România Liberă / iunie 2003
Dintre filmele regizorului francez Louis Malle s-au putut vedea pînă acum Les amantes, Ascenseur pour l'échafaud, Le feu follet şi Lacombe Lucien, dar şi unul dintre cele mai importante filme ale cineastului, Zazie dans le métro, ecranizare după Raymond Queneau.

Zazie (atenţie, nu "razie") este o fetiţă de zece ani, scăpată de supravegherea adulţilor şi care o ia razna prin Paris, provocînd numai încurcături şi dezastre. Filmul poate fi considerat o comedie, dar fiind vorba de Louis Malle nu-i un simplu amuzament, ci trebuie citit ca o parabolă despre diverse lucruri. Cu adevărat grea a fost încercarea de a găsi echivalenţe vizuale, cinematografice, pentru limbajul literar al lui Raymond Queneau, scriitor special, creator alături de Boris Vian, Eugène Ionesco ş.a. al celebrului în epocă, dar uitat astăzi, Colegiu de patafizică (termen lansat la începutul secolului de Alfred Jarry). Dar să-i dăm cuvîntul lui Louis Malle pentru a-şi explica intenţiile, printr-un citat extras din lucrarea Secolul cinematografului: "Dezintegrarea limbajului cinematografic tradiţional nu a fost doar un exerciţiu, de stil, ci mijlocul cel mai eficient de a descrie şi a parodia o lume ea însăşi dezintegrată şi haotică".

Louise Malle (1932-1995) este unul dintre cei mai importanţi regizori francezi. Afirmat la sfîrşitul anilor '50 şi începutul anilor '60, o dată cu regizorii celebrului nouvelle vague, Louis Malle a fost întotdeauna pe lîngă plutonul principal al acestora, filmele lui nesemănînd aproape deloc cu cele ale congenerilor săi. Diversitatea de genuri şi de subiecte abordate arată un regizor hotărît să provoace şi să se provoace în permanenţă, prin originalitate şi nonconformism.

După ce a realizat în Franţa filme rămase în istorie ca: Ascenseur pour l'échafaud (1957), Les amantes (1958), Zazie dans le métro (1960), La vie privée (1961), Le feu follet (1963), Viva Maria! (1965), Le voleur (1967), Le souffle au coeur (1970), Lacombe Lucien (1973) şi altele, Louis Malle a şocat prin greu interpretabilul Black Moon (1974). A urmat deplasarea în America, din care au rezultat filme ca Pretty Baby (1977), Atlantic City (1980) şi Alamo Bay (1982), pentru ca, reîntors în Franţa în a doua jumătate a anilor '80, regizorul să ofere marele succes Au revoir, les enfants! (1987). Ultimele sale filme au fost: Milou en Mai (1989), Damage (1992, film erotic de referinţă, cu Jeremy Irons şi Juliette Binoche) şi Vania on 42-nd Street (1994). Cel care a fost calificat drept "veşnicul pionier" a încetat din viaţă, din păcate, la scurt timp după aceea, la numai 63 de ani.

Fişa tehnică:

Zazie dans le métro, Franţa, 1959
Regia: Louis Malle
Cu: Catherine Démongeot, Philippe Noiret, Hubert Deschamps.
Regia: Louis Malle Cu: Catherine Demongeot, Phillipe Noiret, Hubert Deschamps, Carla Marlier, Annie Fratellini, Vittorio Caprioli

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus