Wrong Side Up - Petr Zelenka

Sunt unii oameni care au acel "ceva" în plus (sau în minus) care îi face să fie uşor diferiţi de cei din jur, de normalitatea noastră de zi cu zi - mici ticuri şi nebunii discrete şi inofensive pe care le-au absorbit în fiinţa lor şi cu care aleg să trăiască într-o consonanţă firească, chiar dacă uneori dificilă, când peste nebuniile astea simpatice se prăvălesc din exterior prea multe apeluri (nesolicitate, de altfel) la "normalitate".

În filmul lui Petr Zelenka, Wrong Side Up, (adaptare după piesa de teatru a acestuia, Tales of Common Insanity) multe lucruri nu sunt la locul lor şi Petr (Ivan Trojan), care face o muncă insipidă şi monotonă în aeroport într-un depozit al companiei de curierat DHL, ştie foarte bine asta. Chiar dacă nu-şi poate asuma sarcina de a avea grijă de traseele încurcate şi câteodată greşite ale coletelor care se plimbă prin lume, el încearcă măcar să-şi recucerească iubita care l-a părăsit pentru ceva ce părea a fi o partidă mai profitabilă, sarcină care debutează destul de prost, căci şuviţa de păr pe care o fierbe în lapte pe reşoul din depozitul DHL se dovedeşte a lipsi nu din capul iubitei, ci din cel al mătuşii acesteia - într-un sincer ritual de recucerire. Şansele sale de a fi luat drept nebun sunt destul de bune acum, însă pe parcursul filmului vor mai creşte. S-ar putea ca pentru asta să fie de vină tocmai familia lui, pe care ajunge să o viziteze în momentul în care mama îl sună să-i spună că tatăl lui este pe moarte: acesta, ca orice muribund, stă cu sticla de bere în mână aşteptând ca aceasta să scoată singură bule care se sparg apoi liniştite şi pare să trăiască absent la toate cicălelile zgomotoase ale nevestei. Deşi a fost cândva "cineva", adică vocea care rostea în vremuri apuse ştirile comuniste în cinematografe, în prezent degeaba se conformează noilor ordine ale nevestei de a telefona unor oamenii la întâmplare în ideea că aceştia îi vor recunoaşte vocea - nu găseşte recunoaşterea, însă găseşte altceva, o relaţie indecisă cu o femeie de la capătul firului, care-l va face să guste din nou celebritatea, la o petrecere unde se urcă pe scenă şi declamă fragmente din ştirile compuse (& apuse) în limbaj de lemn, ca într-o mostră de artă contemporană.

Personajul ridat al lui Petr îşi poartă mina însingurată cu multă fermitate şi convingere şi e suficient de credibil încât să ne facă să-i savurăm şi înţelegem micile găselniţe, inclusiv jobul lui cu normă redusă: privitul vecinilor în timp ce fac sex. E desigur o meserie ca oricare alta.

Nimic nu este strident în aceste povestioare prezentate cu multă căldură şi umor, fără a fi însă vorba doar de comedia gesturilor sau a detaliilor cu care regizorul îşi poartă personajele pe diferite trasee, mai îndepărtate sau mai apropiate, înspre o destinaţie în care fiecare să-şi găsească un loc al său, un loc în care nebunia tăcută a unuia să rezoneze cu a celuilalt - în unele puncte ale acestui parcurs orbecăit filmul capătă accentele unei drame (dintre toţi, mama lui, care perorează despre nebunia altora, se dovedeşte a fi pierdut până la urmă contactul cu realitatea ajungând internată în spital - scena de o frumuseţe halucinantă a alergării ei pierdute printre oameni, pe stradă, ca într-un dans).

Cât despre prestaţia lui în slujba DHL, ce metaforă mai potrivită putea exista pentru alienare, însingurare, distanţele imense de parcurs între destinaţii, traseele complicate şi erorile inerente care apar, determinând crearea de noi trasee, destinaţii, drumuri care trebuie parcurse din nou...