Cosmopolitan / iulie 2001
Ne-am fi dorit ca el, şi nu mono-expresivul Matt Damon, să fie "talentatul domn Ripley" din titlul celui mai recent film al lui Anthony Minghella. Talentul de a merge pe sîrma care desparte graţia de cruzime făcea din britanicul Jude Law interpretul ideal pentru rolul psihopatului şarmant şi ambiguu din romanul Patriciei Highsmith.

E drept însă că unii încă măsoară talentul în premii Oscar. Or, Matt avea deja unul, pentru scenariul la Good Will Hunting. Aşa se face că, în The Talented Mr. Ripley, a trebuit să ne mulţumim cu Jude Law în rolul - aparent, neofertant - lui Dickie Greenleaf, tînărul american care stîrneşte invidia, dorinţa şi, în cele din urmă, pasiunea criminală a lui Ripley-Damon. Şi cum să nu-ţi doreşti să fii Jude Law cînd acesta arată cum arată, iar banii sînt, pentru personajul său, doar un mic detaliu, numai bun de tocat pe distracţiile Italiei? Gîndiţi-vă doar la scena în care stă tolănit la soare, bronzat, cu paharul de Margherita în stînga şi cu Gwyneth Paltrow întinsă pe şezlongul din dreapta... Noi ne-am gîndit: deşi scenariul îl sacrifică destul de repede, la urma urmei, e chiar mai bine că nu el este "talentatul domn Ripley". E de preferat ca Matt Damon să-şi dorească să fie (cu) Jude Law decît viceversa.


Talentatul domn Law

"E pentru prima oară cînd interpretez un personaj atît de extrovertit şi de pozitiv", spune Jude Law despre personajul său din The Talented Mr. Ripley. În aceste condiţii, sîntem îndemnaţi să credem că, pentru cel care se specializase în roluri negative, sumbre, retrase, chiar dubioase uneori, "principala dificultate a fost aceea de a menţine intensă carisma personajului."

Oare de cînd nu s-a mai uitat în oglindă? Noi nu vedem nici o dificultate... El e singurul care, odată intrat în cadrele de carte poştală din Ripley, reuşeşte să transforme o somptuoasă gondolă într-o barcă amărîtă şi să eclipseze apusurile de soare, ruinele romane sau piaţetele veneţiene pe care autorul Pacientului englez le filmează cu obstinaţie. Însuşi Minghella recunoaşte: "Are o carismă extraordinară şi o poftă nebună de viaţă; dar atunci cînd vrea, poate fi extrem de crud."

Tot el este singurul actor din distribuţia impresionantă a acestei superproducţii care a fost nominalizat la Oscar. Iar asta nu neapărat pentru că a învăţat - special pentru film - să cînte la saxofon sau să piloteze o şalupă. Şi nici pentru că şi-a expus cu nonşalanţă acele părţi anatomice pe care un star hollywoodian nu şi le arată decît recurgînd la dubluri. Jude Law îşi crease deja o reputaţie în acest sens: refuzase să părăsească scaunul de infirm al personajului său pe toată durata filmărilor la Gattaca şi, încă de la 22 de ani, îşi oferise nuditatea din toate unghiurile, ieşind gol dintr-o cadă, seară de seară, într-un spectacol de teatru montat pe Broadway.

Argumentul Academiei Americane de Film riscă să fie însă la fel de poetic-impresionist ca şi cel al partenerei sale din Ripley, Gwyneth: "Cîtă vreme apare, e ca şi cum soarele ar străluci numai asupra ta. Cum dispare, te simţi dintr-o dată singur."


Să tot fii (cu) Jude Law

Nu doar Matt Damon, ci şi Ethan Hawke era în stare de orice pentru a-şi însuşi identitatea lui Jude Law. Mai mult: Stephen Fry şi Kevin Spacey sfîrşeau în închisoare pentru el. Intrăm, cu această ocazie, pe teritoriul întunecat din filmografia de numai 16 titluri a actorului.

În Gattaca, regizorul şi scenaristul Andrew MacNiccol imaginează un viitor guvernat şi stratificat genetic, în care omenirea se împarte între "specimene perfecte" (rezultate ale ingineriei genetice) şi "specimene invalide" (aduse la viaţă pe cale "tradiţională"). E lesne de imaginat: Law este "perfectul", Hawke - "invalidul". Culmea e însă că Law este paralizat în urma unui accident şi imobilizat într-un scaun cu rotile, în timp ce Hawke este cel care trage de fiare şi face jogging. Cumpărîndu-i identitatea (redusă fie la o geană, fie la o punguţă de urină!), Hawke învaţă, ca şi Damon, să devină Law. "În esenţă, Ripley spune că toţi avem această tendinţă de a proiecta imaginea perfecţiunii în altcineva. Dar atît Dickie, cît şi Jerome (n.m.: personajul din Gattaca), sînt departe de a fi fericiţi sau perfecţi, deşi societatea îi cadoriseşte, din start, cu această imagine. Dacă ceva e perfect în felul lor de a fi, acesta e iadul în care trăiesc."

Law este însă cel care transformă viaţa lui Fry şi a lui Spacey într-un iad. În Oscar Wilde, el este lordul Alfred "Bosie" Douglas şi, totodată, impertinentul şi răzbunătorul amant al lui Oscar Wilde (Fry). Relaţia lor amoroasă este cea care-l va trimite în închisoare pe acesta din urmă, acuzat, în epocă, de o "enormă indecenţă". Nici Law nu scapă "curat" din această afacere, îngroşînd rîndurile presupuşilor homosexuali din lumea show-biz-ului. Cu atît mai mult cu cît în imediat următorul, Midnight in the Garden of Good and Evil, îl joacă pe amantul profitor al unui colecţionar de antichităţi (Spacey). "Mă aşteptam la asta, dar nici că-mi pasă. În ce mă priveşte, a te îndrăgosti de Stephen Fry sau de Kevin Spacey este un job comparabil cu a te îndrăgosti de Raquel Welch. Trebuie să ştii să le faci pe amîndouă."


Jude neştiutul

Ştiuse încă de la 4 ani că vrea să devină actor. Primele filme de care îşi aduce aminte sînt comediile mute ale lui Harold Lloyd, pe care le urmărea împreună cu sora lui mai mare, Natasha. Încurajat de părinţi (amîndoi profesori londonezi), la 12 ani dă o audiţie pentru National Youth Music Theatre. După şase ani şi cu acordul familiei, renunţă la piesele de teatru montate pe scena şcolii în favoarea mult mai tentantului teleserial britanic Families, care îi şi aduce o oarece notorietate locală. "A fost simplu. Nu făceam decît să mă joc pe mine însumi şi m-am distrat grozav. Azi însă, nu le-aş recomanda nimănui." Rătăceşte prin intrigile lui alţi doi ani, după care, cît ai zice Jude, se-ntoarce din nou la teatru. De astă dată pe scena Teatrului Naţional, unde reuşeşte, în '94, un debut fulminant, în Părinţii teribili ai lui Cocteau. Un an mai tîrziu traversează Atlanticul, cu tot cu piesă, şi ajunge pe Broadway, unde o are parteneră pe Kathleen Turner. Rezultatul: o nominalizare la Premiul Tony pentru rol secundar (dar şi, spun gurile rele, pentru nud "principal" - amintita scenă a căzii). În acelaşi an, debutul pe marele ecran (Shopping) e un eşec norocos, pentru că în timpul filmărilor o cunoaşte pe actuala lui soţie, Sadie Frost: nimeni alta decît fosta vampiră-vampă din Dracula şi fosta soţie a vocalistului de la trupa Spandau Ballet, Gary Kemp, cu care avea deja un băiat (Finlay). Jude are 23 de ani, iar Sadie 29. Cei doi excelează în a găsi un nume celuilalt băiat pe care îl au împreună (Rafferty!), dar şi companiei de producţie pe care o formează alături de Ewan McGregor, Jonny Lee Miller şi Sean Pertwee, declarîndu-şi independenţa: Nylon Natural. Primul lor produs este o lovitură: eXistenZ al lui David Cronenberg, în care Jude joacă rolul unui agent însărcinat să protejeze o creatoare de jocuri video. Iar unul dintre proiectele lor viitoare este biografia lui Brian Epstein, managerul Beatles-ilor. Numele lui Jude Law nu vine însă de la piesa acestora, cum poate aţi crede, ci de la eroul din romanul lui Thomas Hardy, Jude the Obscure (Jude neştiutul).


Hey Jude

Realizate în 1997, Gattaca, Wilde şi Midnight... au avut asupra publicului un impact comparabil cu tripleta care, cu un an înainte, îl revela pe Edward Norton. Dar ca şi Norton, Jude Law nu este o mană cerească pentru jurnalişti. Aceştia trebuie să îndure teoria lui "ce-nseamnă să fii îndrăgostit pînă peste cap de soţia lui, actriţa Sadie Frost, să-ţi placă să fii tată de familie şi să faci pacheţelul copiilor înainte să plece la şcoală" pentru a stoarce de la el ceea ce-i interesează cu adevărat: şi-anume, unde are inscripţionat tatuajul cu "Sexy Sadie" (acesta, într-adevăr, inspirat de un vers al Beatles-ilor)? Iar răspunsul nu e pe măsura răbdării de care au dat dovadă: pe braţul stîng. După care elogiul vieţii de familie continuă: "Familia e viaţa ta; restul e doar muncă." Sau: "Încercăm, pe cît posibil, ca atunci cînd unul dintre noi filmează, celălalt să stea cu copiii, şi invers." Sau: "A fi star de cinema nu face din tine un tată mai bun şi nici nu-ţi face viaţa mai uşoară."

Pe cît de invidiat este acel Jude Law de pe ecran, pe atît de plictisitor este - trebuie s-o recunoaştem - acel Jude Law din viaţa de toate zilele. O spun prietenii lui, care încearcă în zadar să-i scoată seara la un club; o recunoaşte şi el: "Viaţa mea capătă interes doar atunci cînd lucrez." Chiar şi atunci cînd îl întrebi ce şi-ar dori să fie mai mult şi mai mult pe lume, rişti să te dezumfli cînd auzi: "fiul meu." Cînd însă îl vedem în recentul Wisdom of Crocodiles (unde joacă un vampir devorat de dragoste) sau cînd recunoaşte că şi-ar dori să-l joace pe Marchizul de Sade, ne vine inima la loc. Şi începem să-l recunoaştem pe acel Jude Law care nu se mulţumeşte să fie doar tată, ci şi boss, şi playboy, şi predator. Acel Jude Law şi masculin, şi feminin; şi dur, şi tandru; şi rece, şi familiar; şi inocent, şi periculos. Acel Jude Law din care viitorul A.I. al lui Spielberg va face un robot gigolo. Acel Jude Law din care Talented Mr. Ripley a făcut, vorba unui comentator american, sex-simbolul fără sex. Cu alte cuvinte: acel Jude Law dorit de toată lumea.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus