Livada lui Claudiu Goga

Mărturisesc că am ieşit cu o apăsată stare de rău de la spectacolul Livada de vişini, în regia lui Claudiu Goga (Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov), văzut în Festival. Numai jena faţă de tinerii care stăteau pe scări, şi pe care i-aş fi deranjat, m-a făcut să nu plec în timpul reprezentaţiei. Poate doar Scrisoarea pierdută în regia lui Grigore Gonţa să-mi mai fi produs un asemenea efect.

Cum e posibil, mă întrebam, ca un regizor tînăr, căruia toţi cei ce-l cunosc îi laudă inteligenţa, cu spectacole oneste la activ, despre care se vorbeşte aproape numai de bine, să facă o asemenea eroare de distribuţie lăsînd-o (invitînd-o?) pe doamna Virginia Itta Marcu să joace Liubov Andreevna? Nu are nici o importanţă dacă doamna Marcu este sau nu o mare actriţă (în ce mă priveşte, nu cred: nu m-a convins nici în Filumena Marturano nici, tot cu Claudiu Goga, în rolul profesoarei din Şantaj, nici în Martha din Cui i-e frică de Virginia Woolf - deşi pentru ultimele două a luat, ştiu, premiul UNITER pe 2000): oricît de bună ar fi sau ar fi fost, ea nu mai poate fi credibilă în Ranevskaia. Dincolo de această observaţie, jocul ei nici nu mai merită discutat.

Cum e posibil să amesteci atît de stîngaci genurile? Actori care nu se privesc, nu intră în nici un fel de relaţie, dar joacă, de fapt, cel mai terre à terre realism psihologic (nici acela deplin asumat)?

Cum e posibil să îndrumi un actor, altminteri bun, ca Marius Cordoş, să facă acea caricatură kitsch de Epihodov? De ce a trebuit Carmen Moruz să devină grotescă în final?

Cum e posibil să-l laşi pe Costache Babii să fie parcă mai manierist decît de obicei, să joace tot ce ştie el, indiferent la ce fac ceilalţi?

Din întreaga distribuţie, cred că singurii care se salvează sînt Mircea Andreescu, într-un Firs autoritar, cu nostalgia lumii aşezate de odinioară, şi Vlad Jipa în Lopahin.

Dar, dincolo de distribuţie - atît pot aceşti actori, ar spune cineva; nu e adevărat: cu sarcini clare, bine distribuit şi îndrumat, orice actor poate face ceva cinstit; iar actorii braşoveni pot, cu siguranţă, să facă ceva mai mult decît cinstit -, dincolo de distribuţie, deci, cum e posibil ca un regizor tînăr şi inteligent să opteze pentru asemenea rezolvări şi să pună în scenă un spectacol de atît prost gust? Un prost gust care anulează şi tot ce putea fi bun şi frumos în spectacol, de la lumini, la ideea aducerii duhurilor celor morţi pe scenă, la unele apariţii ale lui Andreescu. Şi nu e vorba că Goga ar fi vrut să înfăţişeze o lume kitsch (chiar stupidă, asemenea opţiune putea fi discutată), nu: spectacolul însuşi e de un kitsch înfiorător: de-ar fi să pomenesc doar scena în care Iaşa scuipă la loc băutura în pahare.

Nu cred că orice spectacol ratat merită consemnat. Mai ales că nu e deloc uşor să spui despre un spectacol, la care a muncit atâta lume, că e ratat. Peste unul ca acesta, ar fi trebuit aşternută doar tăcerea jenată. M-am decis să scriu numai pentru că, dincolo de invitarea lui în Festivalul Naţional de Teatru, am citit şi auzit comentarii, nu binevoitoare, ci entuziaste, ditirambe ("spectacol-eveniment", "distribuţie inspirată" etc.), venite chiar de la critici în genere ponderaţi. Şi nu cred că în cazul acesta ţine argumentul care se aduce îndeobşte: "la ei la teatru era altfel, nu le-a ieşit aici, au tras actorii la public etc." Nu: aici, cred că vina e aproape exclusiv a regizorului. Care nu e un oarecine, ci un regizor investit, încă de la spectacolul de absolvire, cu multe speranţe pe care, iată, cred că întîrzie să le confirme.

Poate că, în loc de aprecieri complezente despre "intenţiile" vizibile, lui Claudiu Goga i-ar prinde mai bine să i se spună, cu tot regretul, răspicat că a ratat complet acest spectacol. Nu e un capăt de ţară, dar parcă ar fi timpul să şi facă ceva în contul încrederii care i se tot acordă.