Protection is You - Protect

SMOKING KILLS. Pericolul cu majuscule nu mai sperie pe nimeni. Ce panichează de fapt? Ce te face să te gîndeşti la o posibilă centură de siguranţă?

Performance-ul Protect, coordonat de Paul Dunca, e ca o instalaţie de flacoane corporale în care se varsă pastilele fricii, provocării limitelor, relaxării, maximei nervozităţi şi autoconservării. În fiecare încăpere din Teatrul Desant se naşte sub ochii spectatorilor o puternică tensiune de acţiune.

Performance-ul te ţine în priză pentru că îţi trezeşte atenţia, pentru că eşti implicat în ce vezi şi ai un anumit tip de reacţie circumstaţială. Pentru că eşti curios să urmăreşti în toate cutiile spaţiale obiectul şi forma protecţiei puse la bătaie. Şi, pînă la urmă, acest aport de reacţie directă din partea spectatorului, pe care mizează Protect, e cel mai important cîştig. Dacă pleci indiferent de la un spectacol, e ca şi cum n-ai fost la el. De la Protect vă garantez că plecaţi cu cîteva imagini articulate excelent pe temă. Cu cîteva pilule protective pe care n-o să uitaţi că le-aţi înghiţit.

Vă puteţi alege traseul parcurgerii tipurilor de protecţie mai explicit sau mai implicit sugerate şi puteţi reveni în zona fierbinte a contactului care vi se oferă la cîţiva metri distanţă. Cu siguranţă veţi fi stimulaţi să vă puneţi nişte întrebări.
De cîte ori n-aţi vrut să săriţi de la mare înălţime şi totuşi nu aţi făcut-o? Ce v-a împiedicat? Ce vă opreşte să nu vă aruncaţi în cap sau să nu daţi peste cap interdicţiile? Puteţi să răspundeţi la aceste întrebări urmărind-o pe Ana-Maria Costea, care reuşeşte în Boogie Bangi să încarce fiecare mişcare cu forţă şi încordare. Cu cască de motociclistă, stă pe buza unui hău şi priveşte în jos. Aveţi grijă că s-ar putea să sară.

Cei care se joacă cu incandescenţa riscului vă trag în interiorul celulei lor de confruntare. Doi pistolari se privesc hipnotic. Au pistoalele fixate şi te aştepţi să-şi zboare creierii în orice secundă. În tensiunea creată de Paul Dunca şi Iuliana Stoianescu, adrenalina explodează. După o înfruntare cu foarte puţine mişcări şi priviri tăioase, începe o trîntă în pat, urmată de un duş fierbinte, dat de căldura radiatoarelor care fac să trepideze nevrotic corpurile celor doi performeri. În Bikini Kill, protecţie înseamnă risc şi expunere, înseamnă corp în focus, corp-ţintă. Înseamnă extrem.

Imaginaţi-vă o lume-lacăt. Papuci cu lacăt, caserolă de margarină cu lacăt, frigider cu lacăt, farfurii cu lacăt. Tot ce atingeţi e încuiat. Pe măsură ce vedeam lăcăţelele blocant de angoasante din Locked, conceput de Ioana Păun şi David Schwartz, performance-ul cu cel mai puternic potenţial de teatralitate din toată instalaţia, mă gîndeam la nişte corpuri-lacăte imense care încearcă să se descuie. Starea pe care cei doi o transmit e una de maximă blazare şi de obsedantă disperare. La cel mai mic zgomot fug în spate, în timp ce la radio se aud cîteva declaraţii despre perioada comunistă. În fiecare obiect din mizera lor bucătărie e un virus de alienare şi stranietate. De închistare şi efort de supravieţuire. Lăcăţele sînt spaţii concentraţioniste care îţi toacă nervii. Cuplul "lăcătuit" e cea mai violentă imagine a încorsetării.

În performance-ul gîndit de Iuliana Stoianescu - Milka is not Real -, corpurile îşi creează propria formă de protecţie imaginară, propria lume reală şi ficţională. Din bomboane împrăştiate pe jos, din skateboard sau stativ, se naşte o bulă de protecţie. Am selectat din Protect ce m-a provocat mai mult. Protecţia însă, după cum veţi vedea în ianuarie la Teatrul Desant (Bulevardul Mihalache 123) mai are şi alte ipostaze.

---