Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Skrivánci na niti / Ciocârliile pe sârmă

Ciocârliile pe sârmă - Skrivánci na niti


Time Out Bucureşti, februarie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un munte de fiare vechi acoperă ecranul. Nimeni nu se gândeşte la ele ca la o excrescenţă monstruoasă a peisajului. Ba chiar pare a fi acceptată drept un decor normal al unei curţi de uzină despre care nu ştim prea bine ce produce. În afara lozincilor prea bine cunoscute şi nouă: "Cinste muncii", "Socialismul înseamnă muncă", "Demnitatea noastră - munca" etc. Tolăniţi destul de confortabil pe câte o teşitură a ridicăturii cu pricina, privind aproape cu încântare în aparatul de filmat care, panoramează (între noi fie vorba cam în dorul lelii, altfel zis "obiectiv, rece") câţiva bărbaţi.

Am putea crede că se află într-o prelungită pauză de masă, dacă nu ar avea aceeaşi monotonă costumaţie. Comentatorul nu ne lasă să o luăm razna cu presupunerile. Ne spune fără şovăire cu cine avem de-a face: sunt burghezi îndărătnici, leneşi, duşmănoşi şi răuvoitori - profesori, avocaţi - trimişi la reeducare prin muncă. Nu s-ar zice că se spetesc, dar nici că sunt mânaţi cu biciul.

Tânărul miliţian care îi păzeşte are şi el problemele lui: s-a îndrăgostit de o ţigancă, soaţa respectă obiceiurile neamului, are nostalgia focului din faţa cortului pe care acum îl aţâţă chiar în baia apartamentului de bloc proaspăt primit.

Se mai nimeresc prin preajmă şi nişte tinere, cam ponosit îmbrăcate şi executând treburi prea aspre pentru ele. Unele mai gureşe, altele mai sfioase, dar niciuna nu respinge hârjoana, nevinovata cochetărie cu un june care le orbeşte cu raza de lumină prinsă într-un ciob de oglindă. Când se întorc seara acasă, adică în barăci, când, mai apoi, se bagă în pat, înotând toate în aceleaşi cămăşoaie cadrilate, ne dăm seama că şi ele sunt deţinute.

Altfel, în absenţa celor câtorva timide semne, aruncate ici-colo, am fi putut crede, foarte bine, că am nimerit pe un oarecare şantier, pentru că şi aici lumea se face că munceşte, şi aici au loc vizite de lucru ale mai marilor.

Suntem însă, mai presus de toate, într-un film de Jirí Menzel care, în anul 1969, chiar atunci, adaptând o scriere a lui Bohumil Hrabal, colaborator statornic, de altfel, plimbând un aparat peste câteva fiare vechi şi câteva chipuri, nici mai plictisite, nici mai încruntate decât altele, prefăcându-se - ca de atâtea alte ori - că alungă gândurile cutremurătoare, că nu are tirul pregătit pentru demascări monumentale, sfida pur şi simplu totalitarismul, atâta vreme cât lumea concentraţionară seamănă până la identificare cu cea de afară. Sau invers, cum dorim. Menzel nu fost niciodată muşcător ca Milos Forman, neguros ca Jan Nemec - am amintit doar doi dintre celebrii săi compatrioţi.

În epoca lor de glorie, autorul Trenurilor bine păzite (Oscarul pentru film străin, 1967) avea, însă, nu numai graţie mozartiană, umor pudic, ci şi o maliţie devastatoare, uneori. Scepticul surâzător care este Jirí Menzel, cu aerul lui năuc, de Woody Allen rătăcit în spaţiul Mittel Europei care l-a dat pe Haşek, dar şi pe Kafka, nu trânteşte o lespede nimicitoare peste toate speranţele şi nici nu construieşte metafore arborescente. El se mulţumeşte să ia urâtul în răspăr. Efectul nu este mai puţin dramatic.

Există în Ciocârliile pe sârmă o secvenţă memorabilă, printre altele asemănătoare: un tânăr deloc chipeş, ba chiar uşor caraghios, stângaci, cum ne-au obişnuit, de altfel, cinematograful ceh şi slovac, cu junii lor primi în afara normelor, îndrăgostit de o deţinută, se căsătoreşte cu ea. Un fel de a spune. Mireasa este absentă. Va fi reprezentată de o mătuşă bătrână. Nu-i nimic, spun martorii, puţină răbdare şi vor fi împreună, pentru că "la noi totul este posibil". Ceea ce se va şi întâmpla, dar nu pentru că nevasta va fi eliberată, ci pentru că mirele va fi şi el arestat. Scurt şi eficient, fără alte explicaţii. Oameni cu destinele lor. Ciocârlii tremurânde, înghesuite pe sârmă.

Reamintesc: filmul a fost făcut în 1969, la un an după ce Praga era invadată. Forman, Nemec plecaseră în Occident, cu ajutorul prietenilor din afară. Menzel, Jires, Chytilova au ales să reziste, nu de puţine ori trăind ei înşişi drama Ciocârliilor pe sârmă.



 Toate articolele despre Skrivánci na niti / Ciocârliile pe sârmă


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Magda Mihăilescu


Alte articole

 Message in a bottle - Skrivánci na niti / Ciocârlii pe sârmă, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer