Cînd eram în liceu, profu' de română căuta neîncetat să ne prindă că nu am învăţat poeziile pe dinafară sau că nu am citit romanele din programă. Blaga-mi rămînea uşor în minte, devenise preferatul meu şi, pe ascuns, îmi doream să am o prietenă cu ochii negri să îi şoptesc Izvorul nopţii. Nu a fost să fie aşa, însă asta ar fi o cu totul altă poveste, mult mai bună decît cea de la care plecasem, aşa că o lăsăm pentru un film în care nu prea se petrece nimic, prin ea să-l mai destindem. La un moment dat, la şcoală, a trebuit să învăţ Arghezi. Mă întrebam dacă vreodată o să-mi fie folositoare poezia lui program, Testament. Ei bine, a trebuit să întîlnesc filmul lui Pálfy György pentru a găsi farmecul acelor versuri.
Uitaţi ce spune poetul:
Ca să schimbăm, acum, întîia oară,
Sapa-n condei şi brazda-n călimară,
Bătrînii-au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Cam asta se petrece şi în film: o poveste întinsă de-a lungul a trei generaţii, fiecare marcînd o desprindere spre o condiţie mai înaltă (deşi, la fel de bine poate fi scris şi "înaltă"; ghilimelele pot avea rost aci, fiindcă, la Pálfy, trecerea amintită are tone de ironie, fie la adresa cinematografiei, fie cu privire la societate).
1. Căpcăunul.
Fost militar de carieră, bătrînul Balatony are o singură distracţie: să curme orice plăcere a slugii sale, Morosgoványi Vendel. Poftele lui Morosgoványi sînt în primul rînd de natură sexuală şi, avînd în vedere că orice căutare a împlinirii lor într-o realitate umană erau retezate din faşă de căpcăun, singurul spaţiu în care putea evada nestingherit era cel al imaginaţiei. Acolo penisul său scuipa flăcări, iar, dintre filele cărţii, povestea fetiţei cu chibrituri prindea viaţă pentru a motiva apariţia stelelor pe cer, acolo omul şi animalul se împreunau viguros, iar istoria vieţii locale era scrisă într-o copaie.
2. Sportivul
Imaginaţi-vă o variantă grotescă a lui Chariots of Fire. Sau gîndiţi-vă cum ar arăta un film despre cariera lui Gheorghe Hagi prin ochii unui fan al său. Sau poate ştiţi recentele ştiri în care, tocmai ieşit de la dezalcoolizare, Maradona era invitat şi ovaţionat în cele mai importante emisiuni TV din Argentina. În Taxidermia, exact asta e atitudinea maghiarilor faţă de campionul ţării lor în sportul cel mai căutat al vremii: înfulecatul. Sîntem în plină înflorire socialistă în Ungaria, fabricile şi uzinele metalurgice specifice epocii de aur devin, aici, fabrici şi uzine cu haleală, imense hale unde, în mod industrial, erau antrenate speranţele de aur ale sportului naţional maghiar. Balatony Kálmán, fiul căpcăunului, avînd la naştere codiţă de purcel, este cel mai de preţ produs al şcolii maghiare de profil, singurul capabil să învingă ruşii într-o întrecere olimpică pe înfulecate. Un accident nefericit din timpul unui concurs, plus o căsătorie cu Gizi, fostă campioană la categoria mîncat conserve, îi zădărnicesc visurile de glorie.
3. Estetul
Părăsit de soţie şi retras din activitate, Kálmán are înfăţişarea lui Jabba the Hutt. Îşi urăşte copilul, pe Balatony Lajoska, taxidermist, pentru că s-a format în alte idealuri decît ale mîncării. Drept împlinire a relaţiilor părinte-copil, Balatony junior îşi împăiază tatăl parţial devorat în prealabil de propriile-i pisici, dîndu-i o înfăţişare disco. Ieşirea din ordinea familiei, Lajoska alege s-o înfăptuiască într-un flesh-performance susţinut pe sine, transformîndu-şi trupul eviscerat într-o operă de artă în tuşe mock: poziţia în care se autosuprimă face referire la statuia lui David (de Michelangelo), însă un David decapitat.
Mai departe, poetul spune:
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Aţi putea fi surprinşi văzînd ce galerie de scîrboşenii etalează Pálfy în proiectul său. Mîncare, vomă, fetus transformat în breloc, excremente, maţe, porci înjunghiaţi... rivalizează cu Salò al lui Pasolini adeseori. Doar că Pasolini şi-a luat o precauţie: a aşezat în debutul filmului o listă bibliografică!
Toate pătrunderile viscerale puse în scenă Pálfy sprijină o dezvoltare conceptuală rară în cinematografia actuală, de unde şi frumuseţea filmului. Ajuns la finalul poveştii nu am putut decît să mă bucur: am văzut cum noul este încă posibil în cinematografie.