septembrie 2006
Printr-o anexă a legii 350 din 21 iulie 2006, referitoare la redistribuirea patrimoniului fostului UTC, clădirea din Bucureşti, Calea Victoriei 120, aparţinînd Ministerului Culturii şi în care îşi desfăşoară activitatea Grupul pentru Dialog Social, Revista 22, Librăria Humanitas şi Green Hours 22 jazz-cafe & Teatrul LUNI, a fost transferată în patrimoniul (adică proprietatea [!]) Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, care ar deveni în urma acestei legi moştenitoarea UTC-ului. Entitate confuză, FNT înseamnă, se pare, în acest moment 2 (!?) ONG-uri, unul cu sediul la Constanţa (condus de Nicolae Mavrodin), celălalt încă fără entitate juridică, care ar urma să fie înfiinţat prin reunirea unui număr de fundaţii (denumite "pentru tineret") judeţene (condus, se pare, de preşedintele Fundaţiei Naţionale pentru Tineret Timişoara - Iulian Dascălu). Cele doua structuri cu totul netransparente, şi de aceea suspecte, îşi dispută deja dreptul de a beneficia de ingineria legislativă (al cărei iniţiator nu e cunoscut...) privind clădirea din Calea Victoriei.

Dar, sediul din Calea Victoriei 120:
1. Nu a făcut parte din patrimoniul UTC.
2. Este în administrarea (adică folosinţa) GDS pînă în 2014, în urma a două Hotărîri de Guvern succesive (2004 şi 2005).
3. Aparţine Ministerului Culturii, reprezintă, deci, o proprietate a statului (deci, a contribuabililor) şi nu poate fi cedat patrimoniului nici unei alte entităţi.

Solicităm tinerilor (şi nu numai), pentru care activităţile Green Hours, ale GDS, ale Humanitas şi ale Revistei 22 au relevanţă, solicităm organizaţiilor şi persoanelor ce se consideră implicate în societatea civilă să reacţioneze faţă de această nouă inginerie legislativă, SUSŢINÎND ACTIV demersurile Ministerului Culturii şi ale GDS de reparare (modificare) în timp util a legii 350 / 21 iulie 2006.

Vă mulţumim pentru sprijin,
Director Executiv - Green Hours,
Voicu Rădescu.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus