"Violenţa ascunde adevărul", afirmă producătorul canadian Rock Demers

Producătorul canadian Rock Demers a fost recent în România în cadrul manifestărilor "Pleins feux sur le Québec - Canada". Producătorul primului film româno-canadian (Campioana de Elisabeta Bostan 1990) a avut în cadrul Festivalului filmului canadian o substanţială secţiune cu 13 filme de ficţiune şi documentare, care prin tematică ilustrează elocvent principiile morale ce îi călăuzesc opţiunile. Filme canadiene sau coproducţii cu Cehia, Islanda sau Argentina, realizările producătorului Rock Demers evidenţiază visele şi orizontul de preocupări al copiilor între 10 şi 14 ani, momentele-cheie din pragul unor existenţe marcate de confruntări sau probleme iscate de lumea adultă. Extrem de interesante ni s-au părut şi documentarele dedicate unor mari personalităţi politice precum Pierre Elliot Trudeau sau Vaclav Havel. Cunoscutul producător ne-a acordat un interviu după ceremonia înmînării medaliei România-Canada.

De ce România? Aţi ales România pentru prima oară drept partener într-o coproducţie în 1989. Ce v-a călăuzit în această opţiune?
Pentru prima dată am fost în România în anii ‘70 pentru a selecta filme pentru Festivalul Internaţional de la Montréal, pe care îl conduceam în acea vreme. Am văzut filme, am citit cărţi despre România. Am fost foarte impresionat şi emoţionat văzînd apropierea dintre culturile noastre iar faptul că se vorbea franceza aproape curent în România acelor ani a fost, de asemenea, o revelaţie. Nu realizasem pînă atunci ce legături vii existau între poporul francez şi cel român în acea epocă. Atunci am descoperit primele filme ale Elisabetei Bostan, ciclul Năică, Amintiri din copilărie, de asemenea, în acea vreme am fondat o mică societate de distribuţie de film, pentru a cumpăra drepturile de autor şi de difuzare pentru anumite filme pentru copii iar primul film cumpărat a fost Amintiri din copilărie, unul dintre cele mai frumoase filme ale regizoarei Elisabeta Bostan.

De ce aţi ales copilăria, adolescenţa drept laitmotive fundamentale pentru filmele pe care le susţineţi, le produceţi?
Cred că la această vîrstă, atunci cînd copilăria este părăsită pentru tinereţe şi apoi pentru vîrsta de adult, atunci se părăsesc şi valorile familiei, valorile proprii şi se încearcă identificarea cu cineva, cu un "erou", dar de fapt este o căutare a sinelului, a propriului eu. În acelaşi timp, se repun în discuţie valorile familiei. Din această cauză personajele filmelor pe care le-am promovat au în jurul vîrstei de 12 ani, procesul lor de dobîndire a identităţii devine seducător, stabilind relaţii specifice cu spectatorul invitat să reflecteze tocmai asupra acestui proces. Există imagini care ne marchează, poate, definitiv la această vîrstă, trăim cu ele întreaga viaţă apoi; ceea ce m-a incitat poate cel mai mult în această opţiune a fost lectura unui articol dintr-un ziar publicat în Canada şi în care se afirma că una dintre cele mai înalte rate de sinucidere din Statele Unite ale Americii se înregistra printre tinerii adolescenţi. M-am întrebat ce pot face pentru aceşti copii sau adolescenţi. Viaţa este dificilă, dar ea merită a fi trăită. Deci trebuie să propunem personaje care se luptă cu dificultăţile existenţei, indiferent de rezultatul acestei lupte. În filmele pe care le-am produs există aspecte, lucruri, personaje foarte realiste, dar şi unele generate de fantezie, de imaginaţia scenariştilor. Ambele laturi se pot îmbina şi mesajul cineastului rămîne acela că dificultăţile vieţii trebuie înfruntate.

Vă asumaţi astfel o finalitate morală a cinematografului propunînd concluzii cu ca-racter etic şi nu doar spectacular, de divertisment?
Doresc să prezint o alternativă la cinematograful american şi cel japonez, care au ajuns în zilele noastre să ofere spectatorilor o cantitate incredibilă de violenţă (desenul animat japonez contemporan emană o violenţă greu suportabilă). În spatele acestor violenţe este ascuns adevărul, în sensul că de multe ori fie viaţa este idealizată excesiv, fie durităţile îneacă ecranul. Tablouri fie artificiale, fie egal depărtate de viaţă, cît şi de emoţia autentică. Cinematograful m-a ajutat să călătoresc foarte mult, dar în nici una dintre călătoriile mele n-am întîlnit o fiinţă umană complet bună sau complet rea. Acesta este un maniheism promovat de ideologiile totalitare. Viaţa este alcătuită din nuanţe, din culori diverse. În multe filme americane există o luptă acerbă între Bine şi Rău, or acest lucru contrazice viaţa. Spectatorii se identifică fie cu unii, fie cu alţii, fără a avea valori intermediare şi asta duce la prejudecăţi şi la intoleranţă, apoi la violenţă şi război. Pentru mine poveştile lui Andersen sau Perrault nu sunt lucruri de povestit copiilor.

Care ar fi soluţia?
Trebuie să oferim spectatorilor o alternativă, un alt fel de a povesti cinematografic; de aceea am început aceste serii de filme dedicate copiilor de 12-14 ani, pentru a-i face să înţeleagă şi să trăiască viaţa (ei fiind victimele foarte inocente ale programelor de televiziune foarte agresive).

Ce proiect de film aveţi acum în România?
Este povestea Izabellei, eroina primului film realizat cu Elisabeta Bostan - Campioana. Mai sunt 7-8 proiecte în diferite stadii de realizare, dar cel mai important proiect, poate proiectul vieţii mele, va fi transpunerea pentru ecran a epopeii Ghilgameş.