Pulp fiction

Pulp Fiction (SUA, 1994), este al doilea film al celui mai adulat şi răsfăţat cineast al anilor ‘90, Quentin Tarantino, iar prima sa recunoaştere a venit o dată cu îndrăzneala juriului condus de Clint Eastwood de a-i da premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes, ulterior mania creată în jurul peliculei şi transformarea sa într-un film-cult dovedind că veteranul actor-regizor a avut mînă bună.

Ce am mai putea să spunem despre acest film, considerat “cel mai epocal al tuturor timpurilor”, şi cum am mai putea să sporim avalanşa de comentarii critice sofisticate sau simandicoase şi de platitudini debitate de fanii mai mult sau mai puţin isterici, pe Internet sau în alte spaţii care ţin loc de agora a societăţii noastre?

Copleşită de impactul fenomenului Pulp Fiction, toată lumea a trecut pe lîngă structura la fel de închegată şi de interesantă a lui Reservoir Dogs, primul film tarantinian, cum a trecut şi pe lîngă al treilea film al său, Jackie Brown, care arată un Tarantino altfel decît ne-a obişnuit. Oricum, admirabile la regizor sunt perioadele lungi de tăcere, neacceptînd să filmeze decît scenariile care-l interesează (a refuzat să facă Alien 4, Men in Black şi alte “bazaconii”).

Subiectul din Reservoir Dogs prefigurează Pulp Fiction: la fel, o structură compoziţională aruncată în aer, o realizare captivantă de la început pînă la sfîrşit şi, mai ales, acelaşi exces de violenţă, supusă deriziunii şi relativizării.