De ieri, simbolul recent şi nedorit al oraşului Toronto, masca chirurgicală (nu că eu sau oricine în toate minţile ar fi purtat-o în afara spitalelor), a fost înlocuită de obraznicul simbol al Stones-ilor: buzele cu limba scoasă, le ştiţi.
Peste 450.000 de oameni, mai mulţi decît are Braşovul... 14 trupe (sau 15?). 11 ore de concert. 9 ecrane gigantice răspîndite într-un parc imens, fostă bază militară aeriană. Sunetul: excelent în faţa buchetelor de boxe răspîndite mai peste tot şi destul de aiurea între ele.
Teoretic vorbind, tot puhoiul ăsta de lume nu s-a strîns doar ca să bea bere, să fumeze iarbă şi să headbang-ănească, ci ca să demonstreze lumii că nu sîntem contagioşi, nu stăm tot timpul numai în casă şi ne uităm pe după perdele la străzile pustii, iar în Toronto nu s-au închis cinematografele şi nu cade lumea răpusă de SARS pe stradă (aşa cum cică se vorbea prin România).
La coadă la bere, doi bărbaţi stau de vorbă: unul în vîrstă, barbă albă, cămaşă hawaiană, sandale şi pălărioară de paie, celălalt tînăr, în negru, de la şapca cu Black Sabbath şi bocancii pîn' la genunchi pînă la tricoul care zicea "More Fucking Blood". Păreau să fie rude.
Publicul: în general albi, cu şepci de baseball şi tricouri inscripţionate. Multă puştime, care s-a născut mult după ce s-au compus cîntecele cîntate aici. Cred c-au venit mai mult pentru atmosferă, ca să "bifeze" evenimentul. "Maybe Mick Jagger will have a heart attack" zice, plin de speranţă, un puşti de vreo paişpe-şaişpe ani, cu tricou cu Sepultura. Sau poate uită versurile de la Satisfaction, zic eu.
Un amic mi-a zis că două fete "la bustul gol" ţinute pe umeri (de fapt aceeaşi, de două ori) au "scăpat" şi la televizor - postul naţional a transmis cîte ceva din concert. Cu această ocazie, am aflat o informaţie foarte interesantă: de pe scenă s-a anunţat că "going topless is legal in Ontario".
Celularele n-au mers la concert din simplul motiv că reţeaua era supra-încărcată aşa că n-am putut să "transmit" Satisfaction în direct pentru Cristina la New York.
Tricou cu Free Canada, unde frunza de arţar de pe steagul canadian a fost înlocuită cu o altă frunză... Tatuaj pe un umăr de blondă: harta Canadei înconjurată de textul "It doesn't get any better than this". Mă-ntreb dacă tatuajul era permanent...
"It's so clean here. The people are so nice here it's weird." (Dave, din Cleveland, Ohio) "Yeah. You keep wondering what their motives are." (Un prieten de-al lui Dave)
Poliţia n-a părut îngrijorată că s-a consumat juma' din produsul intern brut al Columbiei. Ba chiar nişte puşti mai teribilişti aproape că le-au suflat unor poliţişti fumul în faţă: "It's legal !". Mai exact, consumul e decriminalizat, adică scapi cu amendă, dar asta-i altă poveste. Care poveste face însă Toronto-ul tot mai interesant pentru anumite categorii de turişti, laolaltă cu recenta permisiune a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.
Apa: scumpă (3 dolari canadieni - 70.000 lei? - sticla de juma') şi caldă. Nu ştiu exact unde (şi cînd) s-a dus milionul de sticle de apă oferit gratis de organizatori.
Una peste alta, considerabil mai multă Peace & Love ca la Woodstock: numărul de arestări a fost mai mic decît într-o seară weekend în districtul cluburilor de noapte din Toronto.
Apropo de Woodstock, toată lumea face comparaţii: şi ăia care au fost, şi ăia care zic că au fost, şi ăia care recunosc că n-au fost... Şi tot apropo de Woodstock, ca să vă daţi seama cît s-a schimbat lumea de-atunci, i-am auzit pe unii care erau indignaţi că nu s-au controlat rucsacii mai abitir la intrare.
Prezentatori: Dan Ackroyd şi Jim Belushi, care au cîntat (de două ori! şi prost!) cu trupa lor Have Love Will Travel. Dar, pe de altă parte, cîtă lume se poate lăuda că a fost la concert cu Blues Brothers...
Un DJ - excelent - care "învîrtea" muzică (inclusiv Janis Joplin şi Beatles) de zor între concerte.
Că tot veni vorba de Beatles, cică Ringo Starr a transmis un mesaj video - nu l-am văzut că eram la toaletă. Şi că veni vorba şi de toalete, un singur cuvînt: impresionant - 'jde mii, curate, parfumate, o plăcere...
Din auzite: Justin Timbelake a fost huiduit. Se auzea de la metrou, cînd veneam spre concert. "I think I'm here for the same reason you are all here. And that's to see the Rolling Stones." (Justin Timberlake).
Cea mai schizofrenică schimbare de scenă: iese Justin Timberlake, intră The Guess Who. Şaptezecişti. Hipioţi. The Guess Who cîntă American Woman. Nu, nu e cîntecul lui Lenny Kravitz. "It's incredible. From the stage the horizon meets the crowd". (Solistul lui The Guess Who)
Intră Rush. Cîntă Closer To The Heart. Cu tot respectul, rock-ul progresiv al băieţilor (vorba vine) din Toronto, cool şi sofisticat, nu reuşeşte să răcorească atmosfera încinsă (doar la propriu). Toată lumea se întreba ce-o fi fost cu maşinile de uscat rufe aliniate în fundalul scenei la concertul Rush. Nu se ştie. Adică eu n-am aflat...
Intră AC/DC pe scenă. Hell Ain't A Bad Place To Be. Abia acum lumea se dezmorţeşte de-a binelea. You Shook Me All Night Long. Sutienele încep să zboare în aer. Back in Black. Dirty Deeds Done Dirt Cheap. Thunderstruck. Şi bis cu Highway To Hell. Brian Johnson, solistul lui AC/DC, mai poate. Big time. La fel şi solistul lui Rush (deşi nivelul de solicitare a corzilor vocale nu se compară).
Angus Young îşi face numărul binecunoscut pe The Jack: îşi-aruncă cravata cît colo, îşi smulge cămaşa şi-apoi îşi dă şi pantalonii scurţi jos, dezvăluind o pereche de boxeri cu steagul Canadei pe fund. N-am mai văzut atîtea ovaţii pentru o pereche de chiloţi de la scena interogatoriului din Basic Instinct, şi aia era aclamată în contumacie...
Să nu uităm de unde au pornit toate astea. SARS, venit în februarie via Hong Kong, a făcut 43 de victime. S-au pierdut cam 30.000 de joburi în sectorul turistic în Toronto şi împrejurimi cu pierderi de peste 2 miliarde de dolari canadieni.
Bursa zvonurilor: Iată o listă (incompletă) a apariţiilor-supriză vehiculate înaintea şi în timpul concertului: U2, Jim Carrey, Mike Myers, Cameron Diaz, Tragically Hip, Christina Aguilera şi primul ministru Chretien.
"The greatest blues, rhythm and blues, punk, rock 'n' roll band in the world!" (Dan Aykroyd prezentîndu-i pe Rolling Stones). Intră Rolling Stones. Start Me Up. Mick Jagger, în redingota fuchsia, ţopăie de-a latul scenei. Lumea deja încinsă de la AC/DC, care au fost de fapt apogeul concertului.
Brown Sugar. Tumblin' Dice (în varianta blues). Ruby Tuesday. You Can't Always Get What You Want. Jumpin' Jack Flash. Satisfaction.
Mick, Keith, Charlie & Ron şi-au întrerupt turneul prin Europa ca să vină să cînte la Toronto, oraşul în care au repetat pentru ultimele lor trei turnee mondiale şi unde deseori dau concerte-surpriză prin diverse cluburi (cînd prind şi eu unul, vă anunţ).
Prima supriză (neplacută, de altfel) a fost Justin Timberlake, care a cîntat cu Mick Miss You. Prost, mi s-a spus (eram din nou la toaletă). Apoi a venit şi Angus Young pentru un solo mic şi nervos.
Singurul motiv pentru care îmi pare rău că n-am fost în primele rînduri (chit că asta însemnă să fi venit cu o seară înainte): după It's Only Rock'n'Roll, Mick îşi aruncă chitara în public. Nu ştiu exact ce s-a întîmplat acolo unde-a aterizat chitara.
"The Stones" rămîn "The Stones". Chiar dacă, ca să fiu SARScastic, n-au mai fost în stare să scrie un cîntec ca lumea de ani zile.
"Fantastic": cuvîntul cel mai des folosit de Mick Jagger cînd a intrat pe scenă. Nici el, care le-a fumat (sau tras pe nas...) pe toate, n-a mai văzut aşa ceva. A, şi de cîte ori o fi zis Mick "Are you ready?"? "It's good to be back. It's good to be anywhere!" (Keith Richards)
Şi-n final, o concluzie: e drept ca n-am mai ascultat un album de hard rock sau heavy metal de la cap la coadă de ani de zile, dar ce-i al lui e-al lui: rockul clasic n-a murit (şi nici măcar nu s-a odihnit).