Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Shakespeare in Love

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Farmecul divin al cuvîntului - Shakespeare in Love


mai 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Motto: "I don't know. It's a mistery"

O femeie se îndrăgosteşte de un bărbat înainte de a-l vedea, înainte de a-l auzi, numai şi numai cunoscîndu-i versurile şi poveştile puse în scenă de principalele trupe de actori ale timpului. Cuvîntul lui a pătruns în sufletul ei deschizînd porţi către comori nebănuite. Ea, Viola de Lesseps, s-a îndrăgostit nu doar pentru că acele cuvinte "sunau frumos din coadă" ci pentru imaginile pe care le purtau, pentru sensibilitatea ce se intuia la autor. Ea nu s-a îndrăgostit de un VIP ci de metafora creată de acesta.

Cine era el? Aflăm de la bun început că era un scriitor profesionist, care îşi folosea talentul pentru a-şi asigura traiul. Care îşi negocia preţul lucrărilor comandate, care nu se da în lături de la diverse tertipuri pentru un cîştig suplimentar pe o piaţă a spectacolului surprinzător de dinamică pentru acel timp. Fire de boem, nu era riguros în derularea proiectelor sale dar avea atît de rara şansă de a fi atins de aripa inspiraţiei şi atunci cuvintele se aşterneau fermecate şi fermecătoare. Ce mai aflăm despre el? Că se lupta a se impune într-o concurenţă deloc uşoară, pînă la un tragic deznodămînt, cu un alt poet adevărat, Kit Marlowe. Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus, ca să parafrazăm pe un văr al său îndepărtat, Shakespeare.

Povestea noastră se plasează într-un timp în care în Londra exista o concurenţă acerbă între cîteva companii de teatru dintre care cele mai importante erau: "The Lord Chamberlain's Men" şi "King's Men" şi avem ocazia să aflăm amănunte despre ceea ce azi numim show-bussines. Lupte de interese, manevre de culise, banale acte de corupţie, toate acestea făceau parte din arsenalul prin care o companie sau alta reuşea să îşi asigure veniturile. Pe motiv de ciumă se interziceau spectacolele pentru marele public spre a evita aglomeraţia, dar lupta se ducea pentru favorurile reginei, mare amatoare de spectacole de teatru, care recompensa pe măsură valoarea piesei şi jocul actorilor. Presiunea economică determină producătorii să asigure un ritm susţinut de premiere care să cucerească publicul. Şi astfel îl aflăm pe Shakespeare primind un avans pentru o nouă piesă comandată pe o reţetă de succes: o farsă, un naufragiu, piraţi, un cîine şi dragostea triumfătoare, cu un titlu comercial, "Romeo şi Ethel, fata piratului". Toate bune şi frumoase numai că tînărul nostru autor suferă de o criză de inspiraţie pe care o maschează cu nonşalanţă dar pe care încearcă să o trateze printr-o şedinţă de psihanaliză în cadrul căreia invocarea muzei este asociată cu freudiana interpretare sexuală dar soluţia ce îi este recomandată este ezoterică şi se dovedeşte neputincioasă în faţa omeneştilor năravuri ale muritorilor de rînd. Starea de graţie reapare tot pe cale divină, atunci cînd se pierduse orice speranţă, prin iubire. Dragostea ajunge la Will, ca şi la Viola, mai întîi, doar prin cuvînt rostit. Propriul său vers, rostit astfel încît să poarte către cei ce stau să asculte propriile sale sentimente, nu poate decît să îi lumineze sufletul şi să-l îndemne să pornească hipnotizat pe urma acelui glas purtător de cuvînt fermecat, descoperind în cele din urmă şi ceea ce împlineşte dragostea, chipul şi fiinţa întreagă a iubitei. Prima lor întîlnire este un frumos citat din clasica ecranizare a lui Zefirelli.

Şi dacă la început cuvîntul a născut dragoste, de acum înainte dragostea naşte cuvînt. Febril, Will începe să scrie şi scenele din piesă se succed în acord cu propria poveste de dragoste. Viola, iubind în egală măsură teatrul şi pe Will, îşi asumă riscurile timpului şi apare pe scenă în rolul lui Romeo. Este amuzantă situaţia prin care cei doi titulari ai piesei jucau în travesti fiecare, conform rigorilor timpului conform cărora o femeie nu putea apărea pe scenă. Pe măsură ce povestea de dragoste avansează, piesa capătă farmecul sentimentului pur, se cristalizează spre un diamant strălucitor şi se depărtează tot mai mult de reţeta iniţială spre disperarea celui ce nu are ochi să înţeleagă. Repetiţiile actorilor, o trupă celebră la care se asociază iluştri necunoscuţi, sunt pline de har. Actorii descoperă treptat magia cuvintelor rostite şi din ce în ce mai mult intră în joc, intră în pielea personajelor. Will se dovedeşte un bun cunoscător de oameni şi îi măguleşte fiecăruia micul său orgoliu astfel încît echipa să evolueze convergent. Filmul se vrea un omagiu adus slujitorilor scenei care îşi trăiesc viaţa adevărată pe scenă, care cunosc la un moment dat toate rolurile, care creează mereu astfel încît spectatorii să aibă parte de iluzia realităţii în faţa lor. Replicile cuceresc pînă şi pe cei ce aparent sunt insensibili faptei artistice şi cu simpatie vedem dorinţa de a se implica direct în piesă a creditorului, a celui ce la începutul filmului se dovedeşte un dur personaj preocupat exclusiv de rata profitului. Iar premiera demonstrează încă o dată cum misterul artistic înlătură un defect de vorbire aşa cum cuvîntul cristic face minuni.

Şi după ultima replică percepem acea clipă nesfîrşită de linişte cînd nici măcar respiraţia spectatorilor uimiţi nu se aude iar cînd vraja se îndepărtează, cînd ecoul divin se stinge se face loc pentru reacţiile omeneşti.

Aşa a plecat spre eternitate "Romeo şi Julieta", o piesă al cărei titlu a fost dat de Marlowe, o transfigurare a unei iubiri efemere dar profunde dintre Will şi Viola, o iubire despre care filmul vrea să ne lase să întrevedem continuarea prin lectura inteligentă a următoarelor piese. Cei doi îndrăgostiţi parcurg în cîteva zile stările clasice ale iubirii obişnuite, ale unor oameni obişnuiţi, şi acesta este un merit al filmului, că lasă oamenii să îşi trăiască sentimentele în limite normale iar scena să ilustreze ceea ce poate fi dincolo de limite.

Will este însurat de ani de zile dar îşi duce viaţa prin crîşme deocheate şi "agenda" lui conţine nume celebre în galeria de scandal. Viola îşi urmează ascultătoare părinţii care o tranzacţionează pe bani frumoşi lordului Wessex, pentru că ea este realistă şi astfel amîndoi trăiesc din plin şansa divină ce le-a fost oferită, supunîndu-se destinului atoatefăcător.

Viola este expresia unei vieţi reuşite, care ştie să iubească şi să caute frumosul în viaţă, ştie să îşi apropie visul, să îl savureze şi să îşi urmeze 'scenariul'. Ea este obligată să se ascundă, să joace dublu rol nu numai pe scenă ci şi în viaţă, numai aşa îşi poate apropia fericirea, fie şi efemer. Dar scenariştii o recompensează cu nemurirea din literatură şi cu speranţa unei supravieţuiri miraculoase, pe un tărîm de vis.
Filmul este o pledoarie pentru păstrarea măsurii în aprecierile ce privesc un artist. Will este departe de a fi un "sfînt", el însuşi îşi condamnă gesturile reprobabile, vorbele necugetate. Cuvîntul său rămîne peste timp tocmai pentru că a fost zămislit de o fiinţă 'umană' şi nu de un "geniu" abstract, himeric.

Regina Elisabeta I este prima care a recunoscut miracolul transfigurării artistice a unei poveşti reale şi ea îşi are rolul bine precizat în film, inclusiv de apariţie "deus ex machina", aşa cum pînă şi micul Webster este purtătorul sentimentelor urîte din om.
De altfel întreg acest produs artistic este minuţios gîndit şi realizat încît fiecare scenă, fiecare replică incită la comentariu şi stimulează idei culturale. Umorul este prezent peste tot, într-un joc perpetuu cu realitatea zilelor noastre, de la psihanalist la barcagiul care scrie versuri şi prinzînd momentul încearcă să le ofere spre consacrare ca un debutant unui maestru.
Iar peste toate, cuvintele originale din celebrele piese şi sonete sunt un regal într-o rostirea firească, într-un cadru real, în ipostaze ale vieţii de zi cu zi. Iar cînd omul îşi simte limita, rămîne speranţa simplă dar puternică în inexprimabil: "Nu ştiu, e o taină!", un laimotiv al filmului încununat pe merit cu cîteva statuete Oscar, o bijuterie a celei de-a 7-a arte.

P.S. Principalele personaje, mediul şi împrejurările sunt reconstituite pornind de la realitate.


Fişă tehnică:
Producţie
: Miramax Films
Regizor: John Madden
Scenariu: Marc Norman, Tom Stoppard
Muzică: Stephen Warbeck
Montaj: David Gamble (120 min)
Distribuţia: Joseph Fiennes, Gwyneth Paltrow, Ben Affleck, Ruppert Everett, Judi Dench, Simon Callow, Colin Firth, Tom Wilkinson



 Toate articolele despre Shakespeare in Love


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marius Dobrin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer