Gândul / aprilie 2007
Stabilită de patru ani la New York, Saviana Stănescu este al doilea român care îşi leagă numele de Teatrul La MaMa Etc., după Andrei Şerban, care şi-a făcut aici debutul regizoral internaţional.

Unora li s-ar putea părea chiar simpatici cei doi vampiri cu alură de personaje de vodevil, care supraveghează toate celelalte personaje şi sunt responsabile inclusiv cu micile schimbări de mobilier din scenă, conform indicaţiilor regizorale ale lui Benjamin Mosse, autorul spectacolului cu piesa Waxing West (Să epilăm spre vest). Dar asta numai la început, fiindcă, pe măsură ce personajul principal, Daniela - o româncă plecată în America la insistenţele mamei care vrea să o vadă scăpată de sărăcie -, îşi spune povestea, devine limpede că Nicolae şi Elena încă bântuie conştiinţa romanilor, pe orice meridian s-ar afla ei. Ceea ce îi face de fapt nemuritori sau, mă rog, conform convenţiei scenice, capabili să se întrupeze din nou pe străzile din Manhattan, sunt urmele adânci pe care opresiunea lor le-a lăsat în aceia ale căror destine le-au condus.

Daniela Popescu, cosmeticiana (interpretată cu multă energie şi dedicat de către Marnye Young), este destul de tânără ca să nu fi suferit din plin apăsările regimului Ceauşescu, dar este afectată din plin de urmările acestuia şi de confuzia unei societăţi care îşi caută drumul orbecăind între comunism şi capitalism. Cum altfel decât dezorientată ar putea să fie ea, o tânără care trăieşte cu mama şi fratele într-un apartament din Crângaşi, încercând să-l oprească pe cel de-al doilea să se implice în manifestările de stradă prin care se contestă regimul Iliescu? Salvarea pare să fie plecarea în America, teoretic pentru un mariaj cu un necunoscut, practic pentru a se lăsa exploatată, nu numai sexual, în casa acestuia.

Trecut şi prezent se împletesc în construcţia piesei, care respectă reţeta construcţiei unui personaj veridic, capabil să evolueze de la o scenă la alta. Dincolo de clişeele pe care le prelucrează - emigrantă săracă, supusă la perversiuni sexuale, dictatorii din ţara lui Dracula, atracţia lesbiană (pe care Daniela o trezeşte surorii celui cu care ar trebui să se mărite) - piesa îşi câştigă publicul prin umorul şi metafizica ei. Fiindcă nu partea strict realistă a piesei rămâne în memorie, ci momentele suprarealiste, coşmarurile fetei, în care cei doi Ceauşescu o vampirizează şi întâlnirile ei cu Uros, un cerşetor bizar care visează să plece pe urmele lui Ghilgameş şi ale prietenului său, Enkidu. Aceste momente adaugă piesei o dimensiune în plus, cu sprijinul actorilor - care sunt cei mai buni din distribuţie (Alexis Mc Guinness şi Grant Neale sunt capabili de un histrionism malefic, iar Tony Naumovski se distinge prin versatilitate şi forţă de expresie, jocul sau fiind unul foarte fizic, deşi mişcările îi sunt reduse, personajul fiind într-un scaun cu rotile) - dar şi al muzicii compuse de Lucian Ban, pianist de jazz şi compozitor, şi el stabilit la New York. Acordurile grave de vioară însoţesc meditaţia autoarei pe tema structurii complicate, profund atinse de o tristeţe hrănită din secole de istorie, a acestor emigranţi care încearcă să-şi găsească o nouă casă, fără a se putea desprinde definitiv de cea veche. Câţiva dintre artişti fiind ei înşişi în această condiţie, ştiu despre ce vorbesc.

Tot din categoria suprarealistă ar putea face parte şi coincidenţa inventată de autoare la final, când coşmarurile Danielei se topesc într-un alt coşmar, mai recent şi mai puternic, marcând istoria lumii - prăbuşirea turnurilor gemene la 11 septembrie 2001 - imaginea de final a spectacolului fiind aceea a tinerei care îl caută pe cel ce nu i-a devenit niciodată soţ, cu fotografia lui în mână, la Ground Zero.

Spectacolul Waxing West, produs în Teatrul LaMaMa de compania East Coast Artist (fondată şi condusă de Richard Schechner), a fost realizat şi cu sprijinul Institutului Cultural Roman din New York, prin programul său dedicat Noii Dramaturgii. În luna mai 2007, el va fi jucat şi în România, la Festivalul Internaţional de la Sibiu, graţie unui grant acordat de Trust for Mutual Understanding.
De: Saviana Stănescu Regia: Benjamin Mosse Cu: Marnye Young, Alexis Mc Guinness, Grant Neale, Tony Naumovski

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus