Regizoarea-scenaristă australiană Ann Turner vrea să ne demonstreze că l-a "citit" cu atenţie pe Hitchcock. Şi nu numai pe el, pentru că de la bun început Irresistible te trimite cu gândul şi la clasicul Gaslight. Şi aici avem de-a face cu o femeie obsedată de ideea că în casa ei se petrece ceva pentru că aude zgomote ciudate, dispar lucruri, se deschid uşile singure etc. Şi aici există un soţ asupra căruia poate plana o umbră de îndoială că n-ar fi atât de iubitor şi de perfect cum pare. Dar mai ales, şi aici se pune întrebarea dacă eroina chiar are dreptate sau dacă e nebună sau cel puţin grav stresată de recenta pierdere a mamei şi de nopţile nedormite pentru că lucrează de zor la ilustrarea unei cărţi pentru copii. Totul ar fi în regulă: multe momente de suspans (chiar prea multe), coşmaruri, bizarerii. Numai că Turner derapează spre final încercând să răstoarne de două ori situaţia şi cade într-o melodramă ieftină.
Ceea ce rămâne remarcabil este jocul lui Susan Sarandon care face aici unul dintre cele mai bune roluri ale ei, tocmai pentru că Turner i-a oferit un personaj-mănuşă din categoria "femei puternice, dar imperfecte, care se află în împrejurări neobişnuite şi tot ceea ce fac le costă foarte mult". Definiţia îi aparţine chiar actriţei care aduce filmului cele trei steluţe.