Și dacă iluziile sunt tot ceea ce vom avea vreodată? - Decorado la Animation Bucharest International Film Festival, 2026

Și dacă totul din jurul nostru, adică tot ceea ce credem noi că ar fi realitatea, nu ar fi decât un decor de teatru? Sau, cum formulează tandru protagonistul acestei distopii: "Dragă, nu ți se pare că totul în jurul nostru e foarte ciudat?"

Cum ar fi dacă am fi prinși într-un fel de reality show în care exploatarea de clasă, cruzimea vieții, autoritarismul pur și dur ar fi reale, atât de substanțiale încât tot ceea ce am putea vreodată realiza nu ar fi altceva decât o iluzorie trecere de la un studio de filmări la altul.

Premisa este asemănătoare cu clasicul The Truman Show în care Jim Carrey joacă un fericit locuitor al paradisului de televiziune, dar Decorado (="decor de teatru" în limba spaniolă), distopia animată a spaniolului Alberto Vázquez merge mult mai departe în închipuirea și avertizarea pe care ne-o propune.


Mai precis, avem un frumos învins, un suflet pur care încearcă cu greu să supraviețuiască marginalizării în societate. Alături îi este soția iubită, care însă face din ce în ce mai greu față presiunilor financiare care se adună din ce în ce mai mult asupra lor. Un prieten rebel îl introduce pe Arnold pe o cale secretă care ar putea duce la o scăpare, dar care moare chiar în acest act inițiatic. Sarcina găsirii și parcurgerii căii de scăpare îi revine atunci lui Arnold, dar de aici încep tot felul de aventuri sălbatice, care îl fac nu doar să-și piardă familia, libertatea și urmele de status social pe care le mai păstra, dar, cel mai important, îl fac să își piardă încrederea în sine și în destinul său. Întorsăturile de situație însă abundă, oamenii dragi fac alegeri neașteptate și în rău, dar mai ales în bine, astfel că revelația finală instaurează și recadrează toate definițiile realității pe care această lume imaginară și contrafăcută le poate suporta.

Avem un decor artificial, în care totul este guvernat de o corporație cu nume profetic: A.L.M.A. (Almighty Limitless Megacorporative Agency), care este, de fapt, o trădare a aceluiași cuvânt în spaniolă (alma=suflet). Iar sediul acestei lumi animate, dar neînsuflețite se afla pe un deal, într-o construcție industrială care este ce caricaturizează castelul medieval al Cenușăresei din universul Disney.

Edificiul apasă asupra țăranilor aflați pe câmpia de sub el. Păstrând relațiile medievale, avem monștri care sălășluiesc în jur și munți care delimitează fără drept de apel fruntariile țării.

Grafica este dominată de o culoare mai puțin utilizată: movul. Tonurile acestei culori, ea însăși o mixtură, reprezintă o constantă ce străbate toate episoadele filmului. Alegerea mai puțin obișnuită poate că are de-a face cu o încercare de a scoate filmul din anticipările de gen sau poate exprimă doar dorința unei coerențe. Nu știu exact. Cert este că nu se dă greutate acestui aspect, utilizarea sa în raport cu peripețiile din film, cu personajele sau cu teritoriile pe care acestea le străbat fiind neutră.

Personajele sunt umanoide, e drept, însă galeria acestora se extinde de la cei doi șoricei simpatici la tot felul de ciuperci cu pălării ca sombreros. Casele în care trăiesc aceștia sunt delimitate în zone numite cu literele alfabetului, indicând așadar o strictă și recognoscibilă ierarhie socială.

Fabula critică față de capitalismul nemilos înmănușat în reclame de catifea funcționează în limitele unei decențe a indicării răului mai degrabă decât a unui optimism fără bază asupra soluțiilor binelui. Șoriceii, ciupercuțele și chiar și invers-sirenele sunt personaje cu umbre și cu lumini, cu alegeri dificile și cu moralitate nesigură. Chiar și atunci când sunt mânate de bune intenții, acestea par a fi neclare. Discernerea între binele autentic și conformarea la o societate rea și disfuncțională ar trebui să nu fie chiar o provocare, însă iată că Decorado demonstrează că uneori putem să alegem răul chiar și atunci când știm că este rău și că ne va duce la pieire din simplul motiv că nu avem curajul, resursele, imaginația sau prietenii potriviți pentru a încerca o evadare. Iar șoriceii și ciupercuțele mai au un dușman - sau un aliat al puterii, depinde cum vreți să priviți situația: un drog al fericirii. Acea soma care apare în romanul lui Aldous Huxley, Minunata lume nouă, o pastilă în care totul își va apărea roz (mă rog, cu nuanța aceea de mov de care vorbeam mai sus), vecinii vor zâmbi și serviciul va fi spornic și împlinitor sufletește.

Povestea curge sincopat și creează senzația ori a unei serii de televiziune care nu s-a mai concretizat, ori a unei nehotărâri, a rescrierii repetate a punctului final. Cu toate acestea, atașamentul față de protagoniști se realizează impecabil, iar asta se transformă în elanul necesar pentru a-ți păstra motivația și de a te identifica cu peripețiile simpaticelor șoricei.

Așadar, dincolo de ideile și articularea lor distopică, destul de clișeistice, un punct forte important, care dă altă greutate întregii povești, este zugrăvirea imperfecțiunilor și a ezitărilor personajelor. Mai rar pentru filmele de animație, al căror punct forte este tocmai imaginarea unor lumi și crearea lor prin puternicul instrument al desenului, aici dimpotrivă, miza câștigătoare este apanajul filmului live-action. Finețea psihologică rezultă din ceea ce fac și zic personajele, mai puțin din modul în care sunt zugrăvite la propriu pe ecran.