Concertul de Anul Nou de la Viena 2007

Dintre manifestările din întreaga lume care au celebrat, cu mai mult sau mai puţin gust, trecerea în noul an 2007, Concertul Filarmonicii vieneze din prima zi a fost de departe cel mai mediatizat eveniment: 50 de milioane de spectatori din 53 de ţări l-au privit şi l-au ascultat. Cu timpul, Orchestra Filarmonicii din Viena a devenit cel mai important ambasador al ţării sale în lume, iar tradiţia concertelor de Anul Nou una pur austriacă.

Această tradiţie, bine consolidată azi, îşi are începutul după unii în 1939, după alţii în 1941. În realitate, primele două concerte s-au desfăşurat pe 31 decembrie şi abia începând cu anul 1941 ele s-au fixat pe 1 ianuarie. Până în 1945 şi din 1948 până în 1954, concertele de Anul Nou au fost conduse de dirijorul permanent al Filarmonicii, Clemens Krauss. Au urmat Josef Krips şi Willy Boskovski. Acesta din urmă era, de fapt, concert-maestrul orchestrei şi şi-a asumat conducerea concertelor din prima zi a anului timp de 24 de ani, între 1955 şi 1979. Willy Boskovski cânta cu mult entuziasm la vioară şi dirija orchestra din postura de violonist, la fel ca cei din familia Strauss - a căror muzică făcuse deliciul sălilor de dans vieneze cu un secol mai devreme.

După domnia prelungită a lui Boskovski, dirijorii au fost invitaţi pentru un singur concert, dar invitaţia se repeta din când în când. Aşa s-a întâmplat cu Lorin Maazel, Claudio Abbado, Ricardo Muti, Nicolaus Harnoncourt. Zubin Mehta, dirijorul concertului de anul acesta, s-a aflat acum pentru a patra oară la pupitrul orchestrei vieneze pentru această zi memorabilă.

Concertul de Anul Nou de la Viena este iubit nu numai datorită frumuseţii muzicii pe care o propune, şi care aparţine în mare parte compozitorilor din familia Strauss şi în special regelui valsului - Johann Strauss fiul -, ci şi pentru sentimentul de optimism pe care-l degajă. Membrii orchestrei sunt, cu toţii, surâzători şi destinşi, de parcă ar face muzică numai de plăcere şi n-ar avea alte griji. Sala de la Musikverein, în stil baroc, este superb luminată şi încărcată cu cele mai frumoase flori aduse de la San Remo chiar în ziua concertului. Spectatorii din sală, asemenea muzicienilor de pe scenă, sunt eleganţi şi relaxaţi. Pe deasupra, pentru telespectatori sunt inserate scene de balet filmate în locurile cele mai pitoreşti ale Vienei. Mesajul spectacolului transmite ideea că într-o lume preponderent conflictuală poate exista şi o oază de pace şi de frumuseţe, şi aceea este sala în care Filarmonica din Viena cântă Strauss, timp de două ore, în ziua de 1 ianuarie a fiecărui an.

Desigur, au fost şi excepţii. La încheierea uneia din transmisiile de după 1989, televiziunea română a oferit suplimentar un fragment din concertul anului 1987, singurul în care Karajan a dirijat Filarmonica vieneză într-un concert de Anul Nou. Vizibil bolnav, la cei 79 de ani pe care-i avea atunci, pe Karajan nu-l mai susţinea decât mândria personalităţii sale. Părea că din însuşi adâncul profundei epuizări extrăgea inspiratele melodii straussiene, iar orchestra îi răspundea într-o înaltă stare de susţinere pe care bătrânul, dar netemătorul, muzician o genera şi o întreţinea numai prin puterea spiritului său.

Zubin Mehta la 70 de ani se dovedeşte încă în plenitudinea forţelor. A dirijat concertul de acum câteva zile ca un mare senior, cu o eleganţă şi o prestanţă puţin obişnuite. Sub aparenta nonşalanţă cu care conduce orchestra se ascunde o atenţie, o concentrare maximă. E surâzător şi degajat atât timp cât muzica se desfăşoară aşa cum a stabilit el, dar ferească Dumnezeu să greşească cineva! Numai că în Orchestra Filarmonicii vieneze instrumentiştii sunt aleşi după îndelungate probe şi verificări şi nu-şi permit să greşească. Ba chiar sunt în stare să-şi demonstreze clasa interpretativă şi virtuozitatea ieşită din comun cu zâmbetul pe buze. Aşa cum am văzut şi auzit, de pildă, în puţin cunoscuta piesă "În amintirea lui Ernst" de Strauss tatăl: un instrumentist care cânta la flaut-picolo cu o velocitate şi o precizie imposibile pentru oricine altcineva; sau primul violonist care ne-a încântat, la rândul lui, cu acurateţea arpegiilor şi sonoritatea de aur a viorii sale.

Concertul s-a încheiat cu bis-urile tradiţionale: minunatul vals "Dunărea albastră" (de Johann Strauss fiul), despre care marele critic Eduard Hanslick spunea că e cel mai frumos cântec patriotic fără cuvinte al Austriei, şi celebrul "Marş al lui Radetzki" (aparţinându-i lui Johann Strauss tatăl) pe care publicul îl adoră şi îl acompaniază cu bătăi ritmice din palme.

Un spectacol captivant, cu muzică încântătoare, într-un decor superb, rod al muncii unor adevăraţi profesionişti (conduşi an de an de Brian Large), iată cheia succesului neobişnuit al Concertului de Anul Nou de la Viena.