Filmul Palmetto (SUA, 1998), avîndu-i în rolurile principale pe Woody Harrelson, Elisabeth Shue, Gina Gershon, Michael Rapaport, Chloe Sevigny, este o combinaţie de thriller modern şi de film noir, aşa cum a înflorit el în epoca de aur a anilor '50, inspirată dintr-un roman al prolificului autor de poliţiste James Hadley Chase: "Just Another Sucker" (Încă un fraier).
În liniştitul şi canicularul Palmetto, orăşel de pe lîngă Miami care dă titlul filmului, Harry Barber, un tip care nu vroia decît o viaţă liniştită după ce tocmai ieşise din închisoare, este atras într-o cursă periculoasă de o fatală ispită blondă. Sucker-ul este interpretat de Woody Harrelson, dornic să-şi schimbe emploi-ul după marile reuşite din Natural Born Killers şi The People vs. Larry Flint, jucînd în ultimul timp numai pămpălăi, iar nemiloasa blondă este Elisabeth Shue, ajunsă la celebritate cu rolul prostituatei din Leaving Las Vegas, pentru care a primit o nominalizare la Oscar.
Cel căruia i se datorează această peliculă este însă regizorul german Volker Schlondorff, care, obosit probabil după marile filme pe care le-a realizat de-a lungul timpului, se amuză, o dată ajuns la Hollywood, cu acest film destul de uşurel. Ca multe alte nume mari ale filmului european ajunse peste ocean, Schlondorff trece prin faza de irosire a talentului pe platourile hollywoodiene. Reprezentant al Noului Cinematograf vest-german, afirmat la cumpăna anilor '60-'70 alături de Fassbinder, Herzog, Wenders, Kluge, Margarethe von Trotta, Volker Schlondorff este structura cea mai clasică şi mai puţin revoluţionară din acest grup. Opera sa este compusă cu preponderenţă din ecranizări, dintre care o capodoperă necontestată, Die Blechtrommel / Toba de tinichea (1979, după Gunter Grass) şi mari reuşite precum Der Junge Torless / Tînărul Torless (1966, după Musil), Michael Kohlhass - Der Rebell (1968, după Kleist), Verlorene Ehren der Katharina Blum oder / Onoarea pierdută a Katharinei Blum (1975, după Heinrich Boll)
După Die Blechtrommel / Toba de tinichea, Schlondorff a trecut la producţii internaţionale, cu o inspiraţie din ce în ce mai subţiată, în ciuda pariurilor culturale pe care şi le-a pus: Un amour de Swann (1984, după Proust), Death of a Salesman (1985, după Arthur Miller), The Handmaid's Tale (1990, după Margaret Atwood), Homo Faber (1991, după Max Frisch), The Ogre (1996, după Michel Tournier), aşa că nu miră aterizarea sa în Palmetto, locul (şi filmul) unde nu se întîmplă mare lucru.