România Liberă / septembrie 2006
Actriţă şi realizatoare, Valérie Lemercier atacă cu acest nou film al său instituţia monarhică. Mă rog, aşa s-ar părea. Palais royal! (semnul exclamării e pus pentru a nu confunda filmul cu un scurtmetraj din 1951) e o comedie cinică desfăşurată în lumea plină de convenienţe a unei familii monarhice - fictive- de azi.

Aluziile sunt destul de transparente. Cel mai probabil e vorba de monarhia britanică şi de destinul lui Lady Di, dar nici celelalte monarhii europene nu pot fi neglijate, mai ales că sunt puţine. Cîte puţin de la fiecare. Filmul nu e peste măsură de amuzant, dar devine oricum derutant prin deficienţe de atenţie faţă de acţiune şi personaje, şi mai ales prin mesajul său indecis. Valérie Lemercier imaginează, nu foarte imaginativ, o familie monarhică stas surprinsă de moartea intempestivă a regelui: regina e dură şi manierizată pînă se descoperă că are o relaţie veche cu şeful de la protocol (e interpretată de regina cinematografului francez, Catherine Deneuve); fiul cel mic, prinţul Arnaud (Lambert Wilson) care n-are ocupaţie, dar se pare că va fi uns rege, el e cu golful (ca prinţul Charles), cu silueta şi cu amanta; fiul cel mare e burlac, motiv pentru care nu poate fi ales rege, dar motivul adevărat nu e nici acesta, nici moleşeala lui mentală, ci faptul că nu e făcut cu şeful de la protocol, cum e prinţul Arnaud.

Personajul principal al filmului este însă prinţesa Armelle, soţia lui Arnaud (interpretată de Valérie Lemercier), care în aşteptarea momentului cînd va deveni regină trebuie să renunţe la viaţa ei privată, la meseria de medic ortofonist, la hainele şi coafura ei vag neîngrijite. Prinţesa Armelle e un personaj scăpat totuşi din mînă, care scoate din poşetuţă tot felul de calităţi şi defecte pe care nu ştiam că le are, dar care pe ea o ajută să construiască povestea. Ele nu o definesc pe dinăntru, ci doar îi conduc reacţiile. Cînd e împiedicată şi cam şuie, cînd devine brusc deşteaptă şi aplicată - după ce descoperă că soţul o înşeală cu cea mai bună prietenă. Modificîndu-se prin apăsare de buton, rămîne de la început pînă la sfîrşit o necunoscută. Dacă nu putem spune despre ea nici măcar dacă acţionează moral sau nu nu e decît din pricina implicării prea mici a scenaristei în bucătăria personajului.

Filmul are puţine pasaje realmente comice, cum e cel în care, în Ziua porţilor deschise de la palatul regal, vizitatorii descoperă o uşă secretă şi nimeresc în iatacul reginei. Ciocnirea celor două lumi e aici excelentă sursă de comic. Regina se ascunde după amantul de la protocol, iar musafirii - oameni normali, grăsuţi, cu blugi pe ei, aparate de fotografiat, cărucioare cu copii - rămîn trăsniţi ("Hopa, asta nu e regina?!"). Dar scena se duce şi rămînem în aceeaşi supă nesigură care se termină şi foarte brusc, prin moartea la fel de intempestivă a eroinei, ceea ce ne taie orice şansă de a ne lămuri ce vroia scenarista & regizoare "să zugrăvească". Eroina moare fără ca noi să înţelegem dacă paralelismul evident cu viaţa prinţesei Diana era pe bune sau băşcălie. Cît despre amănuntele referitoare la gustul vieţii din această colivie de cleştar, o secvenţă numai din Marie-Antoinette de Sofia Coppola face cît tot acest film de 103 minute.

Palais royal! / Surprize la palatul regal - 2005,
scenariul şi regia Valérie Lemercier,
cu: Valérie Lemercier, Lambert Wilson, Catherine Deneuve, Michael Aumont, Mathilde Seigner, Denis Podalydès.
Regia: Valérie Lemercier Cu: Valérie Lemercier, Lambert Wilson, Catherine Deneuve, Michael Aumont, Mathilde Seigner, Denis Podalydès

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]net.ro Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus