Recunosc că am văzut şi celelalte două The Fast and the Furious. Asta pentru că sînt frustrat, nu am maşină şi chestiile la care mă pricep fac gălăgie doar la mine în casă.
Tokyo Drift ăsta şi-a făcut treaba cu sinceritate. Adică vezi maşini, vezi culori, vezi gagici, ai sunet de motoare pe patru roţi şi un soundtrack ok, de pe care am făcut o pasiune vulgară pentru Teriyaki Boyz, o trupă de hip-hop din Japonia.
Şabloanele nu lipsesc nici de data asta. Eroul principal e american şi ajunge să facă tot felul de curse prin Japonia, conducînd musai un Ford Mustang. Şi să mai aibă şi un accent de hillbilly, că, dacă micii ţărani americani conduc aşa, orăşenii ar concura direct cu Raikkonen.
Dar dacă The Fast and the Furious a început un fel de turneu prin lume, pornind la drum cu Japonia, îi aşteptăm pe regizori şi la noi în ţară. Acolo erau Mitsubishi, Mazde şi Nissan-uri din belşug. În România, aş vedea nişte întreceri între ursuleţi de 1000 de euro, cu mai multe abţibilduri decît piese, Loganuri cu spoilere care fac drifting la fiecare stop încercînd să frîneze, Matizuri care se rostogolesc strivind mafioţi, Cielo-uri cu tobe sparte care umplu aerul cu sunetul lor impunător, Supernove care fac cruising încetişor, intimidînd trecătorii cu ritmuri orientale şi taxiuri sinucigaşe.
Vă aşteptăm, aşadar, şi pe la noi, dragi prieteni care aveţi carnete de conducere. Încă.