Cam aşa ar putea suna "relatarea de la faţa locului" menită să consemneze pe scurt premiera spectacolului Martorii sau mica noastră stabilitate de Tadeusz Rozewicz montat de Mihai Măniuţiu la Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovişte. Continuare a cercetării în teatru a regizorului, noul spectacol este un experiment în cadrul căruia spectatorii sunt mutaţi în şase spaţii diferite, devenind, treptat, martorii conştienţi ai ororilor care le trec de obicei prin faţa ochilor în cadrul fix al jurnalelor de ştiri, fără a-i impresiona.
Spectacolul include o puternică aluzie la dezumanizarea produsă de televiziune şi de Internet, spaţii care cuprind orice, inclusiv transmisiuni în direct ale unor orgii, acte de canibalism, naşteri sau cine mai ştie ce "spectacole extremiste", de care omul se dovedeşte capabil sau faţă de care arată o curiozitate de natură exhibiţionistă. Măniuţiu atrage atenţia asupra deteriorării progresive a naturii umane la acest început de secol, construind un spectacol al derizoriului, numai bun pentru "timpurile măreţe pe care le trăim". El "desenează" un portret al "agentului răului" (excelent interpretat de Marian Râlea), un tip simpatic, destul de şters, care pare chiar cumsecade şi stârneşte compasiune prin încercările nereuşite de a-şi aşeza cagula pe faţă. În schimb, când operează în cadrul bine organizat al camerei de tortură, conduce ritualul supliciilor de parcă ar fi vorba de o banală acţiune domestică. Chinurile victimelor lui, legate de scaunele de tortură, strânse de gât şi sufocate cu saci de plastic sunt filmate în direct şi transmise live la CNN, ceea ce spectatorii pot vedea pe monitoarele aşezate în centrul camerei. Cea care mânuieşte camera, filmând cu o vizibilă plăcere, este perechea feminină a "agentului", o replică deloc mai blândă, ci dimpotrivă.
"Povestea răului din noi" continuă în curtea teatrului, acolo unde a fost instalat un pat conjugal în care un cuplu adormit stă învelit cu... pământ. Odată şocul consumat, poţi observa în jur şi alte morminte, mai mici, "nepopulate", dar care creează impresia de cimitir. E punctul culminant al unui simulacru de "tur ghidat", condus chiar de simpaticul criminal, tur care începe în hol cu serbarea kitsch a "Zilei internaţionale a stabilităţii", însoţită de muzică agresivă, discursuri de la tribune şi din nou baloane, printre micile obiecte personificând kitsch-ul în serie vândut pe tarabe, sub privirile unor cadavre spânzurate de tavan.
După trecerea prin camera de tortură, apoi prin cimitirul simbolic în care mulţi dintre semenii noştri îşi duc liniştiţi viaţa, bizara "excursie" se termină în sala teatrului, pe a cărui scenă se zbat în saci de plastic alte cadavre, ale căror spasme întrerup noul discurs al criminalului. Revine obsesiv în cuvintele acestuia replica ce leagă toate momentele spectacolului: "mica noastră stabilitate s-ar putea să fie, vai, numai un vis", replică persistând în memorie ca un motto al spectacolului. Avertismentul e aşezat într-un context mai larg la ieşirea din teatru, unde spectatorii sunt aşteptaţi de un ecran uriaş pe care curge un montaj cu imagini ale ravagiilor făcute de atentatele teroriste din ultima vreme, alternate cu un nou discurs, susţinut de data aceasta în calitate de politician, de către acelaşi tip "cumsecade".
Răul are mai multe feţe decât ne imaginăm, el poate fi mult mai aproape decât credem şi poate lovi oricând, cu o forţă imprevizibilă. Răul se poate ivi nu numai din afara noastră, ci şi dinăuntru, acolo unde, dacă nu suntem atenţi, moartea se poate instala prematur.