Pe 27 iunie 2026, teatrul independent clujean Centrul de Creație Maidan a găzduit premiera spectacolului Dacă, peste două sute de ani, marțienii, realizat de Gianina Cărbunariu și inspirat de emisiunea mai-sus menționată. În rolul realizatoarei TV, Codruța Bonta. În cel al Emiliei, Oana Hodade. În rolul lui Tolo, Paul Sebastian Popa. Doar prenumele jurnalistei de investigație e menționat în spectacol. Nici un alt nume nu e rostit, fie că vorbim de celelalte personaje prezente pe scenă, fie de cele faimoase invocate în emisiune. Doar aluzii, străvezii pentru cei familiarizați cu mediul politic & jurnalistic românesc al ultimelor decenii.
***
E fascinant să (re)privești emisiunea imediat după ce ai văzut spectacolul. Practic, privești o aceeași realitate cu ochii altcuiva. Decupajul realizat de Gianina Cărbunariu (dramaturgia spectacolului: Filip Odangiu, unul dintre oamenii de bază ai Maidanului) aduce la rampă bucăți masive din faimoasa emisiune, la care se adaugă parte din confesiunile scrise ale Emiliei Șercan și o scurtă biografie a Eugeniei Vodă. Tonul cu care e privit programul de televiziune și eroii săi face toată muzica. Din intonațiile actorilor, din costumele și machiajul lor (Adrian Ganea), din proiecțiile video (același Adrian Ganea) și lumini (Sárosi Áron), din muzica original (Oscar Ungvari), se naște tonul de cabaret, de pamflet, cu satiră atent mixată cu comentariul social & politic din cel mai serios (nu că pamflet ar fi, în esență, neserios).
Fiecare dintre cei 3 performeri își însoțește replicile cu pasaje instrumentale. Oana Hodade (Emilia) cântă la chitară bass, realizatoarea TV a Codruței Bonta la keyboards, jurnalistul de investigație al lui Paul Sebastian Popa la melodică. Influențele brechtiene marchează, când și când, munca Gianinei. Machiajul verde strident al gazdei show-ului TV, se revendică din aceeași tradiție. "Uită-te la ea, parcă e un șarpe", comentau două spectatoare ale reprezentației bucureștene a spectacolului, ce a încheiat un mini-turneu întâmplat în iunie - iulie 2026 care a mai cuprins Turda și Sfântu Gheorghe. Expresivitatea chipului Codruței Bonta, chipul intens colorat și comentariile muzicale ironice pe care le prestează din clapă conturează un portret de o aciditate greu de uitat.
Pe lângă meșteșugul artistic, Dacă, peste două sute de ani, marțienii mizează pe dilemele morale pe care le propune. Multistratificate. Fiecăruia după puteri, după gust, după dorință. Un prim strat e cel al omului de televiziune / jurnalistului / cetățeanului care alege să își ferească privirea când devine vorba de constatat corupția și mizeria morală ale semenilor lor, preferând să împroaște cu noroi înspre cei care demască minciuna, impostura, hoția. Al doilea strat e cel al puternicului zilei care încearcă / își închipuie că orice și oricine poate fi cumpărat. Al treilea strat e cel al oamenilor care aleg onestitatea, integritatea, cinstea și cărora viața le pune în față alegeri complicate. Al patrulea strat e cel al oamenilor care rezistă tentațiilor de tot felul, dar care nu înțeleg să se ridice de pe scaun (de pildă, de pe cel al invitatului unei emisiuni TV) atunci când un om asemenea lor are o cădere nervoasă. Și așa mai departe, fiecare cu demonii & încercările lui (nu, asta nu înseamnă că păcatele ne sunt egale ca impact negativ în lume, ce e șarpe șerpește cu ochii ca de pește și răul șerpuiește).
Am crescut privind emisiunile-interviu Planeta cinema și Profesioniștii realizate de Eugenia Vodă la TVR. Am lucrat un an și un pic în echipa Tolontan - Ioanițoaia de la ProSport și, ulterior, Gazeta Sporturilor. Pe Emilia Șercan am urmărit-o live cu o singură ocazie, în cadrul unei discuții purtate în grădina de la Teatrelli alături chiar de Gianina Cărbunariu și moderată de Octavian Saiu. Știu cine sunt Sorin Ovidiu Vântu, Dan Condrea, Dan Voiculescu și alte invocați fără nume.
Pariul reușit al spectacolului de la Maidan e că Dacă, peste două sute de ani, marțienii le spune lucruri relevante și celor care nu știu nimic din biografiile și prestațiile profesionale ale eroilor reali dramatizați. Sunt personaje și situații cu grad suficient de reprezentativitate pentru a stârni interesul, (auto)chestionările și discuțiile în rândul publicului.
În același timp, producția clujeană spune lucruri relevante și despre oamenii cu prenume și nume amintiți mai sus. Cheia expresionistă acoperă doar parțial punerea în scenă a Gianinei Cărbunariu. Ca și emisiunea de la care a pornit totul, personajul Emiliei are o doză de tragism de o factură cât se poate de realistă. Oana Hodade oferă o prestație impresionantă în rolul femeii care se descompune sub ochii noștri. Ea nu e parte din carnaval, cum, în mare parte din timp, nici personajul inspirat din Cătălin Tolontan nu este. Pe vremea lui Shakespeare, bufonii erau excepția, erau vopsiți pe față și asta le dădea voie să spună adevăruri supărătoare și să rămână în viață. Pe vremea lui SOV & DV & EV, bufonii sunt regula, sunt vopsiți pe față (atunci când oamenii îi privesc prin ochii artiștilor) și își închipuie că doar minciuna și calomnie le permit să rămână în profesie & viață.
Titlul spectacolului, ca și încheierea powered by Sadoveanu himself, sunt integral inspirate din evocatul program TV. Cringe e o caracterizare prea blândă. Când naiba am ajuns în halul ăsta?
(Foto: Victor Sindean & Adrian Ganea)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 5 iulie 2026 @ Sala Mare a Teatrului Masca din București)