Veselie fără frontiere - Cafeneaua

Teatrul Masca din inima cartierului Militari (Bulevardul Uverturii 70-72) nu a nimerit întîmplător printre blocuri, ci şi-a ales un spaţiu pentru sediu în dorinţa directorului său de a readuce publicul popular spre miracolul scenei, de a-i educa pentru teatru pe tinerii care nu ştiu unde e centrul în Bucureşti. Intră în această dorinţă, probabil şi unele calcule personale de carieră, dar nu văd nimic criminal în asta. Obsesia lui Mihai Mălaimare (de-a lungul ultimilor ani pe rînd sau simultan, actor, regizor, profesor, deputat) poate fi considerată o soluţie personală pentru practicarea unui fel de teatru greu de introdus pe o scenă tradiţională şi respins cu superior orgoliu de firma (firmele) teatrului alternativ.


Clovni afemeiaţi

În sală sînt prezentate spectacole gîndite pentru o receptare directă, nesofisticată, un tip de divertisment odihnitor, fără vulgaritate şi grosolănie, e stimulată bucuria de a fi împreună pe gradene, privind cu plăcere înspre spaţiul de joc unde se agită inteligibil oameni care o fac pe caraghioşii. Ei cîntă, se înghiontesc fără răutate, se ceartă doar pentru a avea de ce să se împace. Spectacolul Cafeneaua (scenariul şi regia: Mihai Mălaimare, scenografia: Sanda Mitache, muzica, plăcută, neagresivă: Paul Urmuzescu, coregrafia: Ion Tugearu) vrea şi izbuteşte aproape pe tot parcursul să producă plăcere: plăcerea de a fi într-un mediu prietenos, fără ştaif, fără fasoanele provocatoare de complexe de inferioritate.

Convenţia teatrală e simplă: pentru cunoscători ea se referă la personajele commediei dell׳arte, inocenţii culturali văd pur şi simplu nişte clovni care beau cafea se uită după femei şi conform unei ierarhii interiorizate contestă sau cedează întîietatea în cursa pentru bucuriile simple ale vieţii.


Alfabetul meseriei

Prezenţa scenică, vitalitatea şi virtuozitatea animatorului Mihai Mălaimare asigură farmecul reprezentaţiei. Îl însoţeşte cu dăruire pentru arta actorului Cosmin Creţu. Restul trupei se află în diverse faze ale însuşirii alfabetului meseriei, ceea ce încetineşte pe alocuri ritmul scenic, transformă ceea ce ar trebui să fie spectacolul performanţei în exerciţiul dorinţei de a o obţine. Există însă la "Masca" o ambiţie care merge dincolo de valoarea unui spectacol: programul anunţă întîlniri cu mari actori ai scenei bucureştene, turnee ale teatrelor din ţară, expoziţii de fotografii, workshop-uri cu marii clovni ai Europei, "acţiuni" cu elevii, fel şi fel de propuneri pentru a atrage oamenii spre ceea ce ar putea deveni un loc al fantomaticei deocamdată societăţi civile, un loc unde teatrul să-şi recapete calitatea de partener în comunicarea cu valorile lumii. E o misiune la care multe firme "din centru" au renunţat şi numesc propria retragere din spaţiul public "criza teatrului".