Iar m-am lăsat purtată de amintiri, pentru că timp de o săptămână am asistat la un preaplin de poezie, adevărat romantică, și nu aveam cum să rămân indiferentă, nu aveam cum să nu simt fiorul, să nu mă-ntorc în trecutul meu, nu doar al celui propus spre studiu...
Așadar, am avut onoarea și bucuria de a fi martoră, pentru a doua oară, la Atelierul de poetică teatrală - Ion Caramitru, desfășurat la Alba Iulia, în perioada 10 - 18 iunie 2026. Dacă la ediția anterioară am fost invitați să descoperim sonetele marelui Will Shakespeare, de data aceasta, mult mai provocator, aș spune, a fost romanticul George Gordon Byron. Spun am fost invitați, plasându-mă alături de echipă, păstrând, totuși, poziția de auditor, de observator.
Aceiași mentori: criticul de teatru Marina Constantinescu și actorul Marcel Iureș, și opt tineri actori, unii dintre ei aflați la a doua experiență de acest gen, alții aflați la prima, dar toți dornici de acest proces complex, dificil, dar atât de provocator. Mălina Lazăr, Oana Jindiceanu, Mihai Nițu, Iosif Paștina și Iulian Costea au fost cei care au recidivat în studiul teatral al poeziei, Ecaterina Lupu, Buse Özgül și Aurelian Culea - participanții pentru prima dată la acest atelier.
Marina Constantinescu și Marcel Iureș îi invită la o adevărată călătorie, prin text și rostire, din care ei să devină mai bogați spiritual și mai buni rostitori. Acel termen, atât de uzitat odinioară, de recitare, este unul perimat, nepotrivit pentru ceea ce își propun mentorii la acest atelier. Declamația, teatralitatea nu sunt deloc utile în a transmite sensul vorbelor, de aceea este esențial să se înțeleagă textul. Este o călătorie inițiatică, o istorie a civilizației, Byron este o încercare mare după Shakespeare, o provocare actoricească pură prin schimbarea de stări, prin secvențele de film, este o călătorie vizuală. Călătoria capătă culorile prin rostire. Tonurile vor da culoarea și stările. Iar pericolul cel mare este să moară emoția. Ea e obligatorie. E baza. - Marina Constantinescu
Din creația poetică a Lordului Byron (un tânăr chipeș, după cum îl prezintă pictura vremii, inteligent și cultivat, trăind tumultuos, care incită lumea prin felul său de a fi, dar și prin scrierile sale) a fost propus spre studiu și analiză poemul Pelerinajul lui Childe Harold, în traducerea unică a lui Aurel Covaci, un poem narativ construit din patru cânturi, (primele două cânturi au fost publicate când avea 24 de ani, celelalte două la 30 de ani) al cărui personaj își părăsește ținutul natal și viața desfrânată pe care o ducea spre căutarea de sine, spre maturizare, străbătând ținuturi despre care aflase, până atunci, în cărți. Astfel, cei opt tineri actori au devenit pelerini la rândul lor, însoțindu-l pe Childe și pe Byron în călătoriile sale romantice, descoperind o lume, descoperind gânduri, sentimente, trăiri ale unui suflet zbuciumat, melancolic, căutător de frumuseți bizare și armonii smintite (Ion Minulescu), căutând, în același timp, să-și descopere noi valențe actoricești.
În centrul întregii lui creații se află convingerea că experiența lui existențială, frenezia cu care își trăiește fiecare moment al vieții îi justifică poezia. Convingere întărită de circumstanțele propriului succes, de adeziunea cititorilor la formula poetică pe care o crease, de opiniile criticii: Byron avea dreptul să își privească opera ca pe o lume ce reflectă cu fidelitate necesitățile spirituale ale epocii. (din Studiu introductiv semnat de Dan Grigorescu la volumul 1- Poezia, Byron, editura Univers, București 1985)
Întreg poemul este citit pentru deslușire, fiecare cu vocea sa proprie. Childe este acel tânăr, cavaler fără titlu, un fel de Don Quijote, mânat de vântul vieții, rostogolit în lume, explică Marcel Iureș. Lucrul trebuie să aibă sens, direcție. O limbă potrivită, chiar dacă vulgară, are culorile la locul lor. Imaginea trebuie stârnită. Poemul are o cadență eroică, care nu este ușor de realizat. Așadar, e important tonul și tempo-ul. Trebuie să conduceți ceea ce spuneți. Noi nu ne părăsim nicio clipă. Știm ceea ce facem. Și textul este destructurat și analizat gramatical, vizual, al sensurilor, pentru a fi bine înțeles, ca ulterior să poată fi reconstruit, și dezvăluit, obligatoriu, spectatorului (în absența căruia un actor nu își mai are rostul) cu tonul și ritmul potrivit. E o muncă intelectuală titanică, care, evident, cere timp, cere lectură după lectură. Însă timpul alocat acestui atelier este scurt, de aceea textul a fost comprimat în așa fel încât să mențină sensul general al poemului, subliniind acele aspecte definitorii pentru înțelegere, dar și să permită acea curgere necesară, și, evident, să transmită emoție.
Fiecăruia i-au revenit două, trei fragmente, pentru a ne purta în lunga și istovitoarea călătorie a lui Childe Harold. Fiecare fragment, reprezentând alt spațiu și altă dinamică, cerea un alt glas. S-au străbătut mări și oceane, poteci, drumuri bătătorite ca să aflăm lumi, odată strălucitoare, dar, vai, "acum" atât de ostenite: Portugalia, Spania, Italia, Albania, Grecia. Și în tot acest timp, o filozofie de viață se desprinde cu fiecare pas, melancolia și regretul specific romanticilor ne împresoară, e dor și iubire, indignare, ironie și autoironie, nemulțumire și tăgadă, e viață. Iar actorul trebuie să ne ofere nu doar o voce, ci un timp anume și un spațiu. Fermecător, dar extrem de dificil.
A fost fascinant să asist, pe de-o parte, din nou, la acest lucru mentori-actori, la acest travaliu. Textul, atât de complex și de provocator, a deschis un dialog efervescent, între doi profesioniști, erudiți, fermecători, fiecare în felul său, prin modul în care dezvăluiau cunoștințele lor, și tinerii lor ucenici, avizi să descopere și romantica lume a lui Byron, dar mai ales să deprindă din meșteșugul acesta al rostirii poetice, în așa fel încât să rămână niște entități în plan artistic, fiecare cu vocea sa, dar prezervând firescul, naturalețea rostirii, fără a uita de cel căruia i se adresează: spectatorul. Pe de altă parte, a fost fascinant să îl descopăr pe Byron, să îi descopăr profunzimea poetică, grație, repet, traducătorului, căruia, este evident, nu i-a venit ușor să găsească vorbele potrivite pentru a păstra și sensul și măsura, dar și grație analizelor pe text și a rostirilor actorilor. Și, nu în ultimul rând, m-a bucurat să descopăr și să redescopăr niște tineri actori foarte buni, dornici să accepte noi provocări care să îi poarte în drumul de maturizare artistică.
Mihai Nițu - un timbru cald, seducător, profund, Iosif Paștina - simplu, dar nu simplist, ironic, ademenitor cumva la vorbă, ușor, ștrengăresc, Iulian Costea - visător, melancolic, grav și duios în același timp, Oana Jindiceanu - voce puternică, directă, jucăușă pe alocuri, Ecaterina Lupu - stăpână pe sine, cu voce clară, când molatecă, când în forță, ușor visătoare, Mălina Lazăr - grație în voce și în atitudine, dar sigură pe cuvânt, sensibilă, dar sigură pe sine, Buse Özgül - pătimașă, copilăroasă, cu emoție și o anume timiditate, Aurelian Culea - voce puternică, stăpân pe sine și pe vorbe - mici portrete rezultate din ceea ce am văzut și auzit, schițe mai degrabă, care doar conturează personalități.
Cultura e un tip de gravitație care ne susține, le-a spus Marcel Iureș. Dacă și decidenții politici ar înțelege acest lucru, cu siguranță am fi mai bogați, cu siguranță nu am trăi vremuri atât de sumbre și de rătăcitoare. Dar asta este o lungă și altă poveste...
Tot acest parcurs inițiatic pentru actori în lumea plină de romantic mister a lui Byron, încapsulând călătoria inițiatică spre maturizare a lui Childe Harold, s-a încheiat, firesc, cu un Demo unde în cutia magică, cum i-a spus Marcel Iureș, care este scena, vocile tinerilor actori au răsunat când grave, când triste, suave sau în forță, pasionale, purtându-ne pe urmele junelui din Albion cu adevărată emoție.
Această ediție a Atelierului de poetică teatrală - Ion Caramitru a cuprins și un atelier de mișcare și pregătire corporală, susținut de Medana Pișleagă, tocmai pentru a veni în sprijinul rostirii scenice, care implică corpul, implică un efort în dozarea respirației și o anume folosire a diafragmei.
Și ca un firesc, pentru a completa minunatul univers teatral creat în acest răstimp, în foaierul Teatrului de Păpuși Prichindel, a fost organizată o mini-expoziție de schițe și lucrări semnate de scenograful Helmut Stürmer, un univers de laborator, care surprinde câteva teme de studiu: măști, nuduri, burattini. Un cadou, o ușă sau o fereastră, cum vreți, spre universul pe care această comunitate pe care voi ați format-o împreună cu noi aici, care are îndreptățirea să meargă mai departe - sunt cuvintele Marinei Constantinescu adresate tinerilor actori. Corporalitate, oniric, teatralitate, mini-expoziția a cuprins lucrări din tema Burattini, un fel de studiu de mască, de arlechino, apoi o serie de portrete, autoportrete, un fel de măști, pentru că fiecare expresie și profunzime a expresiei vorbește despre un personaj, despre o atitudine, despre ce se vede, ce nu se vede, despre clovn, și nuduri. Un spirit tânăr și foarte, foarte liber, căruia, întotdeauna i-au plăcut tinerii creatori, i-a urmărit pe tinerii artiști în evoluția lor, fără a-și uita mentorii. De aici și dorința introducerii tinerilor actori, participanți la atelier, în universul atât de magic și de profund al lui Helmut Stürmer.
Adio! E-un cuvînt ce întristează!
Vă zic adio totuși celor care
Eroul mi-ați urmat, cu mintea trează,
Și în această ultimă-ncercare.
Măcar o amintire oarecare
Dacă-i păstrați - o, n-a rupt în zadar
Atîtea încălțări prin lumea mare.
Rămînă el, cu-al său destin amar,
Iar voi - cu-nvățături din ce-a pățit măcar!
(finalul Cântului IV, Pelerinajul lui Childe Harold, George Gordon Byron)
Îmi este dificil să descriu în cuvinte efortul actorului cu sine însuși, cu textul, precum și legătura, conexiunea mentor-actor. E fascinant, repet acest cuvânt, e fascinant, să vezi cum un text devine plămădeală, și e lucrat, întins, rulat, frământat, pus la dospit, ca mai apoi să-și găsească finalitatea arzând. Așa arde actorul pe scenă, așa arde și poetul în plin act creator. Sunt atât de asemenea!
A fost o bucurie, cu emoție la purtător, să fiu părtașă, din nou, la un astfel de demers poetico-teatral. Mai vreau!
Atelierul de poetică teatrală - Ion Caramitru este un proiect UNITER, realizat împreună cu Teatrul de Păpuși Prichindel și Consiliul Județean Alba.
(Foto: Flaviu Dușa)