Suplimentul de cultură / august 2006
New World, The
Despre filmele lui Terrence Malick nu-ţi vine să vorbeşti. Ai putea încerca altfel: să fluieri ca pasărea, să şuieri ca vîntul de vară prin frunze, să clipoceşti ca apa, să devii înserat ca în "magic hour" (apusul care mai întîi îngălbeneşte gros, apoi portocaleşte obiectele), să începi să miroşi a pămînt, a aer, a iarbă şi a fîn, să iubeşti, să-ţi imaginezi cum e să iubeşti şi să mori.

Filmele lui Terrence Malick, puţine, dar esenţiale, pun în aceeaşi ecuaţie, la un mod la care nu mai înţelegi ordinea logică, dragostea-moartea-natura. Cînd spun "natură" mi se strîmbă un pic gura, nu mă refer la natura din comentariile de la şcoală ("Natura în filmele lui Terrence Malick") sau la pasajele descriptive din cărţi. Poate ar fi mai bine să zic "Mother Earth", ca indienii nord-americani, acel culcuş din care venim, care ne hrăneşte, ne ocroteşte şi ne arată drumul. Un culcuş ca un pat de frunze, multe straturi de frunze, cele mai de jos putrezite şi hrănitoare. Un strat pe care poţi coborî, pe firul timpului, la vremurile noduroase şi esenţiale, cînd oamenii erau prea tineri ca să greşească.

Cred că la nici un alt regizor natura nu e atît de vie şi nu-ţi dă impresia că o poţi mirosi, pipăi, înghiţi cu toată gura, că îi aparţii. În filmele lui Terrence Malick natura e personaj principal, ar trebui să fie creditată pe generic. Badlands (1978) era filmat 90% numai în exterioare. The Thin Red Line mai mult. Regizor sută la sută organic, Terrence Malick nu uită dragostea, pe care o simte legată de acest pămînt care ne hrăneşte, după cum nu uită moartea - accidentul necesar din paradis -, dar pe care încearcă s-o înţeleagă mai ales în termenii unei forţe perturbatoare, viermele ce provoacă implozia. Răul din om e o forţă căreia Terrence Malick încearcă să-i găsească originea, fără să pară că a reuşit.

De aici şi nostalgia unor timpuri curate, pe care probabil toţi o purtăm în noi. În The New World sîmburele stricat e ciocnirea civilizaţiei indienilor din viitorul stat american Virginia cu colonizatorii britanici. În The Thin Red Line bătălia de la Guadalcanal, americanii şi japonezii pîndindu-se pînă la confruntarea corp la corp. Terrence Malick simte (nici nu-mi vine să folosesc la el verbul "a gîndi") ca indigenii nord-americani, ca toate acele populaţii vechi care au o legătură de familie cu mediul natural. Ei se integrează în armonia bine unsă a tuturor nuanţelor de verde. Dar apariţia unei lumi noi e începutul sfîrşitului.


Un film despre istorie în absolut

E interesant titlul. Sînt mai multe lumi noi în film, depinde de unde te uiţi. America e lumea nouă pentru cei 103 britanici care poposesc în aprilie 1607 pe ţărmurile Virginiei. Dar şi pentru indienii conduşi de Powhatan, cele trei vase care se apropie maiestuos, cu apa bătîndu-le ritmic pe burtă, sînt semnele unei lumi noi, străine şi ameninţătoare. Lumea nouă e şi cea pe care prinţesa Pocahontas o descoperă în Anglia, unde ajunge cu soţul ei, plantatorul de tutun John Rolfe.

Am citit despre The New World că ar fi în principal "o pagină de istorie" americană. Pentru mine e, dacă e, un film despre istorie în absolut, căci lucrurile despre care vorbeşte pot fi transpuse în orice alt context. E un film din esenţe. Şi nici nu cred că mă interesează filmul în termeni de acuitate şi acurateţe istorică (deşi ştiu că Malick s-a documentat foarte mult, pînă la ultimul detaliu). The New World e mai ales o poveste de dragoste, căci dragostea e la Malick forţa care animă universul şi e imposibil s-o rupi de natură. "Lumea nouă" e mai ales cea pe care o descoperă John Smith şi Pocahontas cînd se îndrăgostesc, ca orice om cînd se îndrăgosteşte ("Who are you?" - întreabă la un moment dat Pocahontas, într-unul dintre monologurile care presară poetic filmul). "It's a new world!" - exclamă victorios şi eroina din Shakespeare in Love după prima noapte de dragoste, cînd a descoperit o nouă geografie. Între John Smith şi Pocahontas, dincolo de apropierea a două civilizaţii diferite - lucru pe care se bate monedă azi, cînd oamenii nu se mai înţeleg de nici o culoare -, nu se petrece, după mine, decît ce se petrece atunci cînd, îndrăgostindu-te, ajungi la o geografie interioară diferită de a ta. Pe care o presimţi, pe care poate o vrei nu ştiu cum (punînd calcul tău deasupra), pe care înaintezi la pas, temător, fascinat. După ce o pierde pe Pocahontas pentru că a acceptat să plece în căutarea Indiilor, dar a eşuat în nordul îngheţat, John Smith se întoarce în Anglia. Dar Pocahontas, care l-a ştiut mort, e deja măritată cu altul. "Şi ai găsit Indiile pe care le căutai?", îl întreabă ea. "Poate că ele sînt în trecut", răspunde el, mutîndu-ne pe altă geografie, cea a timpului care ascunde paradisurile pierdute. E adevărat că The New World ne trimite la geografia atît de veche, comună tristelor poveşti de dragoste ale lumii, dar el este totuşi o istorie de iubire civilizatoare.
Regia: Terrence Malick Cu: Colin Farrell, Q'Orianka Kilcher, Christopher Plummer, Christian Bale

0 comentarii

În programul cultural

Film Cafe
01.08.2021 19,10

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus