O lume vie - Pisica albă, pisica neagră

Mîţele care s-au cuibărit pe ecranele româneşti, mai bine mai tîrziu decît niciodată, sunt de fapt unele extrem de tărcate. Lumea foarte colorată, a unor ţigani doar pitoreşti, care se mardesc exclusiv între ei şi nu ciordesc, nu manglesc, nu zulesc, nu şparlesc, nu şutesc, mai-mai că te încîntă.

Titlul în sine este original, mai ales că pe generic este pur şi simplu desenat, parcă vrîndu-se un avertisment că, aproape nici nu trebuie vreo limbă străină ci numai imagine şi muzică din belşug, care deşi foarte antrenantă, nu are rafinamentul celei compuse de Bregovici.

Dacă britanicii au ales ca subiect cîndva , Four Weddings and a Funeral, Kusturica le dă cu tifla şi imaginează "Două nunţi şi aproape două înmormîntări" întru-un univers care nu ţine cont de timp şi de trecerea lui, dar asimilează cele mai noi invenţii, ca "faxî" cum îi zic ei sau "vidieo" cum îi spun autohtonii noştri. Au şi o peliculă celebră fetiş: Casablanca pe care o dau la nesfîrşit înainte şi-n apoi (gag ciupit de regizor din rusescul Gară pentru doi). Replica obsedantă este cea finală dintre Rick şi poliţist (Humphrey Bogart şi Claude Rains) "Louis, cred că acesta este începutul unei frumoase prietenii".