După aproape doi ani de făcut o emisiune pe TVR Cultural, am hotărît să renunţ la postura de moderator şi - cică! - la aceea de "realizator"... Emisiunea se numea "Fotograme", avea o oarecare notorietate printre cinefili şi, mai mult, era inclusă în noua grilă de programe. Cum s-ar zice, nu m-a "dat afară" nimeni. Dimpotrivă: postul respectiv îşi manifestase disponibilitatea de a continua colaborarea cu mine. Şi totuşi, am zis mulţumesc, dar nu, mulţumesc.
Motivaţia nu trebuie căutată prea departe. Am ajuns la o vîrstă cînd îţi regîndeşti priorităţile. Nu mai cauţi aventura. Nu-ţi mai doreşti avanscena. Nu mai ţii să demonstrezi, cu orice preţ, ceva. Nu am de gînd să-mi fac un "blog" trist. Şi nu cred că "a fi pe sticlă" este ceea ce-mi place mai mult. Sînt de acord că prezenţa pe micul ecran îţi asigură o vizibilitate mult mai mare decît aceea de "scîrţa-scîrţa pe hîrtie", dar - în acelaşi timp - simt o oarecare melancolie văzînd cît de mulţi intelectuali dau din coate pentru a fi văzuţi. Acum, că am muşcat din acest fruct, ştiu ce gust are. Iar gustul e efemer. Ca să reuşeşti o carieră în televiziune îţi trebuie o motivaţie mai puternică decît banii (care sînt, să nu fiu ipocrit, mulţi!). Trebuie să fii realmente pasionat de jurnalismul de - şi pe - sticlă. Or eu, sincer, nu sînt.
Întîmplarea (sau nu) face ca, în perioada imediat următoare, să-mi apară două cărţi, la două edituri diferite. E o ironie, pentru că - multă vreme - am considerat că a scoate cărţi este un lucru van şi vanitos... Nu credeam în necesitatea de a te "exprima" în volum aşa cum nu mai cred, astăzi, în necesitatea de a te exprima pe sticlă. Însă una dintre aceste două cărţi (Dietetica lui Robinson) este un elogiu adus minimalismului. Şi acest lucru vroiam să apară, pentru că - iată - se întîlneşte cu decizia mea de a renunţa la o emisiune de televiziune. Ce este minimalismul, aşa cum îl înţeleg eu? Este tendinţa - firească, aş îndrăzni să spun, la o anumită vîrstă - de a renunţa. A renunţa la multe din lucrurile care-ţi complică viaţa. A păstra numai strictul necesar. A te simţi bine înconjurat de puţin. Pentru că acel "puţin" înseamnă rodul unor alegeri. Sînt cele mai bune lucruri pe care le vrei de la viaţă - iar acestea, dacă nu eşti grandoman, nu pot fi multe. Nu sînt budist, dar cred într-o oarecare înţelepciune Zen care-ţi spune să păstrezi numai ceea ce nu-ţi prisoseşte. Cred că o viaţă frumoasă este o viaţă a bucuriilor simple. Paradoxul este că, pentru a ajunge la această concluzie, trebuie să fi trecut prin pleava plăcerilor complicate, care-ţi mănîncă timp... Numai atunci poţi aprecia, cum se cuvine, ceea ce ţi-a rămas.