Un kitsch simpatic - The Affair of the Necklace

Frumoase pălării are Hilary Swank în rol de contesă decăzută de pe vremea Mariei Antoaneta. Diverse coafuri schimbă ea, în vreme ce învaţă să toarcă intrigi la curte pentru a-şi recăpăta domeniul. Mulţi căţei are Maria Antoaneta. De cîte ori apare în cadru, tot alt cîine ţine în braţe. Răsucită e mustaţa lui Christopher Walken în chip de Cagliostro. Cum spune el cu accent nemţesc I sense... , adică simt... , trimiţîndu-te instantaneu cu gîndul la un profiler sau psychdetective cum se spune, un para-ceva care spune povestea unui om doar privindu-i chipul. Cît de lasciv e Jonathan Pryce în rol de cardinal care meditează tinere la religie în capela lui privată. Cît de corectă e coloana sonoră care strînge ca într-un buchet toate bucăţile celebre ale epocii!

The Affair of the Necklace / Afacerea Colierul e un kitsch pînă la urmă simpatic. Găseşti în el tot ce vrei, chiar dacă el pare să stea foarte serios în secolul XVIII, unde, la curtea Franţei, toată lumea se culcă cu toată lumea şi sapă pe toată lumea, în vreme ce vulgul stă prin pieţe cu găini, îşi roade unghiile şi o bleastemă pe regină. Femei frumoase există în film - deşi Hilary Swank are un fizic atît de puţin potrivit epocii. Există şi intrigi amoroase, recte un triunghi amoros ambiguu format din contesă, soţul ei şi amantul. Există, cum am uitat, cadrul istoric. Există un duel, există sex, există momentul muzical de la curte, există trauma din copilărie care îi motivează contesei acţiunile ulterioare (şi care se efilează pe parcurs în flash-backuri), există judecata finală.

Contesa nu moare la sfîrşit. Ea apucă să-şi scrie memoriile şi le citeşte într-un salon literar care seamănă cu o librărie, la Londra, ani mai tîrziu. Soţul ei ingrat a vrut şi el să-şi scrie memoriile, dar n-a reuşit, nelăsîndu-l familia. Îţi vine să crezi că unii oameni nu trăiesc decît ca să povestească pe urmă ce au trăit. Finalul filmului parcă ne trage cu pompa spre realitate şi ne impune fără să vrea perspectiva. Trecutul devine modificabil prin firea lucrurilor. Perspectiva e stabilită clar şi de traducerea care dă uneori un cu totul alt sens replicilor. Cel mai flagrant exemplu este cînd adjectivul gallant (galant, elegant) este tradus prin de treabă. Deci dacă contesa îl vedea pe soţul său, în primii ani de căsnicie, atent şi drăguţ, în secolul XXI, cum între timp lumea a evoluat şi moravurile s-au mai ros, nu i se mai pretinde unui bărbat să fie galant şi să fie de treabă e tot ce poate fi mai bun.

Alegînd subiectul pe care l-a ales, regizorul Charles Shyer (care a mai făcut Father of the Bride şi I Love Trouble) optează de la început pentru derizoriu, derizoriu ce se amplifică atunci cînd în joc intră şi un colier (de altfel, urît). Referinţele istorice şterg razant ghemul de intrigi mărunte pe care e construit filmul. Replicile plate sunt pronunţate cu accent britanic, pentru a se apropia de zona franceză prin engleza britanică. Complet lipsit de originalitate, filmul devine tot mai comic pe măsură ce se ia tot mai mult în serios.

Fişa tehnică:

The Affair of the Necklace
Regia: Charles Shyer
Scenariul: John Sweet
Imaginea: Ashley Rowe;
Costumele: Milena Canonero
Muzica: David Newman
Cu: Hilary Swank, Jonathan Pryce, Simon Baker, Christopher Walken