Probabil că toată lumea cunoaşte istoria... Se cuvine, totuşi, un re:minder. În 2000, Stephen Merchant, june scenarist, viza (visa?) un job la BBC - dimpreună cu amicul Ricky Gervais, actor cu formaţie de stand-up comedian, au bricolat o idee mai veche a primului şi au transformat-o într-un episod de sitcom cu alură de (fals) documentar. Cei de la BBC au marşat, drept care The Office a debutat, în iulie 2001, lăsîndu-şi audienţa iniţial perplexă şi mai apoi năucită. Cei care rezonau cu setting-ul (Wernham-Hogg, mini-companie de... hîrtie din Slough, suburbie londoneză exact atît de posomorîtă pe cît sugerează numele, se află în prag de restructurări - şeful David Brent tăinuieşte vestea proastă în faţa angajaţilor, convins că aceştia îi apreciază cum se cuvine umorul nestăvilit, prezenţa de spirit şi prezenţa, pur şi simplu, şi că n-are sens să-i supere degeaba; şarpele Garreth, apaticul Tim şi blînda Dawn presimt însă vremuri nasoale) s-au apucat de băut sau au demisionat, isterici; cei care habar n-aveau ce înseamnă munca într-o companie inodoră au rezonat din simpatie... sau inteligenţă. În engleză "suicidal tendencies". Vi se pare că am divagat sau că citiţi cronica undei tragedii anunţate? Răbdare.
Probabil că toată lumea cunoaşte isteria... Se cuvine, totuşi, un re:member. The Office a durat exact cît trebuia (două sezoane a cîte şase episoade, plus un Christmas Special, de 90 de minute - atenţie, nu un cash-in, ci o concluzie), a primit o mulţime de BAFTA-uri şi (premieră absolută pentru un serial britanic) un Glob de Aur în 2004, le-a adus celor doi creatori un parteneriat benefic cu HBO US (concretizat în Extras, deja două sezoane) şi unul inedit cu NBC (păstoresc varianta americană, straniu au ba, extrem de reuşit / dezvoltată), plus procente din remake-urile felurite (Franţa, bunăoară). E mult, e puţin? E "morbidabil" - şi-acum mă explic.
The Office, în ciuda conceptului "mockumentăresc" (preluat de Gervais de la idolul Christopher Guest, via Larry David), a satirei dărîmătoare la adresa muncii (?) "corporatiste" (încercată isteţ peste ocean de Mike Judge cu Office Space) şi a descrierii de sitcom (chit că fără "laugh-track") e, vai!, departe de a fi o comedie. Penibilul degajat deopotrivă de zilele ce se scurg identic, la fel de vesele / consecvente precum copiatorul neobosit, prezent în fiecare episod, şi de ambiţia inconştientă a unui "şef" stupefiant de caraghios şi de o prostie de-a dreptul tristă, de a se lupta (scufunda?) clipă de clipă într-o mare de jenă, par a fi exact opusul definiţiei de entertainment. Tragedia unui om ridicol, spuneţi? E meritul lui Ricky Gervais (despre performanţa căruia, pe muchia dintre subtil şi derizoriu, s-ar putea scrie volume) că nu-l deteşti pe David Brent - un personaj parte monstru, parte copil, pe care unii dintre noi în cunoaştem mai bine decît ne-am dori; e meritul poveştii (aproape) imposibile de dragoste dintre Tim şi Dawn că poţi extrage un strop de umanitate din această disecţie deprimantă a vieţii de birou - dar "make no mistake" (vorba prezidentului Bush): în ciuda tentativei de happy-end, care încununează această întreprindere (sic!) pînă la urmă singulară şi care alătură două cuvinte pînă mai ieri incompatibile (televiziune şi geniu), concluzia e evidentă încă din primele secunde. Ca să citez din clasici, It'll End in Tears.
The Office
12 (+ 1) episoade / 30 de minute,
TVR 2, din 21 ianuarie 2007, ora 22.10.
Un serial creat de Ricky Gervais şi Stephen Merchant.