Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Coffee and Cigarettes

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cafea cu vedere spre artă - Coffee and Cigarettes


ianuarie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Tabietul ritual al cafelei nu începe, aşa cum v-aţi putea imagina, de la prima ridicare a ceştii din farfurie. Tabietul ritual al cafelei începe odată cu ideea. Să bem o cafea! Momentul acela are, în sine, savoarea timpului petrecut alături de semenul ahtiat întru cofeină, nicotină, discuţii lejere şi stat.

Statul, ca acţiune, cuprinde o serie gestuală extrem de variată, aşa cum o surprinde Jim Jarmush în excelentul său Coffee and Cigarettes. Nominalizat de patru ori şi premiat cu Central Ohio Film Critics Award, filmul este, în fapt, o înşiruire de secvenţe ce au ca numitor comun... cafeaua şi ţigările. Fiecare secvenţă înseamnă un dialog şi o explorare a relaţiilor interumane despărţite de pătratul (tablă de şah - dulce metaforă) mesei şi unite, în acelaşi timp, de celebrarea ritualului. Spaţiul este şi el... acelaşi. Secvenţele se petrec în aceeaşi cafenea, schimbarea decorului lăsând la iveală acele câteva obiecte întâlnite peste tot, în toate cafenele din lume şi din minte. Cu faţă de masă sau fără, masa este şi ea aceeaşi.

Toate micile gesturi-trenă, toate mişcările, "petele" şi tabieturile apar la Jarmush într-un discurs neîntrerupt, care te fură, te vrăjeşte şi te transformă, căci gesturile lor sunt ale tale, iar epuizarea acestora prin imortalizarea cinematografică este doar aparentă. Gesturile sunt extrem de fireşti, conversaţia asemenea şi aici Jarmush explorează toate situaţiile cu care un băutor de cafea se confruntă de-a lungul "carierei".

Un necunoscut ia loc la masa ta... conversaţia se încheagă greu, cu poticneli, cu lungi priviri ce se îneacă în lichidul întunecat, cu fumarea mai multor ţigări decât ar fi normal, cu exagerarea, în cele din urmă, a gesturilor pe care le-ai face în mod normal. Explicaţia este simplă. În oglindă, personajele devin conştiente de gesturile lor, iar timpul petrecut în faţa ceştii de cafea trebuie justificat. Băutul cafelei este un ceremonial la care participă o singură persoană. Băutul cafelei este un ceremonial în timpul căruia penibilul se diluează cu ajutorul gesturilor împărtăşite ale protagoniştilor. Băutul cafelei este un ceremonial al micilor manii ce delimitează atât de natural un băutor de cafea de altul. Sau un fumător de altul. Băutul cafelei este un pretext pentru a fuma. Merge şi invers? Fumatul este un pretext pentru a bea cafea? Important este faptul că cele două operaţii merg atât de bine în tovărăşie, încât nu vei întâlni niciodată o masă de cafenea, cu meseni verosimili, la care să nu se fumeze. Băutul cafelei înseamnă recunoaşterea împărtăşită a viciului până la identificarea totală a personajelor.

Minunata întâlnire a lui Roberto Benigni cu Steven Wright din prima secvenţă, Strange To Meet You duce, după un dialog atât de exclusivist încât pare desprins din teatrul absurdului, la identificarea totală a celor doi: Roberto se duce la stomatolog în locul lui Steven, preluându-i şi micile griji, cum ar fi aceea de a nu întârzia, importanţa faptului de a fi aşteptat undeva, emoţia întâlnirii cu stomatologul, ticurile verbale etc. Excelenta transpunere îl aruncă pe spectator într-o zonă dementă, aceea a propriilor gesturi, a recunoaşterii propriilor manii - cafeaua vărsată în farfurie, stropul de lichid de pe buza exterioară a ceştii, intensitatea de bej a combinaţiei de cafea cu lapte, locul scrumierei pe masă, a ţigărilor, a brichetei, locul băutorului de cafea la masă etc. - obligându-l să intre în dialog cu filmul, adesea cu voce tare. Recunoaşterea forţată la asemenea nivel, aproape agresivă, duce la totala subjugare a emoţiilor, trăirilor şi experienţei spectatorului. Subjugarea se petrece pe mai multe straturi, căci actorii lui Jarmush sunt, fără drept de apel, extraordinari. Rolurile coincid cu aura creată de tabloidele de scandal sau de siturile mondene - legile vechi ale cinematografiei sunt încălcate, Coffee And Cigarettes fiind un film în care actorii se joacă... pe ei -, reducţionismul gestual nefăcând altceva decât să augmenteze şi să îmbogăţească fiecare nivel al scenei cu noi valenţe ale actului artistic.

Întrebări: în câte feluri poţi să laşi ceaşca de cafea pe farfurie; în câte feluri îţi poţi aprinde ţigara; în câte feluri poţi bea, efectiv, cafeaua? Răpuns: sunt mai multe feluri în care poţi face toate aceste lucruri. Spre exemplificare: ar fi Iggy Pop's way (Iggy, într-o formă extraordinară în scena cu Tom Waits - secvenţă de un savuros extrem, ce atacă senzaţionalul), Tom Waits's way (care semnează şi muzica originală, alături de Richard Berry), Bill Murray's way, Cate Blanchett's way, Steve Coogan's way, Alfred Molina's way... and so on. Jim Jarmush a mizat, este adevărat, şi pe popularitate. Dar despre asta şi este filmul, iar miza nu a făcut decât să ducă figurile celebre mai aproape de spectatori, să le demitizeze şi umanizeze. Totuşi, un film are nevoie de un etalon. Nu-l putem suspecta pe Jarmush că n-ar fi fost în stare să facă un film excelent cu necunoscuţi, căci a mai făcut-o. Coffee And Cigarettes vizează însă altceva. Este vorba despre ceremonialul prins în cârlige, între straturile sociale, între preferinţe, între culorile pielii, între vârste, între vicii şi, nu în ultimul rând, între personalităţi. Astfel, toate secvenţele au câte un sâmbure de extraordinar, dincolo de litera scenariului original - semnat, bineînţeles, tot Jim Jarmush - care, de dragul continuităţii, reia câte două-trei replici în fiecare secvenţă.

De altfel, încrederea lui Jarmush în actorii săi (şi viceversa) este un fenomen vizibil la fiecare replică. Cele câteva line-uri ce se tot repetă creează un fel de zone de forţă de-a lungul filmului, zone care se intersectează. Astfel, cea mai importantă diagonală are coordonatele Bill Murray, Alfred Molina şi Cate Blanchett (nu neapărat în ordinea aceasta). Bucuria actului artistic împărtăşit este atât de evidentă, încât, după fiecare punct de forţă al oricărei scene, te aştepţi să auzi Cut! Excellent! Great!

Filmul este un must see, este un fenomen cult al imaginii în alb şi negru, ce preia, ca motivaţie artistică, fără nici un fel de inhibiţie, aşa-zisele vicii de lux ale societăţii. Invitaţia la cafea semnată Jarmush explorează toate straturile senzitive ale individului, mai puţin cel sexual care rămâne ascuns foarte departe, în subconştient, simbolul fiind cucerirea reginei via masa de şah a tuturor secvenţelor. Poate că de aceea filmul este atât de natural, atât de simplu şi de cerebral, atât de omogen şi de real. Invitaţia lui Jarmush la cafea nu este - iată! - doar o invitaţie, de 95 de minute, la cafea. Acceptaţi-o!



 Toate articolele despre Coffee and Cigarettes


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alina Voiculescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer