Practic, regizorul reconstituie pe scenă, în forme ample, multiplicate, (prin scenografia semnată de Dobre-Kóthay Judit și Szabó Anna) fascinația copilului de altădată în fața teatrului de marionete din Jardin du Luxembourg, la care era dus de mama sa (mărturisirea scriitorului). Cu acest aranjament impresionant, un uriaș galantar plin cu o minunăție de păpuși, sunt întâmpinați spectatorii, înainte de începerea spectacolului. Astfel că păpușile din amintirile lui Ionesco ajung pe scenă, prin viață și evoluează într-un spațiu curat, intens luminat (desigur, și el englezesc, precum toate celelalte componente atinse de prețiozitate ilară din primele replici). Light design și lumini: Tompa Gábor, Fleisz Patrik și Kecskés Lénárd. Umorul englezesc e strecurat cu lingurița, în prezența unui Arlechin debusolat (Orbán Zsolt), obosit în cele din urmă să mai țină piept independenței de mișcare a personajelor-păpuși ce-și cer dreptul la o existență asistată sub semnul miracolului. Fascinația este întreținută pe întreaga durată a spectacolului printr-un joc actoricesc nuanțat, aplicat pe excentricitățile textului și supradimensionări consecutive în drăgălășii ludice învelite în subtil limbaj baroc și surprinzătoare gaguri oferite cu firească dezinvoltură.
De vreme ce anormalul a devenit normal, e firesc să vezi cum păpușile ies din ladă, e firesc să așezi musafirii veniți în vizită direct pe jos, când li se spune să se așeze, e firesc ca Mary (Budizsa Evelyn) să aibă mustață și să se dezbrace, e firesc să te așezi pe un scaun cu arc grosier sub fund, e firesc ca Mrs. Smith (Moldován Blanca) să poarte pantaloni clovnești și Mr. Smith (Nagy Csongor Zsolt) să vină împopoțonat ca o cocotă într-o rochie cu crinolină de altădată, etc. E normal ca ceasul din perete să nu aibă arătătoare, dar să marcheze un timp inert ("aceeași oră" ca-n Beckett). Sugestiv afișul spectacolului care îl reprezintă pe Arlechinul cel hăbăuc dotat cu un ceas fără arătătoare în loc de cap. Deruta e totală, continuă, hazlie. Banalitatea e ridicată la rang de principiu în jocul ficțional.
E normal ca lumea să fie pe dos. Amintesc "lumea pe dos" din spectacolul lui Tompa din 2006 cu O scrisoare pierdută când rolurile de bărbați au fost distribuite femeilor iar Zoe ("Zoe, fii bărbată!" e chiar bărbat), astfel că imaginea carnavalescă a lumii e viguros marcată și în A kopasz énekesnő / Cântăreața cheală prin amestecul costumelor, ridiculizarea raporturilor dintre personaje. Desigur, costume de un grotesc absolut, ostentativ, schimbate și purtate cu emfază crescândă. Personajele par desprinse dintr-un muzeu al figurinelor de ceară, structuri fragile, felliniene aproape ca apariție, grosiere și tușat grotești ca manieră de intercomunicare. Sunt secvențe relevante în care ele se manifestă ca drăgălașe păpuși automate rămase cu surâsul tâmp întipărit pe față și executând piruete sau mișcări sacadate nostime, bizare, ciudate.
Într-adevăr "Ce ciudat! Ce bizar! Ce coincidență!" se repetă progresiv și în limba maghiară (traducerea Gera György), cu ritmicitate alarmantă, până la apogeul din final când aglutinarea cuvintelor și replicilor disparate, explozive, produce derută, confuzie, învălmășeală, surescitare. Un limbaj ce nu mai comunică, dar trepidează sonor, exterior, în rapiditatea de a transmite mesaje venite dintr-o lume a vacuității, a lipsei de sens, dar în care înmulțirea mijloacelor de comunicare joacă sarabanda gâlgâielii în locul gândirii.
Eforturile actorilor sunt remarcabile. Se simte că s-au lansat cu plăcere în fluxul ludic al limbajului, executând scamatorii teatrale uimitoare, extrapolând vizual spiritul textului. Un adevărat bohoc (bufon plin de naturalețe) pune în valoare Nagy Csongor Zsolt, neuitatul Richard III dintr-un alt spectacol al trupei, în rolul Domnului Smith care își anunță prezența citind pompos ziarul de pe un port-ziar antedeluvian. Irizări specifice comicăriilor din commedia dell'arte aduce Moldován Blanka în schimonosita Doamnă Smith, cu părul împletit în două codițe ca două antenuțe ilare. Cuplul soților Martin augmentează în suprareal comicul completat cu sugestii vizuale de acuplare prin prestația actorilor Szabó János Szilárd (Mr. Martin) și Rappert-Vencz Stella (Mrs. Martin).
Imprevizibile și seducătoare sunt aparițiile tinerei actrițe Budizsa Evelyn în rolul Mary, căreia i s-a transferat și recitarea poeziei Focul, "concepția despre lume" a Căpitanului de pompieri, întruchipat pe scenă de Poszet Nándor în gamă jucăuș-lugubră. Un maestru de joc (Nagy Tamás), introdus de regizor, conduce "ostilitățile". Atributele acordate particular fiecărui actor sunt unitar recognoscibile în jocul întregii trupe.
Tompa a meditat îndelung asupra textului și a realizat / pritocit mai multe variante de montare în țară și străinătate. A șlefuit cu delicatețe și candoare acest product teatral îndrăgit, marcant în cariera sa. Spectacolul sătmărean se află, după spusele regizorului, într-o fază virtuală de șlefuire mai ales în finalul excesiv dilatat.
Cunoscătorii se întreabă ce a adus nou în montarea de la Satu Mare. Un nou Ionesco? Trebuia unul nou? Eu personal mă mulțumesc cu vigoarea și strălucirea dată de actorii trupei sătmărene. Un nou Tompa, reinventat? De ce? Nu era nevoie de unul nou, din moment ce s-a inventat bine până acum pe linia decriptării sensurilor din universul ionescian și continuă să o facă în continuare cu aceeași determinare.
(foto: Harag György Társulat)