Ce aţi spune dacă într-o noapte v-aţi trezi cu un individ pătrunzînd în casă prin podea, avînd asupra sa un milion de euro pe care vrea să vi-i dăruiască? Asta i se întîmplă lui Vasko Urbanov, personajul din Subpămînteanul, piesa lui Hristo Boicev, a cărei premieră a fost în urmă cu o săptămînă la Ateneul Tătăraşi. Regizorul şi protagonistul Subpămînteanului, Benoît Vitse, a avut nu doar ocazia de a pune pentru prima dată în scenă, la Iaşi, o piesă a unui dramaturg bulgar în vogă, ci şi de a ironiza prin rolul său (al străinului "dubios" venit de cine ştie unde în cine ştie ce scop) mazilirea sa de la conducerea Ateneului.
"Trebuie să ştii, Vasko, tot ce vine de sub pămînt este rău. Şobolani, gîndaci, diavolul!", îi deschide ochii prietenul Petko Petkov, referindu-se la necunoscutul sosit din catacombe să facă acte caritabile pentru lumea culturală săracă a Bulgariei din anii tranziţiei. Iar străinul, subpămînteanul poposit prin tunelul 264, este un urmaş al Imperiului Roman, ai cărui cetăţeni convertiţi la creştinismul timpuriu s-au refugiat în subterane spre a rezista cruzimii lui Nero.
Subpămînteanul e o piesă cu cinci personaje şi tot atîtea drame. Cu toate acestea, la spectacol se rîde mult, căci Boicev apelează la umor şi ironie, pe care le consideră, pare-se, efecte mult mai "tari" decît sobrietatea şi tristeţea. Vasko e un profesor de teatru aflat în divorţ. În timp ce e în pat cu Sonia, studenta sa la Actorie, e "vizitat" de Hanibal, venit prin tunelul 264 pentru a îndeplini misiunea unei fundaţii caritabile a Imperiului Roman. Aflînd de intenţiile fundaţiei, de a împărţi milioane de euro oamenilor de cultură aflaţi în nevoie, Vasko îl propune pentru ajutor şi pe prietenul său, regizorul Petko Petkov. Temîndu-se că banii veniţi din senin sînt lucrare diavolească, Petko se decide să îi accepte cu o condiţie: Hanibal să devină co-producătorul unui proiect cultural la care visa de mult: punerea în scenă a lui Richard al II-lea. De fapt, ambii eroi, Vasko şi Petko, sînt nişte visători incurabili într-o societate marcată de sărăcie, corupţie şi lipsă de orizont. Vasko visează la o "Honda şi la o vilă cu piscină" - dar locuieşte într-o casă care nici pivniţă nu are - şi ar face excursii în Grecia, Vatican, Spania, Paris, Londra, Barcelona, New York, Rio de Janeiro, Australia etc.: "Niciodată nu am fost în străinătate. Decît în România şi la ruşi în comunism (...) Mai bine scriau în manualele de geografie că pe pămîntul acesta nu sîntem decît noi şi ruşii, ca să murim şi noi fericiţi".
Finalul piesei e discutabil
Fosta soţie a lui Vasko, Cleopatra - pe care Hanibal o confundă cu împărăteasa Egiptului, iubita lui Iulius Caesar, care a primit de la romani 40.000 de talanţi de aur - e marcată de sărăcie. Îşi doreşte atît de mult să aibă bani, încît atunci cînd Subpămînteanul îi dă 10.000.000 de lire sterline, frica de a nu-i mai avea îi paralizează orice dorinţă să-i cheltuiască: "Mai bine îi păstrăm. Cînd ai norocul să ai bani, îi păstrezi!". Astfel că, deşi stau pe saci de bani, beneficiarii actelor caritabile ale lui Hanibal nu renunţă la masa lor obişnuită, conservele pentru cîini, "dar nu pentru nişte cîini oarecare".
Veniţi din senin, prin tunelul filantropului Hanibal, banii nu rezolvă problemele personajelor, ci mai mult par să le accentueze angoasele, să îi facă să conştientizeze zădărnicia viselor lor într-o ţară care i-a dezobişnuit să creadă că dacă îţi fructifici şansele îţi poţi construi fericirea şi singur. Cei patru pleacă să caute fericirea în tunel, dar ajung la concluzia că tot mai bine e acasă. Prin urmare, decid cu toţii că singura soluţie e să aştepte: poate o să se schimbe ceva şi în viaţa lor. Hanibal însuşi e alungat din fundaţie deoarece nu a predat la timp un proiect managerial - replică introdusă, desigur, de regizorul Benoît Vitse, aluzie clară la motivul invocat de Primărie pentru a-l înlătura de la conducerea Ateneului. Dacă pînă în acest punct spectacolul Subpămînteanul e aproape fără cusur, finalul piesei, cu îngerul "dintr-o lume aeriană, o lume a bunăstării, iubirii şi fericirii", care le promite răsplată personajelor pentru aşteptarea lor veşnică, e discutabil. În cazul în care mesajul îngerului e luat în sens ironic - cei care aşteaptă resemnaţi şi nu întreprind nimic vor fi răsplătiţi doar pe lumea cealaltă - atunci zborul pe scena Ateneului se poate să fi avut un rost.
Ateneul Tătăraşi
Subpămînteanul, de Hristo Boicev.
Regia: Benoît Vitse.
Asistent de regie: Dumitru Rusu.
Distribuţie: Nicolae Ionescu, Bogdan Matei, Augustina Bădărău, Erica Moldovan şi Benoît Vitse.
Producţie realizată cu sprijinul Centrului Cultural Francez Iaşi.