Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Brodeuses

Dantela sentimentelor - Brodeuses


Suplimentul de cultură, octombrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am văzut la televizor un film de care nu-mi pare rău. (TVR a început să dea filme bune. Nu fac reclamă, că e vorba despre abonamentul nostru.) Îi spune Brodeuses şi e filmul de debut al lui Éléonore Faucher. În 2004, a luat premiul secţiunii Semaine de la critique, în cadrul Festivalului de la Cannes.

În general, sînt vag circumspectă cu filmele franţuzeşti, cu eleganţa lor afişată, asumată, programatică şi paradigmatică - alegeţi ce termen vreţi, dar la Brodeuses am rezistat pentru că mi-a plăcut cum evită să fie "franţuzesc", jucîndu-se cu capcanele, chiar şi cu cea a filmului social. Viaţa la ţară, verzele pe care eroina le culege, gura lumii, izolarea fizică. Brodeuses este filmul unei izolări şi al spargerii crustei, dar dincolo de limitările geografice sau sociale. O are în centru (şi aproape în fiecare cadru) pe adolescenta Claire, care la 17 ani a rămas gravidă. Filmul o preia cînd e deja în luna a cincea. E drept, nici o legătură cu şomajul sau lipsa banilor, vreun tată beţiv ş.a.m.d. Claire nu vrea copilul, care e fruct al unei partide de sex fără viitor. Ea însăşi e un copil, n-are consistenţă. E de la începutul filmului singură şi izolată ca o cutie de conserve, dură. E nevoită, pentru că nu poate spune nimănui că e gravidă. În consecinţă, nu-şi mai vizitează părinţii, deşi locuiesc în acelaşi orăşel, nu are decît o prietenă care e plecată, iar la supermagazinul unde lucrează le spune colegelor că s-a îngrăşat de la medicamentele pe care le ia, pentru că are cancer. Singurul lucru care pare să-i dea satisfacţie şi să o ajute să reziste cercului ce se tot strînge e broderia fină pe care o face acasă, înconjurată de pînze subţiri, de bucăţele de sticlă, de piei de iepure şi de o muzică perfectă pentru a crea lichidul amniotic al izolării ocrotite.

Filmul are o poveste foarte simplă. Într-o zi, prietena unică se întoarce acasă, cu ea vine şi fratele ei care a supravieţuit unui accident de motocicletă şi care are remuşcări pentru că prietenul lui a murit. Mama băiatului mort stă tot în orăşel. Şi ea face broderii, dar de lux - şi a lucrat chiar pentru Lacroix. Claire merge să se angajeze, din aceeaşi atracţie spre cei care suferă, atracţie care i-l face simpatic şi afin şi pe fratele prietenei ei.

De-aici încolo lucrurile încep să se limpezească. Claire o salvează pe femeie cînd aceasta are o tentativă de sinucidere, apoi se ţine de capul ei, nu ştiu dacă din altruism şi milă sau mai degrabă din teama de izolare. Căci, în ultimă instanţă, cel puţin broderia le uneşte pe cele două.

Dar lucrurile se limpezesc, iar filmul strecoară între verigile acţiunii scurte intermezzo-uri "broderistice", transformînd viaţa acestor oameni într-o dantelă foarte fină, suficient de fină ca s-o agăţi cu unghia dacă nu eşti atent. Filmul are delicateţea complicatelor ansambluri, şerpuite ca nişte mandale, pe care cele două ipostaze ale feminităţii le construiesc, pentru că feminitatea e făcută să hrănească, nu să ucidă. Spre deosebire de majoritatea filmelor semnate de femei, sentimentale pînă la sentimentaloid (cînd nu sînt feministe), Brodeuses are gingăşia ţesăturii cu găuri, în care nu spui tot, în care pauzele dramaturgice sînt de multe ori mai pline de sens decît "plinul".

Brodeuses e şi un film foarte vizual. El se scrie în nuanţe de verde - eroina e roşcată şi se îmbracă mult în verde -, dar e şi verdele cărnos al verzelor pe care le rupe pocnindu-le pe cîmp, şi verdele cîmpului, şi verdele delicat al broderiilor. Şi mai e şi baletul delicat al pînzelor care se îmbogăţesc sub ochii noştri. Brodeuses e, şi din cauza celor de mai sus, un film foarte muzical. Acordurile repetitive ale lui Michel Galasso (despre care dau un singur indiciu - In the Mood for Love) rescriu întreg filmul după o încrengătură care înfrunzeşte cu fiecare secvenţă ce îi apropie pe eroi de lumină. E ca şi cum traiectoria spargerii crustei ar preexista cu linie punctată şi fiecare pas ar proiecta-o în faţă, tot mai vizibilă. A fost o mare realizare pentru cineastă să iasă cu acest film din primul foc. Sînt atîţia regizori cărora le lipsesc toată viaţa simţul măsurii şi balanţa interioară care să cîntărească sentimentele fine şi efectul lor asupra sensibilităţii spectatorului.



 Toate articolele despre Brodeuses


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer