Încadrată îndeaproape între o serie de evenimente culturale (24 si 25 noiembrie 2006 - concertul Insula cu Ada Milea şi Alex Bălănescu; 30 noiembrie 2006 - expoziţia Cronologii a Liei Perjovschi la Galeria Yujiro şi 4 decembrie 2006 - prezentarea arhivei de artă contemporană Offset la ICR Londra) pe 27 noiembrie 2006 a avut loc la Londra re-lansarea publică a Institutului Cultural Român.
Evenimentul a avut loc în prezenţa d-lui Horia-Roman Patapievici, Preşedintele ICR, d-lui Valentin Naumescu, Secretar de stat pentru Diplomaţie Publică în MAE şi a d-lui Liviu Bleoca, Director Relaţii Culturale în MAE. Acestora li s-a alăturat dl. Adrian Greer, Director al Programelor Globale al British Council.
Recepţia a fost - după reacţia celor peste 150 de musafiri - un succes cu totul special. Sosind la 1 Belgrave Square, invitaţii au pătruns în alt fel de spaţiu decât cel cunoscut până acum: întreg holul de la parter era acoperit de un strat gros, foşnitor şi tomnatec-mirositor de frunze (adunate de echipa ICR din Hyde Park, printre reprizele de ploaie!); nici pereţii nu au rămas în 'nemişcare': un ecran digital rula imagini din spectacole de teatru şi filme româneşti, iar 'zidul de sub scară' găzduia un colaj din ziare britanice care prevesteau invazia ameninţătoare a 'imigranţilor' români, suprapusă cu intervenţia ICR, care anunţa o invazie prin cultură a spaţiului britanic. Alăturat, în sala (întunecată) de expoziţii, un singur fascicol de lumină cădea pe silueta studentului-violonist Tudor Andrei, care a oferit tuturor sunetul extraordinar al unei (aparent) improvizate repetiţii de vioară. Sala de recepţii a etajului unu a preluat apoi întreaga asistenţă - pentru un moment foarte apreciat prin care oaspeţii de la Bucureşti au adresat celor prezenţi mesajul de susţinere şi amiciţie prin cultură a parteneriatului între România şi Regatul Unit în context European.
Echipa ICR Londra a prezentat apoi, spre încântarea celor prezenţi, un jurnal-video al primelor 5 luni ale ICR la Londra - trecând prin şantierul de renovare (parţială, dar spectaculoasă!) a clădirii, şi până la lansarea publică a primelor evenimente culturale în noiembrie 2006. Mica noastră istorie a fost însoţită şi de o privire în urmă, la începuturile româneşti din 1 Belgrave Square, povestite de d-na Ileana Troiano-Tilea, fiica primului Ambasador român rezident aici, în 1938... La plecare, oaspeţii au primit două 'felii' de cultură românească: o plăcuţă de ceramică tradiţională şi invitaţia la Offset, demo de artă contemporană al generaţiei tinere de artişti vizuali români.
"Calea pe care am pornit la Londra este cea a gestului firesc, lipsit de demonstraţie 'oficială', susţinut de un mesaj creativ şi prietenos", ne spune Gabriela Massaci, directorul ICR Londra. "De la modul în care am invitat lumea (design-ul invitaţiei ne-a câştigat mulţi musafiri) - şi până la 'scenariul petrecerii' am vrut (şi aflu că am reuşit cu brio:)) să ne poziţionăm în 'ochiul britanic' drept o echipă deschisă şi decisă să ajute la promovarea culturii româneşti în Regatul Unit şi - foarte important - o echipă cu care mulţi parteneri britanici să vrea să se asocieze. Un efort extraordinar pentru noi în acest interval scurt - dar am reuşit printr-o combinaţie bună de competenţă, dedicaţie, responsabilitate, umor şi imaginaţie. Am fost răsplătiţi prin reacţii copleşitoare de mulţumire şi susţinere din partea tuturor celor prezenţi. Se întâmplă acum ce ne-am dorit: ne caută lumea să ne propună programe culturale cu România! Tot drum lung ne aşteaptă, dar însoţiţi de prieteni, suntem gata să călătorim departe!"