În loc de lacrimi, umor la Te plătesc ca să mă iubeşti!

Cu vioiciunea unui ludic îndrăgostit de scenă şi cu siguranţa unui profesionist, Horaţiu Ioan Apan vine în acest început de stagiune la Turda pentru a demonta o prejudecată insinuată ca reproş în rândul cronicarilor dramatici şi a oamenilor de teatru, anume aceea că regizorii ocolesc cu obstinaţie, mai ales în ultimul timp, piesa românească de actualitate. Mai mult chiar, experimentatul (deja) regizor are curajul de a aduce pe scenă un text cvasi-inedit. Se pare că piesa s-a mai jucat în Moldova de peste Prut. Nu din creaţia subţire (la propriu şi la figurat) a ultimei generaţii de dramaturgi, pentru care simpatiile congenerilor cresc, ci din sacul burduşit cu manuscrise al bătrânilor consacraţi în epoca neagră cu piese "luminoase", ocoliţi acum politicos sau chiar ignoraţi. "Ce are a face de unde iei produsul?" pare a spune Apan, total dezinhibat. Dacă mărul e rumen şi îmbietor, muşti din el fără să te întrebi din ce livadă a fost cules. Şi după ce a tot cotrobăit prin livezile dramaturgiei originale, a scos la iveală Te plătesc ca să mă iubeşti! de Dan Tărchilă. N-a stat pe gânduri, s-a înfruptat din acest text cu plăcere, invitând spectatorii turdeni să facă acelaşi lucru.

E greu să-l recunoşti pe autorul lui Io, Mircea Voievod în această comedie zglobie, ruptă de structurile teatrului simbolic şi istoric promovate cu sârg înainte, dar Te plătesc ca să mă iubeşti! e o piesă bine scrisă în registrul clasic, bazată pe o intrigă strânsă, comic rezolvată, cu şanse mari de a-şi cuceri publicul.

Mult sirop şi multă ceartă, confruntări şi înfruntări violente ca-n telenovele. În loc de lacrimi, umor. Aşa înaintează subiectul. Tocmai de aceea, Horaţiu Ioan Apan a tratat piesa în regim de telenovelă parodiată. Personajele ies dintr-un ecran imens de televizor şi sunt resorbite apoi tot în el. Regizorul ne convinge până la urmă că prăfuita tehnică a qui-pro-quo-ului funcţionează cu succes şi în epoca vizualului. Cortine muzicale de la soap-show-uri TV la modă (Iartă-mă,Surprize, surprize sau Din dragoste) punctează persiflator scenele-cheie, bogate în lovituri de teatru cu miză emoţională. Amuzându-se copios de ceea ce se întâmplă pe scenă, spectatorii realizează cât de stupide sunt acele emisiuni TV în care emotivitatea este exploatată cu asupra de măsură, barbar, nepermis. Este o ţintă atinsă în spectacolul turdean.

Înscenarea unei pretinse logodne între un student, copil de bani gata şi o vânzătoare de parfumuri declanşează lanţul de încurcături şi dezvăluiri şocante în interiorul a două familii prietene. Andy vrea să pună capăt legăturii dintre el şi Mimi, soţia avocatului Florescu, ambii prieteni ai părinţilor lui. Prilejul i se iveşte când o cunoaşte pe Maria Lazăr, care acceptă jocul. Scena confruntării dintre "rivale" pune în evidenţă resursele actoriceşti ale Oanei Rădutză, interpreta Mariei. O evoluţie impetuoasă, de mare siguranţă, armonizată cu temperamentul năvalnic al personajului. Ridicarea la această cotă este impusă de jocul Doinei Şoproni, care reuşeşte să evidenţieze nu numai senzualitatea nestăpânită a seducătoarei Mimi Florescu, dar şi calităţile ei de bătăioasă intrigantă. Stelian Roşian are o sarcină grea. Aceea de a acoperi cele două dimensiuni ale personajului Andy Cristescu: sensibilitatea care merge mână în mână cu timiditatea trucată şi combativitatea fără rezerve. Nina Antonov, în rolul mamei lui Andy, accentuează cu tact atât latura parodică a personajului cât şi puseurile patetice. Mai rigid la început, tatonând partitura, pare Cornel Miron în rolul tatălui. O spectaculoasă intrare îşi face Ginuc Crişan în rolul avocatului Florescu, atrăgându-şi simpatia publicului şi păstrând-o până la replica finală. Fără reţineri a abordat Mihaela Deceanu rolul Madamei Rica. Rezultatele obţinute au fost răsplătite prin sinceritatea aplauzelor.

Mergând pas cu pas pe urmele siropului scurs pe drum din prea plina teleguţă a telenovelei naţionale, ironizând cu fineţe tarele genului, spectacolul poate primi nuanţe de critică şarjată chiar dacă regizorul nu a ţintit neapărat asta. Din amuzamentul general se reţine proverbul evreiesc strecurat de dramaturg la un moment dat ca butadă plină de învăţăminte: "Tot ce poţi cumpăra cu bani e ieftin". Poate fi şi o replică la titlu, nu-i aşa?

Mizez pe un succes de sală cu acest spectacol, modest în aparenţă şi din punct de vedere al scenografiei semnate de Dan Felecan, succes pe care Teatrul din Turda îl merită.