Suntem în faţa unui film excelent. Şi aici s-ar fi putut încheia descrierea, cu o eventuală menţionare a faptului că Julianne Moore e unul dintre acei actori care trebuie văzuţi pentru că în mod clar păşeşte în alte sfere decât muritorii de rând, e superbă oricând, eterică, bizară, calculată şi ştie să ofere grotescul sublim şi sardonicul absolut în fiecare secundă, chiar dacă uneori pică în paşi deja făcuţi - în Magnolia, de exemplu -, pentru cei care au studiat-o cadru cu cadru şi au absorbit construcţia de acolo.
Marie and Bruce e un colaj extraordinar de suprarealism, postmodernism obraznic, teatru absurd şi uneori fovism. E un recital susţinut de doi actori maturi şi ludici. E povestea destrămării cuplului. E Albee, Ionesco, Woody Allen şi Looney Tunes. E bine povestit, bine armonizat, uneori inegal, dar nu pierde ritmul nicio clipă. E o demonstraţie de limbaj cinematografic pornind de la dramaturgie. Frumos şi crud.