Festivalul de protest împotriva proiectului aurifer al companiei "Gold Corporation", FânFest, s-a desfăşurat anul acesta între 27 şi 29 august la Roşia Montană, sub sloganul "Spune Verde!" şi a adunat 15.000 de participanţi din ţară şi străinătate. Organizat de o serie de asociaţii şi ONG-uri locale şi internaţionale, FânFest a prezentat un program de trei zile, care a cuprins excursii de explorare a zonei, vizitarea de situri arheologice, vizionarea de spectacole de teatru în aer liber, concerte susţinute de trupe rock, metal, electro şi industrial, proiecţii de filme documentare, organizarea de tîrguri ale meşteşugarilor şi sesiuni de chill-out şi literatură. În acest an a debutat şi Simpozionul de Sculptură Monumentală cu participare internaţională. De asemenea, la FânFest-ul din acest an a emis primul radio verde din România - atît pe platoul festivalului, cît şi on-line.
Sîmbăta asta am plan de stat acasă, de curăţat praful de neon din orbite şi de pus minţile în ordine alfabetică. Sînt un ataşament sistematic şi-mi place la sistem în curte: mă leagănă în hamac, adorm instantaneu, nimeni nu-mi zice verde-n faţă. Poate să tune şi să fulgere la sud de ureche: mă întorc pe partea cealaltă, întorc şi obrazul drept. La vita e bella cu Les triplettes du Beauville şi Monoloage ale vaginului. Ce să mă tîrăsc pînă pe lumea ailaltă ca să văd cum unii se stresează - şi nici măcar pentru ei, ci pentru alţii? Au trecut timpurile Captain Planet. Ce-i aia poluare? Cu ce se mănîncă cianura? Stai măi liniştit acasă, pune-ţi botniţa, conectează-ţi perfuziile la DVD Player şi savurează tot ce-ţi bagă în cap geniile astea creatoare că trebuie să savurezi! Şi aşa plouă, n-ai bani de aruncat pe ferestrele caselor părăginite şi... Na, gata! Dă-ţi două palme, aruncă-ţi bicicleta în portbagajul reprezentanţilor UE, ia o gură de fîn şi muşcă din Roşia Montană.
Schimbi macazul, nu-ţi mai place jazzul, dar faci cumva să te iei după humanoizii la care sunetul ajunge din difuzoare pînă-n sînge. Sîmbăta asta eşti în filmul cu FânFest ca să joci live Unreal Tourament cu "Gold Corporation", cu ochiul dracului, cu oamenii de plastilină şi să te alături marţienilor verzi de la Greenpeace şi să te lăfăi în uitarea de moment a maximei ignoranţe în care colcăi. Pentru că pe tine te atrag culorile afişului prins în timpul zborului de după program, impresiile de beţie ale celor care vindeau fîn anul trecut şi participanţii cu viniluri care vînd vibraţii anul ăsta.
Cianură-shake şi fresh de portocale mecanice
Festival-manifest. Gîndesc şi eu ca omul de asfalt care vede lumea prin fereastra de Messenger: cum să le pompezi idei ecologiste oamenilor cu rate? Cum să îi aduni, să-i iei de mînă şi să le arăţi că Valea Arieşului e lucrătură a zeilor, că nu poţi băga la mixer oase de cadavre, vestigii romane şi dacice, case, biserici, doar pentru că unii mai cu conturi şi mai canadieni zic că ştiu mai bine cum se scoate banul din ţărînă şi din ţară? Pui un afiş, chemi lăutarii, făuritorii de cornuri secuieşti şi dai de băut ca la Ardeal. Poate, poate se trezeşte şi conştiinţa din om. Stai, nu mă brusca. Mă trezesc şi singură pentru încercat terenul. Un minut, să-mi fac un Clockwork Orange-mix, să prind energie pentru dat downhill cu trotineta.
Levitaţie prin revelaţie. Noroiul sare de pe spiţe pe coloană. Injecţie cu adrenalină. Uită-te la casele astea atîrnate pe dealurile din Rai, la vacile astea relaxate, la bisericile acoperite cu liane şi flori galbene. Nu te uita înapoi la apa de neatins, nu inspira prea adînc lîngă tractoarele ruginite, nu te uita la oamenii care trăiesc blestemul aurului şi la îngeri. S-ar putea să-ţi pice în cap arhanghelii de la Gabriel Resources cu shake de cianură şi măşti de Transilvanian International Film Festival.
Trăznit de flashback: "Salvaţi Roşia Montană!", "Save Tibet!". Tibetani fugăriţi de maoişti, ardeleni izgoniţi de corporaţii. Păcat că mi-am lăsat bluza-manifest în Dharamsala. Peru - The curse of the Inca Gold. N-am decît să urc iară dealul gîfîind şi să mă rog de localnici să-mi păzească trotineta pînă-mi iau tocana de legume. Azi n-am chef de mici şi bere atît timp cît metalele grele îmi ridică moralul creativ. Caut drumul către lumină printre corturile ONG-urilor, mă chiorăsc puţin la oamenii cu papuci de căţărat şi fîn în cap, îmi cumpăr cercei cu doi lei, ronţăi colac secuiesc.
Iluminare frontală: azi aruncăm, mîine curăţăm
Caut iluminare: aprind frontala. La scena principală lumea salvatoare sare peste corturi suspendate, proiecţii de trezire a minţii, gesticulaţii de ridicare a interesului, sunete de dezbrutalizare şi pahare de bere. Azi aruncăm, mîine curăţăm. Aud sunete de flamandă, înghit aluat în maghiară şi ajung în top: concertul simfonic al lui nea Ion. El zice din acordeon: "Omu'n lume cît trăieşte adună şi agoniseşte / strînge bani şi face casă / ş-apoi moare şi ne lasă". Noi traducem pe limbile ecologiste ale apusenilor occidentali care cunoşteau deja că natura, teatrul, filmul şi poezia nu au garnitură de sîrmă ghimpată la graniţe.
Mă întorc din gînd la eclipse de lună amară, la traume dansante şi încep cu agenţii Mc şi Dj de zăpadă clujeană, fără să intru în comă sau blazzaj. Vorbesc cu copii fără umbră şi localnici fără faţă, cu drum and bass pînă-n dimineaţă. Aştept să văd soarele curat de la staţia meteo, o furnică ce mi se urcă la cap, norii reflectorizanţi şi geamurile clădirilor dezafectate. Simplu. Azi cobor să văd peisaje selenare, sculpturi nipone monumentale, piramide în loc de case cu acoperiş şi staţii de teleportare în loc de drumuri betonate.
Împart revelaţia ignoranţei. Întreb oamenii din exterior cu stări de interior: Taka a fost anul trecut, a băut cu ecologiştii, cu localnicii, cu metaliştii. Acum e departe, dar disident şi înţelege la rece: "Realitatea este că oamenii se încăpăţînează în starea de inconştienţă, îndoctrinare şi indiferenţă. Lumea lor a devenit un teatru în care oamenii sînt separaţi prin imaginea comună a ecranului orbitor, deşi stau înghesuiţi unul lîngă celălalt. Ecranul magnific este prospectul investiţiei străine, un cuvînt magic, deschizător de uşi şi locuri de aruncat deşeuri. Există oameni care văd spectacolul social, iluzia creată de cei cu putere, în adevăratul context. Justificarea materială este mai presus de cea morală, iar individul depersonalizat ajunge o copie a cetăţeanului model şi servil. Copy of the copy of the copy of the copy. Realitatea confirmă: viciile personale nu aduc beneficii publice".
Şi gata. Toyota te aşteaptă cu Meat Beat Manifesto, cu căldură şi AC fără DC, cu suspensii fără suspendări şi salturi fără salvatori de Roşii Montane. Ne pregătim iar de hibernare, căci ignorance is bliss şi "Vina, dragă Brutus, nu e în stelele noastre ci în noi înşine" (Shakespeare).