Timp de mulţi ani, Germania a atras mână de lucru ieftină din Est, mai ales din Turcia şi fosta Iugoslavie. Fenomenul economic s-a transformat într-unul social – turcii sunt acum minoritatea cea mai numeroasă din Germania – peste 3 milioane.
Metisajul a două civilizaţii şi culturi există de când lumea şi e un fenomen firesc, ţinând de dinamica socială la scară planetară. După al II-lea Război Mondial, Franţa a cunoscut acest fenomen cu populaţiile magrebine (şi mai ales după războiul franco-algerian, terminat în 1962), iar Anglia cu populaţiile din fostele colonii, în special din India. Toate aceste procese de metisaj se reflectă, evident, şi-n cinema, în fiecare din aceste ţări afirmându-se în prezent generaţii de regizori născuţi din părinţi imigranţi, dar în ţara de adopţie.
Goethe Institut Inter-Nationes a prezentat de curând un ciclu de film pe acest subiect, dându-i titlul Getürkt/Turcit, după numele scurt-metrajului celui mai special dintre cineaştii generaţiei respective – Fatih Akin. E un filmuleţ foarte reuşit, din 1997, dinainte de Im Juli. şi Kurz und Schmerzlos, cele două lung-metraje ale lui Akin pe care nemţii le-au arătat deja la Bucureşti, cu câteva ocazii. Şi tot Fatih Akin, în documentarul din 2001 Am uitat să ne întoarcem, e foarte relevant în explicarea fenomenului emigrării – toţi cei care au mers să muncească în Germania în anii ‘60-’80 erau convinşi că, după un timp, se vor întoarce. Doar că foarte mulţi n-au mai făcut-o, dar au adus cu ei o parte dintr-o cultură (foarte diferită de a ţării gazdă), pe care au implantat-o aici.
Un cinematograf de genul acesta are mari şanse de a avea un caracter social puternic. Aşa sunt majoritatea filmelor prezentate în ciclu – de la Lola şi Bilidikid (Kutlug Ataman, 1999), centrat pe temele dezrădăcinării, diferenţelor mari, resimţite negativ, dintre cele două culturi şi a homosexualităţii – toate acestea ducând la pierderea unei identităţi şi la căutarea alteia; la documentarul Poliţişti germani (Aysun Bademsoy, 2000), despre poliţişti germani de origine turcă sau sârbă; şi trecând prin Dealer (Thomas Arslan, 1999), despre lumea traficului de droguri.
Social e şi Turneu în străinătate (Ayse Polat, 1991), dar se vrea a fi şi un road-movie în genul lui Alice în oraşe, al lui Wenders, pe jumătate reuşit. Tot o fetiţă ce-şi caută mama şi tot un nene (de data asta peşte homosexual) ce o duce cu maşina din oraş în oraş, dar fără atmosfera lui Wenders.
Mult mai OK sunt două scurte pe tema încercării de renunţare la valorile tradiţionale şi de adoptare a celor europene, mult mai liberale. Relaţia bărbat-femeie dinaintea căsătoriei e una din cele mai delicate probleme în comunităţile tradiţional-conservatoare (cum e şi cea turcă), alt punct de vedere fiind din start exclus. Sevda înseamnă dragoste (Sinan Akkus, 2000) şi Iubiţii din hotelul Osman (Idil Üner, 2001) abordează subiectul cu multă ironie însă, chiar dacă primul se termină tragic.
Getürkt (ca denumire generică) e, în orice caz, un cinema şi un fenomen social ce aduce multă culoare şi alte arome într-o societate cu tendinţe de îmbătrânire/îmburghezire prea evidente.