Un puzzle inteligent - Il caimano

Cred că nu există regizor (în viaţă) care să reuşească lesne performanţa lui Nanni Moretti din Il caimano. Adică o comedie / dramă despre lumea filmului şi despre politică, despre criza unui cuplu ajuns la vârsta rutinei şi despre posibilitatea altor opţiuni sexuale, despre relativitatea adevărului şi ubicuitatea minciunii, despre limitele sincerităţii şi necesitatea făţărniciei numită adesea diplomaţie. Moretti pur şi simplu jonglează cu toate aceste teme cu eleganţă, inteligenţă şi cu inconfundabilul său umor scrâşnitor. Şi pentru a nu avea niciun dubiu asupra intenţiilor sale, el ne oferă vizual cheia construcţiei dramaturgice prin acel imens lego întins pe jos în camera copiilor regizorului care răvăşesc mereu piesele în căutarea unei mici plăcuţe galbene. La un moment dat ea se găseşte pentru a se pierde apoi din nou.

Crocodilul din titlu este Berlusconi, miliardarul căruia banii i-au picat din cer, proprietarul de televiziuni care exhibă nurii prezentatoarelor, prim-ministrul care flutură stindardul liberalismului, stârnind furia stângii (din care şi Moretti face parte). Cu toate astea, Il caimano nu este un film despre Berlusconi, ci despre un biet regizor de pelicule de duzină (de ex. Maciste şi Freud), ajuns în pragul falimentului financiar, profesional şi sentimental, şi care încearcă zadarnic să se salveze cu un film despre Berlusconi.

Această incursiune în lumea filmului emană căldură şi nostalgie după naivitatea pierdută a cinematografului de altădată, după vedetele lui acum decrepite (Michele Placido în rolul actorului discret gagarisit) şi nu în ultimul rând după geniul marilor maeştri. Pentru că numai gândul la Fellini i-a putut inspira lui Moretti secvenţa corăbiei lui Cristofor Columb "plutind" purtată de un trailer prin oraş sau cea a buldozerului muşcând din peretele unei case încă locuite.

Ceea ce din mâna unui alt regizor ar fi putut ieşi un ghiveci inform, la Nanni Moretti este un puzzle inteligent. Asta e performanţa despre care vorbeam.