Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Saving Private Ryan

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Din nou despre război - Saving Private Ryan


mai 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un om celebru a spus încă de acum multe sute de ani că nu există cuvînt care să nu se fi rostit deja. Oarecum asemănător putem spune despre comentariile pe tema războiului, generic, în particular despre filmele care tratează acest subiect. Şi totuşi filmul premiat al lui Steven Spielberg, Saving Private Ryan este un exemplu de efort creator pentru a identifica nuanţe cu accent de inedit, despre care Jay Carr de la Boston Globe spune că este "filmul de război care încheie toate filmele de război".

Războiul mondial încheiat acum peste jumătate de veac este prilej de meditaţie din perspectiva ideilor construite şi îndelung finisate în societatea civilizaţiei actuale. Ce se mai poate spune despre război? Nimic nou şi totuşi... Dincolo de orice alt argument este axioma cruzimii, a violenţei fără margini, a crimei organizate care este o asemenea întreprindere generată de om. Chiar cu asta începe filmul. Debarcarea aliaţilor pe coasta franceză în celebra zi de 6 iunie 1944 este un prilej de a demonstra cele de mai sus. Şi mai ales faptul că indiferent de motivaţii şi de justificări mobilizatoare pentru susţinerea morală a unui război, acolo, în focul luptei, fiecare individ este singur în faţa unui destin haotic. Acea operaţiune a concentrat un număr imens de oameni împinşi înainte într-o încercare disperată de a străpunge aparent inexpugnabila redută creată de germani. Fiecare soldat care a fost debarcat s-a trezit singur, în apă, sub foc, într-un iureş ce nu mai ţinea cont de tehnicile de antrenament. Acolo a acţionat doar instinctul de conservare din fiecare om. Şi cum singura şansă de supravieţuire era înaintarea şi zdrobirea adversarului, soldaţii anglo-americani au devenit eroi din cel mai primitiv instinct omenesc. Scene de groază se derulează brutal în faţa ochilor noştri.

Focalizarea se face pe cîteva personaje ce ulterior vor deveni centrale în povestea ce se va înfiripa. Este impresionant tremuratul mîinii căpitanului Miller, cel care totuşi reuşeşte să îşi păstreze autocontrolul şi să urmeze instrucţiunile primite la antrenamente, să intuiască realităţile din teren şi să îşi conducă oamenii spre îndeplinirea misiunii, implicit spre salvarea propriilor vieţi. Este totodată aceasta o primă lecţie de viaţă cînd logica simplă, acceptarea scrîşnită a îndeplinirii întocmai a unui plan, reprezintă şansele de salvare dintr-un haos. Din acea încleştare asemănătoare în toate privinţele oricărei lupte umane pe viaţă şi pe moarte, primitivă de la esenţă şi pînă la exteriorizare, au scăpat doar cei care au fost mai cinici, cu mai mult sînge rece, mai cruzi. Viaţa şi-au cîştigat-o numai fiind nemiloşi cu vieţile adversarilor. Teama animalică încuibată în sufletele lor a făcut ca să tragă fără nici măcar o undă de meditaţie chiar şi în cei care ridicau mîinile în semn de predare. Tensiunea adunată se descărca în gestul de a omorî chiar şi pe cel care nu mai dorea să lupte. Acolo de fapt nu se luptau oameni în numele unei ideologii, în numele unor motivaţii inculcate de strategi şi ideologi, erau oameni care se luptau, fiecare singur, orbeşte pentru a trăi. Ce rămîne pe plajă după debarcare este preţul victoriei, un număr de morţi care va fi consemnat undeva în istorie. Iar apa mării, devenită roşie, cunoaşte cea mai cumplită poluare ce poate fi imaginată vreodată.

Personajele noastre se regăsesc într-un punct de regrupare, un moment de respiro, cînd atmosfera pare a deveni din nou suportabilă. Şi totuşi morţii nu sunt uitaţi. Ei au un nume şi fiecare nume este tipărit pe o scrisoare ce ajunge la rudele sale acasă. Un gest mărunt de compasiune cu familia, un gest dureros de a onora jertfa cerută acelui om. De aici începe povestea filmului, dintr-o sămînţă de gînd nobil, profund uman, de data aceasta omenescul fiind văzut în perspectiva sa luminoasă. În imensa încăpere din Ministerul de Război american, acolo unde zeci de dactilografe editau scrisorile trimise acasă, o femeie are divina percepţie a identificării unui nume. Scria pentru a treia oară un acelaşi nume la destinatar, o aceeaşi adresă. O mamă oarecare dintr-o localitate anonimă a unui stat american, primea înfiorătoarea veste a morţii la datorie a trei dintre fii ei. Cea care face această remarcă observă că e vorba şi de un al patrulea fiu aflat de asemenea pe front şi inima ei o îndeamnă să semnaleze acest fapt, să nu lase lucrurile să treacă neobservate. Este un simbol acest gest, un simbol de referinţă al societăţii de azi, cel al implicării civice, al depăşirii indiferenţei faţă de un semen. Astfel bulgărele pornit de ea se rostogoleşte şi ia amploare ajungînd la comandantul armatei care deşi ascultă comentariile seci şi neputincioase ale colaboratorilor săi ne oferă un argument impresionant. Judecarea cazului prin precedent este aici onorantă, raportarea făcîndu-se la anii războiului de independenţă cînd o situaţie similară a impus istoricului preşedinte Lincoln să considere că alinarea unei mame care a adus o asemenea ofrandă ţării este fără de preţ şi mai presus de orice alt contra-argument. Astfel este decisă misiunea de salvare a celui de-al patrulea fiu al familiei Ryan, paraşutat deja în spatele frontului. O misiune ce pare iniţial imposibilă dar care ilustrează un alt principiu al zilelor noastre cînd viaţa fiecărui soldat contează, cînd politica internaţională este preocupată şi de soarta unui simplu luptător ajuns într-o situaţie limită. Soldatul Ryan este căutat de 8 oameni conduşi de căpitanul Miller şi ceea ce urmează este suita antrenantă de acţiuni pentru acest scop. Dincolo de misterul căutării, de încordarea cauzată de prezenţa duşmanului sau de preţul uman ce se arată a fi plătit, dincolo de portretele admirabile ale celor din echipă, se mai desluşesc cîteva idei incitante asupra războiului. Acesta pare privit mai mult ca o competiţie extrem de dură, fără reguli prescrise, ci doar cu anumite cutume sau superstiţii (vezi celebrul cuvînt "fubar"). Adversarii nu se urăsc pe motive de rasă aşa cum a pornit acel odios război. Americanul evreu se comportă ca un copil obraznic ce sfidează soarta tristă a prizonierilor germani, un german care tocmai scapă dintr-o încleştare om la om cu un american pe care îl înjunghie îl cruţă pe cel laş întîlnit în drum dar în momentul în care ulterior încearcă să trişeze speculînd acest fapt îşi găseşte rapid sfîrşitul. Care este de fapt motivaţia soldaţilor aliaţi? Chiar dacă este uşor tezist, răspunsul sugerat de Spielberg este în ton cu obiectivele societăţii de azi: respectarea ideilor nobile de libertate de orice fel, a drepturilor oamenilor, a legii născute din spirit democratic. Ei luptă pentru un climat general şi unic admisibil pentru a asigura perpetuarea speciei umane.

Această luptă aduce pentru prima dată în prim plan problema acceptării unei misiuni de salvare a unui singur om cu un risc major de sacrificare a multor altora. Este un moment dramatic de maximă intensitate, cînd căpitanul Miller decide să nu ia viaţa unui german care se predă dar se confruntă cu un refuz de continuare din partea unui subordonat ce îşi riscă propria viaţă pentru nerespectarea unui ordin. Toate astea dintr-un amestec de motivaţii înalte, civice sau profund umane de slăbiciune sau calcul firesc. Detensionarea vine printr-un truc ingenios pregătit de scenarist: acum căpitanul îşi dezvăluie identitatea sa civilă, informaţie ce era plină de mister pentru ceilalţi şi făcea obiectul unui pariu între ei, cu o miză ce creştea mereu.

Cine era căpitanul Miller? Un simplu profesor de limbă engleză într-un colegiu oarecare american, un om acoperit de indiferenţa celorlalţi într-o viaţă normală, dar care pe front a trebuit să poarte răspunderea oamenilor din subordinea sa. A trebuit nu numai să execute corect nişte ordine, dar şi să ia decizii majore la fiecare pas. Un om care simţea că nu îşi poate opri tremurul mîinii în momente importante dar care privea oamenii cu înţelegere şi căldură. Balanţa între nemulţumirea salvatorilor de a vedea cum se pierd oameni dintre ei pentru a duce acasă un singur om, atîta vreme cît ei înşişi aveau o mamă, şi gestul într-un tîrziu identificatului Ryan de a rămîne la post măcar încă o operaţiune crucială alături de cei care îi deveniseră ca nişte fraţi, balanţa aceasta morală este înclinată firesc spre solidaritatea înnăscută în condiţii grele, chiar dacă nu perfect reală dar necesar realizabilă.

Numai că acest ultim gest se dovedeşte a fi chiar ultimul pentru căpitanul Miller care totuşi a îndeplinit misiunea dar cu ultimele puteri cere un singur lucru celui salvat: "Să meriţi asta!" Şi în finalul filmului, peste ani, într-un cimitir al eroilor, unde se înşiruiesc pietrele tombale cu cruci sau cu stele iudaice, un alt simbol peste timp, îmbătrînitul Ryan o aduce pe soţia sa spre a depune mărturie în faţa mormîntului salvatorului său că a meritat... Miller are şi el clipa sa de îndoială în oportunitatea misiunii, atunci cînd se gîndeşte în termeni contabiliceşti, sperînd ca toate costurile umane să fie echilibrate de meritele celui salvat. Măcar acesta să găsească remediul unei boli incurabile sau să inventeze ceva care să revoluţioneze tehnologia. Îndoiala în credinţa faţă de o idee este umană şi filmul nu propune nici o soluţie fals fericită. Vîrstnicul Ryan se arată a fi un om obişnuit, un simplu turist american care ajunge în Europa înconjurat de familia sa, care se adresează soţiei sale astfel " Spune-mi că am fost un om bun. Spune-mi că am dus o viaţă bună". Atît. Dar esenţial pentru filosofia de azi care se opreşte la omul mediu, simplu, normal, firesc, cu plusurile şi minusurile lui. Multiplicarea acestui om bun este un obiectiv al guvernării societăţii şi pentru el, individualizat, identificat, se consumă resurse cu generozitatea cu care în demagogie se consumă pentru abstracţiuni butaforice.

Comentariile americane despre acest film vorbesc de "privatizarea patriotismului" sau de "umanizarea sensului datoriei". Pe de o parte cetăţeanul este luat ca atare, în toată umanitatea sa, o piesă pe o tablă de şah uriaşă, iar pe de alta instituţiile guvernante sunt regîndite spre o mai profundă relaţie cu cei guvernaţi, o relaţie de parteneriat. În Statele Unite acest film a venit şi după o lungă perioadă de atitudine critică faţă de războiul din Vietnam. Noi putem adăuga şi perspectiva conflictelor din Balcani şi din Irak. Pentru că pacifismul real a fost mereu folosit ca o armă de forţele ce se opun civilizaţiei şi în termeni realişti "războiul" va mai fi necesar pentru a îndrepta răul din lume. Cum se poartă de acum înainte un război? Cum se interpretează el? Deja avem cîteva răspunsuri, deja s-a lansat noua strategie. Salvarea unui om este salvarea unei idei... Fără să ne gîndim la "preţ" şi la "merite". Ideea raţională, moştenirea divină cultivată din generaţie în generaţie, şlefuită de înţelepţi, este acum mai presus de orice altceva.


Saving Private Ryan

Regia: Steven Spielberg
Scenariu: Robert Rodat
Muzica: John Williams
Cu: Tom Hanks, Matt Damon, Tom Sizemore, Jeremy Davies, Edward Burns



 Toate articolele despre Saving Private Ryan


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

TNT
Miercuri, 20.02.2019 - 01,25 (miercuri spre joi)


Resurse

 Alte articole de Marius Dobrin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer