Cînd prima piesă semnată şi regizată de Gianina Cărbunariu - Stop the Tempo - s-a jucat în 2004, la Green Hours, criticii au supranumit-o piesa unei generaţii (citeşte Stop the Tempo, un volum publicat de Editura LiterNet). Cu mady-baby.edu, scrisă doi ani mai tîrziu, tînăra autoare şi regizoare demonstrează că nu a fost doar episodic vocea generaţiei din care ea însăşi face parte. Gianina Cărbunariu pare să se identifice profund cu aceasta, îi simte drama, căutările, ne-găsirile, pe care le exprimă simplu, cu o francheţe ce frizează, uneori, vulgaritatea. Dar tocmai acest limbaj direct şi brutal îi conferă credibilitate. Piesa mady-baby.edu a fost pusă în scenă în România de două ori - la Teatrul Mic din Bucureşti şi, recent, la Ateneul Tătăraşi din Iaşi. Autoarea, aflată acum în Germania, unde i se montează cele două piese la Berlin, Leipzig şi München, va sosi să-şi vadă spectacolul de la Iaşi, în cursul lunii aprilie. Versiunea regizorilor francezi Roxane Borgna şi Renaud-Marie Leblanc diferă esenţial de cea din capitală, dar asta nu alterează mesajul piesei, ci aş spune că dimpotrivă.
O piesă cu accente de reality-show
Gianina Cărbunariu a scris o piesă cu trei personaje, dar în varianta realizată la Ateneu, în cadrul unui parteneriat cu Centrul Cultural Francez, ele sînt interpretate de zece actori. De fapt, cu toţii sînt studenţi la Actorie, la Universitatea "George Enescu". Cinci fete o joacă pe Mădălina, cinci băieţi îi întruchipează pe Bogdan şi Voicu - tineri români cărora li s-a făcut lehamite de tranziţia din România şi aleg soluţia emigrării. Faptul că în loc de trei actori pe scenă apar zece accentuează dimensiunea colectivă a personajelor, care exprimă drama unei întregi generaţii. Iar acest lucru e transmis de autoare chiar de la început, prin replica Mădălinei: "Acasă? Aici nu e acasă, dar nici acasă nu-i acasă. Pentru că acasă e mai rău decît oriunde nu-i acasă. Niciodată înapoi acasă. Niciodată-napoi. Nu". Jocul e simplu, direct, cinematografic. Uneori te crezi la un reality-show, senzaţie accentuată de camera cu care sînt filmate scurtele monologuri ale personajului feminin, care au rolul unor tuşe mai groase: reamintesc mesajul central al piesei, şi anume scîrba de România şi dorinţa de a părăsi ţara. Iar asta în ciuda faptului că visul împlinirii în Occident se dovedeşte, în cazul lor cel puţin, o iluzie făcută ţăndări.
"Dacă eşti bun şi muncitor"
Intriga e comună. E o poveste pe care am auzit-o de zeci de ori la televizor, în ziare sau la emisiunile de tipul "Viaţa bate filmul". Mădălina pleacă spre Irlanda, unde o aşteaptă iubitul ei "irlandez", "bogat în showbiz, capabil, supertare", pe nume Voicu. E irlandez, în sensul că "are cetăţenie irlandeză", se-nţelege. Cel puţin aşa ştie fata căreia el i-a promis să o ajute să facă o carieră în dans "sau cam aşa ceva". Motiv pentru care i-a stabilit deja şi un nume "de scenă": Mady-Baby. Toate acestea le aflăm din discuţia lui Mady cu Bogdan, care merge la Dublin cu o bursă de master în Arte Vizuale. Nici unul dintre ei nu doreşte să se mai întoarcă din Irlanda pentru că "dacă eşti bun şi muncitor, toată lumea te-apreciază acolo". Odată ajunşi în Occident, totul se năruie. Voicu trăieşte, de fapt, la negru şi îşi exersează rolul de proxenet chiar cu iubita sa, Mady-Baby, pe care o sileşte să se vîndă ieftin "doar pentru un timp". Din momentul în care Voicu o negociază pe Mady pentru Bogdan - "Guiness, pizza and sex iz ză best, men, iu nău!" - se formează triunghiul, iar cei trei trăiesc ca o familie, îşi pun în comun sărăcia şi disperările. Autoarea nu omite nimic din ingredientele unui produs de succes, în care umorul şi drama sînt condimente esenţiale, bine puse în valoare de actori.