septembrie 2006
Festivalul de film Toronto 2006
Acu' că se publică lista filmelor care vor rula la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto, ce stă să vie (7-16 septembrie 2006), m-am apucat să număr filmele româneşti din cadrul festivalului: 2 şi 1/2 din 352. Cum aşa?... Păi, să le numărăm, coane Fănică:

Unu' la mână: 12:08 East of Bucharest (titlul original: A fost sau n-a fost?), regia Corneliu Porumboiu.

Doi (tot la mînă, ca tot românul echidistant): The Way I Spent the End of the World (sau, mai exact, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii), regia Cătălin Mitulescu.

Pîn-aici, nici o surpriză: cele două filme care deja ne-au reprezentat cu onor şi la alte festivaluri internaţionale.

Bine, bine, da' cum de mi-a dat cu virgulă, o să-ntrebaţi?... Păi, chiţibuşar & patriot local cum mă ştiţi, am pus la socoteala şi:

1/4: Transylvania, regia Tony Gatlif, în care Asia Argento joacă o ţigancă preumblându-se prin teritoriul (mitic, se zice în prezentarea de pe site-ul festivalului) cu pricina şi care se anunţă a fi un fel de "Gadjo Dilo" meets "Baltagul"...

şi, în ultimul rînd, dar nu şi în cele din urmă (sau invers?):

1/4: Borat Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan, cu neasemuitul Sacha Baron Cohen, a.k.a Ali G (rapperul suburbano-britanic, misogin, egocentric şi sărac cu duhul), a.k.a. Bruno (fashionist-ul austriac), a.k.a. Borat (reporterul din Kazahstan) din serialul HBO Ali G. Ştiu, pentru cine n-a auzit de Ali G nu se înţelege mai nimic din fraza de dinainte, dar vina aparţine în cea mai mare parte sus-numitului SBC. Promit că revin cu detalii după proiecţie. Cert e că filmul cu pricina - nu mai reiau titlul că-mi consum toţi pixelii - s-a turnat parţial în România, în care ţărişoara noastră ţine loc de, aţi ghicit, Kazahstan. Meniu complet: animale de curte (şi-n curte, şi-n casă), domni cu burta şi / sau tenul purpuriu, doamne cu broboadă şi îmbrăcate în diverse nuanţe de negru, maro şi gri şi aduse de spate, Dacii de culori incerte (şi lăsate pe spate...), şi aşa mai departe. Cum spuneam, curat Kazahstan. Ce mai, românii vernil îşi şoptesc deja în barbă / mustaţă: răzbunare, numele tău e Sacha Baron Cohen!...

Cum ziceam, vom reveni.

(Toronto, 6 septembrie 2006)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus