Pinguinii sunt cei mai fericiţi - Happy Feet

Happy Feet / Mumble, cel mai tare dansator n-a fost realizat ca o replică la La marche de l'empereur, se apără George Miller, care l-a creat anterior pe Babe, ci a intrat în producţie înainte de a apărea documentarul. Asemănările sunt însă numeroase: pinguini imperiali şi aici, şi acolo. Sau ecloziunea, la capătul unei ierni ucigaşe. Mişcările de step ale lui Mumble şi ale celorlalţi pinguini dansatori sunt captate de la dansatori adevăraţi, iar pinguinii sunt atît de bine desenaţi încît par reali.

Personajele sunt în primul rînd drăgălaşe, iar vocile actorilor (Elijah Wood, Robin Williams, Brittany Murphy, Nicole Kidman, Hugh Jackman, Hugo Weaving) sunt foarte elastice, îmbrăcînd şi mai mult personajul. Povestea are la fel de multă propagandă cum au de obicei filmele de animaţie - exploatînd tema alterităţii gen Răţuşca cea urîtă, dar mai multă drăgălăşenie şi frumuseţe. Imaginile calotelor glaciare spălate de lumina metalică a aurorei boreale sunt atît de frumoase încît par reale.

Filmul răspîndeşte o voie bună care se ia şi care vine şi de la melodiile pe care pinguinii le cîntă, şi de la mişcările haiose pe care le fac, şi de la replici. Happy Feet e făcut cu atenţie şi bun-simţ, şi cu acel simţ al echilibrului vădit de Al Gore în documentarul anului, An Inconvenient Truth, care tratează despre pericolul încălzirii globale, încît mă întreb dacă spiritul lui Gore nu a influenţat cumva şi finalul poveştii. Văzînd Happy Feet îmi explic succesul lui de box-office. E un film prietenos cu nevorbitoarele, dar care nu ne face de ruşine şi ne mai dă o şansă.