Sîmbătă dimineaţă, mi-am luat de mînă copilul din mine şi l-am dus la o piesă de teatru de păpuşi. Am ajuns în faţa casei de bilete şi am cerut "un bilet adult, vă rog!". Doamna de la ghişeu m-a privit, nu fără o undă de reproş în glas, şi m-a întrebat: "Şi copilul unde e?". "E în mine, doamnă", am răspuns eu. Să zicem că m-am scos oarecum dînd acest răspuns semi-inteligent, dar, cum zicea Gellu Naum, "inteligenţa e o prostie", şi trebuie să recunosc că, pentru cîteva clipe, m-am simţit mizerabil.
Noroc cu copilul din mine care o luase înainte, cu pas vioi, spre sala de teatru. M-am luat după el şi, în cîteva secunde, m-am trezit într-o lume minunată, în acea lume minunată în care - vorba lui Mihai Constantinescu - veţi găsi numai copii. Sînt de 14 ani în Bucureşti şi sîmbătă a fost prima oară cînd am intrat la o piesă pentru copii. Şi foarte bine am făcut.
O sală de teatru plină de copii - părinţii ar trebui opriţi la intrare, căci mai mult strică decît ajută - n-are nici o legătură cu o sală de teatru plină de adulţi. În cele cîteva minute de dinainte de începerea piesei, în sală se ascultă muzică frumoasă, copiii dansează şi, la finalul melodiilor, aplaudă pe mai multe voci. Copiii se bucură ca nişte copii atunci cînd vrăjitoarea cea rea este ucisă, şi tare mă tem că de frică aplaudă ei. Cînd prinţul o sărută pe prinţesă, copiii nu fluieră aşa cum se fluieră prin alte săli, fie de teatru, fie de cinema, unde se înghesuie diverşi maturi şi diverse mature, a căror inocenţă s-a pierdut de mult şi iremediabil. Copiii aplaudă atunci cînd sărutul prinţului a readus-o la viaţă pe prinţesa căzută într-un somn vecin cu moartea.
La sfîrşitul piesei, copiii urcă pe scenă, ceea ce nu se întîmplă în teatrele destinate oamenilor mari. Pe scenă, copiii îmbrăţişează zînele bune, dojenesc vrăjitoarea cea rea şi, mai ales, oferă flori, foarte multe flori actorilor-păpuşari. Într-un teatru de copii, binele învinge întotdeauna şi imprevizibilul se simte ca la ei acasă.
În urmă cu ceva timp, o prietenă mi-a povestit o întîmplare dintr-un astfel de teatru. Vrăjitoarea cea rea fusese prinsă şi copiii din sală au fost întrebaţi cum ar trebui pedepsită. Unul dintre răspunsuri a sunat aşa: "Să-i tragem nişte pumni în pi$dă!". Aţi auzit vreun spectator vorbind aşa la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale"?
Frumoasa din pădurea adormită, muzical de Silvia Kerim şi Marius Ţeicu, după Charles Perrault; regia: Mihai Lungeanu; scenografia şi păpuşile: Daniela Drăgulescu. Teatrul Ţăndărică, Sala Lahovary.