajul e un amnezic care își mai amintește doar declinările latine, limba greacă și tabla înmulțirii cu opt, dar nu și cine este. Lisa încearcă să-i readucă memoria, reconstruindu-i biografia, însă imaginea pare mult prea idealizată, iar Gilles începe să bănuiască că ceva e în neregulă.
Decorul (canapeaua, masa și, mai ales, tablourile) construiește o atmosferă de mister și duplicitate. Unul dintre tablouri înfățișează omul și sosia sa, într-o opoziție sumbră de tip bine-rău. Lucrarea e pusă pe seama lui Gilles (un hobby), deși nu se potrivește deloc cu figura solară a personajului.
Lovit la cap și buimac, acesta o copleșește pe Lisa cu întrebări, la care ea răspunde numaidecât, prilej de a livra adevăruri ce par a fi spuse doar pe jumătate. Gilles e nemulțumit de situație și oscilează între a crede și a nu crede. E tot mai preocupat de seara în care a ajuns la spital și, mai ales, de motivul pentru care s-a trezit cu capul bandajat. Relatarea Lisei nu convinge. Mai degrabă ne constrânge să credem că Gilles se află într-un loc nepotrivit și că a fost prins într-o capcană, fapt pe care îl remarcă și el, având impresia că a fost preluat de Lisa de la secțiunea celor părăsiți de memorie și adus cu ea acasă. Povestea continuă simplu, prin dialoguri, pe alocuri redundante, în alte situații interesante, în care Gilles e din nou eroul acțiunii, scornind teorii despre orice și părând a fi un soț cât de cât adecvat (prin reconstituire), deși nu lipsit de mici (sau mari, depinde de privitor) scăpări legate de curățenie: Lisa îi atribuie lui Gilles ideea că firimiturile de pe masă nu trebuie șterse, deoarece ar fi "lacrimile pâinii", la care acesta răspunde cu un zâmbet larg. De remarcat că în prima parte nu e menționat adulterul, ca și cum unul dintre personaje ar încerca să se ferească de această temă, deși fidelitatea lui Gilles e totuși subliniată.
În continuare se bea și se mănâncă, bea în special Lisa, care dă peste cap pahar după pahar, foarte ostentativ, de parcă ar vrea să-și înece amarul sau să prindă curaj. Alcoolul ne conduce încetișor către a doua parte, momentul în care cei doi s-au cunoscut, la o nuntă a unor prieteni a căror căsnicie, spre deosebire de a lor, nu a ținut. Se înțelege că Gilles începe să-și revină. Se restabilește firul evenimentelor și, să o spunem, povestea lor de dragoste, deși banală, capătă o coloratură memorabilă datorită nuanțelor, mai exact schimbului de replici și aerului nonșalant al conversației dintre cei doi (pe atunci) străini.
CU CĂRȚILE PE MASĂ
A treia parte e inaugurată, cum a remarcat și domnul Nicolae Prelipceanu, de schimbarea rochiei Lisei, care se pregătește, după cum crede ea, de o ieșire în oraș la un drink, și de un "dans" delirant al lui Gilles, care bea și își sărută tablourile până aterizează pe fotoliul său, despre care s-a menționat în mai multe rânduri că e inconfortabil și despre care, desigur, are o teorie. Secvența a treia e cea mai bogată evenimențial și cea mai plină de dezvăluiri, care însă nu aduc un plot twist. Fiind un deznodământ strict oral și reconstitutiv, nu e cazul să povestesc mai mult.
Spectacolul nu impresionează în mod deosebit și nu are nimic care să-i confere greutate. Jocul actorilor pare mai degrabă mașinal, o încercare de a obține (bifa) unele reacții care ar putea fi considerate potrivite în raport cu situațiile scenice. Se înțelege încă de la primele replici că intenția a fost "a se drege busuiocul" în privința relațiilor toxice care continuă, deși duc la degradare și distrugere reciprocă, dar ideea nu e dezvoltată mai mult decât e formulată în sinopsis. În general, e un spectacol făcut, cum s-ar spune astăzi, cinstit.
(foto: Mircea Nică)