Şi postmodernismul are Dogma sa

Filmul Dogma, producţie americană a anului 1999, este realizat de Kevin Smith (din opera acestui regizor a mai fost difuzat filmul Chasing Amy, căruia i s-a spus Iubiri încurcate) şi are o distribuţie remarcabilă: Ben Affleck, Matt Damon, Linda Fiorentino, Salma Hayek, Alan Rickman, însuşi regizorul Kevin Smith şi alţii, iar spre sfîrşit în rolul lui Dumnezeu apare... cîntăreaţa canadiană Alanis Morissette.

Filmul trebuie văzut deoarece este reprezentativ în cel mai înalt grad pentru mentalitatea postmodernă, sub zodia căreia, ne place sau nu ne place, trăim cu toţii. În această epocă, relaţia cu cele sfinte nu mai este nici de pioasă cucernicie, ca în trecutul mai îndepărtat, nici de contestare şi revoltă furibundă şi încrîncenată, ca în destul de multe momente ale erei moderne. Scenaristul-regizor Kevin Smith ştie despre ce vorbeşte, a studiat preceptele catolicismului, găsind în acestea chiţibuşării pe baza cărora îşi construieşte întregul eşafodaj narativ.

Pe scurt, doi îngeri care au fost de mult izgoniţi pe Pămînt încearcă să ajungă din răsputeri la o anumită sărbătoare catolică, prezenţa în acel loc şi moment garantîndu-le, conform dogmelor (infailibile!) papale, mîntuirea şi deci reîntoarcerea în Paradis; pe urmele acestora, pentru a-i împiedica în intenţiile lor, se găseşte un grup eterogen de entităţi spirituale şi muritori aleşi (apare şi un frate negru al lui Iisus, subiect foarte la modă!); aceasta datorită faptului că, dacă îngerii reuşesc reîntoarcerea în Ceruri, înseamnă că Dumnezeu a greşit de prima dată cînd i-a alungat, se prăbuşeşte calitatea Sa de a fi dincolo de eroare şi, deci, întregul Univers creat de El dispare în neant, chestie care i-ar pica cum nu se poate mai bine lui Satan...

Lanţul de aventuri declanşate de aceste premise este foarte ingenios şi captivant, asigurînd un divertisment cu aparenţă intelectuală şi filozofică. Ne mai întrebăm totuşi, legat de supoziţia că Dumnezeu este de fapt femeie (jucată de Alanis Morissette!): chiar să nu ştie Kevin Smith un fapt elementar în toate religiile, că Fiinţa Supremă este în acelaşi timp bărbat şi femeie (yin & yang, în altă exprimare), fiind dincolo de aceste separări strict umane?