Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Vis. Toamna

Arca lui Noe 2: Timp îndiguit, moarte eternă - Vis. Toamna


Observator Cultural, februarie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Corpul şi timpul. Efectul timpului asupra corpului. Şi asupra iubirii. Prea puţin timp ca să poţi ajunge la celălalt.

Într-o scenografie reproducînd la scara 1:1, cu fidelitate frisonantă, un cimitir pe ale cărui monumente funerare nu scrie nici un nume, spectacolul lui Radu Afrim de la Arad, Vis. Toamna de Jon Fosse, vorbeşte în şoaptă despre contracţiile şi dilatările timpului.

Trăim vremuri cronofage, timpuri pe fast-forward, fără memoria zilei de ieri, care consumă informaţia şi senzaţia de moment fără a păstra în amintire nici măcar fiorul. Lumea se naşte în fiecare zi ca şi cum ieri nici n-ar fi fost, lovită de efectul pervers al lui carpe diem, iar oamenii nu mai puterea de a urmări trecerea timpului nici măcar în propriul corp.

Mai mult decît oricare dintre spectacolele anterioare ale lui Radu Afrim, Vis. Toamna (a cărui premieră a avut loc acum două săptămîni la Arad) e o reflecţie scenică asupra trecerii timpului, a scurgerii iubirii şi a incapacităţii de a comunica.


În piesa lui Jon Fosse nu se petrece, practic, nimic: un bărbat şi o femeie se întîlnesc întîmplător (dar poate că s-au căutat întotdeauna) într-un cimitir, în ziua înmormîntării bunicii lui; sînt prinşi în acel cimitir ca-ntr-o capcană, din el nu pot ieşi (decît, poate, fizic); vorbesc; părinţii lui vorbesc la rîndu-le - de fapt, mama, tatăl valsează cu pungi goale (remember American Beauty?) şi cîntă la muzicuţă; între ei, o istorie familială, neînţelegeri, un divorţ, un copil; dintr-un clin d'oeil, un alt spaţiu temporal, o altă înmormîntare (a tatălui), o altă confruntare; şi finalul, ultima moarte, a bărbatului; o împăcare, solidaritatea de pe urmă a eternului feminin.

Dincolo de trama propriu-zisă, de schimbul de replici (un ping-pong în care fiecare cuvînt deschide o uşă către un prea-plin de trăiri nemărturisibile), e viaţă, prea multă viaţă, incapabilă să-şi găsească în celălalt corespondenţa, de a-i simţi acestuia prezenţa. Un gen de text/o specie de spectacol care poate speria un actor, pentru că nu-i dă posibilitatea de a se sprijini pe suportul factual, pentru că-i cere să acopere cu interioritatea-i proprie ceea ce nu i se oferă narativ.


Personajele din Vis. Toamna n-au nume; în general, personajele lui Fosse nu au o identitate civilă. Lumea lui e una a misterelor, a stranietăţii, ireală dincolo de greutatea scenică a emoţiilor. Limbajul lui cvasi-poetic e înşelător, relaţiile pot prea uşor aluneca în absurd, cîtă vreme replicile nu sînt încărcate de adevărul (cu greutate terestră) trăirilor. I se întîmplă Bărbatului jucat de Sorin Calotă, care pare să vieţuiască perpetuu în alt spaţiu emoţional şi temporal, într-un veşnic delay faţă de partenerii de scenă. Şi nimic nu poate fi mai trist într-un spectacol al prezenţei ca absenţa (pînă la lipsa greutăţii corporale) unui actor. Motiv pentru care, paradoxal, lumea spiritelor ce bîntuie cimitirul, "condusă" de o fiinţă semisiderală, cu alură de lider de gaşcă din filme de Coppola (Andrei Elek), pare mult mai vie (chiar scenic, dincolo de construcţia regizorală) decît cea a oamenilor în carne şi oase. Dansul lui Elek purtînd pe umeri un şoim, o pasăre de pradă şi de moarte, împăiată însă, e un soi de incantaţie a lumii celeilalte, sinistru potenţată de vitalitatea unor trupuri adolescentine (şi, apoi, de sunetul unei astfel de voci).


Toate spectacolele lui Afrim trăiesc prin forţa detaliului vizual şi corporal, sînt populate de torsuri de fildeş, voaluri negre, cape de vulpe, corole de floarea-soarelui, bibelouri-cai, maşinuţe, păpuşi, gramofoane miniaturale, piese de şah de o eleganţă din alte vremuri. În cimitirul din Vis..., păpuşile sînt decapitate, dezasamblate ca-ntr-un reminder pentru descompunerea ce va să vină. O scenă de viol, povestită, e reconstituită de spirite cu un feeling grotesc, în corpul păpuşii.

Scena în care spiritul întrupat de Elek joacă un pseudo-bowling cu piese de şah drept popice reface aproape identic scena înşirării gramofoanelor miniaturale din Inimi cicatrizate de la Constanţa; de data asta, nu mai e un moment de duioşie, ci unul la limita cinismului.


Afrim îşi reinventează spaţiile de joc la fiecare montare; îşi extinde domeniul luptei. De cele mai multe ori, sînt spectacole-studio (atunci cînd nu sînt, scena devine bidimensională, aproape ca imaginea de peliculă), dar convenţia nu e de ajuns. La Arad, există o colţ secret, un spaţiu (dincolo de uşă din fundul sălii) la care privirea nu are acces (decît parţial), al misterelor. Iar ceea ce nu vezi e mai obsedant decît ceea ce-ţi înfundă ochii.


În afişul de la senzaţionalul spectacol al lui Afrim cu Alge. Bernarda's House Remix (o viziune decorticată după Casa Bernardei Alba a lui García Lorca), de acum cinci-şase ani, hipopotamul din E la nave va al lui Fellini zbura plutind alene printre norişori alb-gri, în cea mai deschisă declaraţie de fidelitate felliniană a lui Afrim. În Vis. Toamna e deja vorba despre altfel de declaraţii, de un altfel de discurs, scuturat de teribilisme, direct, dur, deşi suav. O lume din lumină într-un spectacol de atmosferă, mai mult decît povestea despre eşecul de a iubi şi de a muri din Inimi cicatrizate sau despre eşecul de a trăi din joi.megaJoy. Iar despre un asemenea spectacol e mai greu să scrii, încercînd să nu-i distrugi corola, decît despre orice altceva ar aduce în scenă (doar) actori cu interiorităţi-fluviu (Ovidiu Ghiniţă), actori-efigie (Elek), actori de arc electric (Ramona Dumitrean), un scenograf bîntuit de geniu şi un light-designer din vise de Almodóvar.







Teatrul Clasic "Ioan Slavici", Arad
Vis. Toamna de Jon Fosse
Traducere de Carmen Vioreanu
Regia: Radu Afrim
Decorul: Onisim Colta
Selecţie costume: Oana Văran-Goia
Light design: Lucian Moga
Mişcare scenică: Maura Ianoş
Cu: Ramona Dumitrean / Angela Petrean, Sorin Calotă, Andrei Elek, Ovidiu Ghiniţă, Adriana Ghiniţă, Liliana Balica, Emilian Marnea, Adrian Bereznicu, Goran Mihailov, Marian Parfeni.



 Toate articolele despre Vis. Toamna


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici


Alte articole

 Galerie foto - Vis. Toamna, Radu Afrim


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer