Emanuel Pârvu şi-a imaginat distanţa dintre viaţă şi moarte ca pe un spaţiu cît se poate de real, în care cei ajunşi în situaţii limită se întîlnesc, comunică între ei, îşi povestesc viaţa şi se roagă de îngeri să îi salveze. Pentru unii, salvarea înseamnă viaţa, pentru alţii, moartea, iar regula care li se aplică tuturor este aceea că nimeni nu primeşte ce şi-ar dori, ci numai ce îi e scris, adică exact pe dos. Acest exerciţiu dramatic, intitulat Sectorul S, i-a adus actorului Emanuel Pârvu premiul pentru debut în literatură, în 2004.
Cu un text simplu, pe alocuri poate chiar anost, fără vorbe de duh sau replici sclipitoare, Sectorul S s-a dovedit a fi o piesă bună pentru un show de teatru underground. Pus în scenă la Green Hours chiar de autor, spectacolul a inaugurat la Iaşi (în regia studentului Vlad Cepoi) proiectul "Scena din subsol", iniţiat de Oltiţa Cîntec la Teatrul Luceafărul. Este al doilea proiect de anvergură al acesteia, după "dramatIS", cel destinat promovării dramaturgilor ieşeni contemporani.
Spaţiul (cam mohorît) al Clubului Imperivm s-a dovedit a fi scena potrivită a Sectorului S(inucigaşi), pe care autorul piesei şi l-a închipuit ca pe un bar în care "clienţii" care au comandat viaţă primesc moarte şi invers. Ca spectator însă, nu afli asta de la început, ci pe măsură ce evoluează cei trei eroi, care au vrut să se omoare din dragoste. Sectorul S este doar unul dintre cele trei ale spaţiului dintre viaţă şi moarte, extrem de riguros organizat în comedia neagră a lui Emanuel Pârvu. Mai este raionul "Normal" - unde "nu e bar... E ca la hotel... Cu multe camere, mişto... Au şi room-service. Tragi de o aripioară şi vine îngeriţa..." -, precum şi raionul "Comă" - "cu piscină, cu saună, masaj" -, unde cel mai "distractiv" e cînd vin "grupurile organizate", adică "ăştia din accidente de avion, de autocar".
Eroii nu au nume, ci iniţiale. Primul este X, care deţine şi cheia piesei, iar ceilalţi sînt C şi A. Starea lor le este adusă la cunoştinţă de un înger de sex feminin - personajul I -, numit de cei trei Îngeriţa, care le transmite şi ce le e scris să li se întîmple: "X: Spitalul Municipal, perfuzii, 4 ore de comă. Diagnostic: nesigur, fără vizitatori. C: Spitalul de Urgenţă, coloană fracturată, traumatisme craniene multiple, 6 ore de comă. Diagnostic: 20 la sută şanse. A: neridicat din apartament, o oră de comă, şanse de supravieţuire: în scădere, momentan 70 la sută". Ironia face ca personajul cu şansele cele mai mari să moară, iar cel cu şansele cele mai puţine să supravieţuiască, spre disperarea amîndurora: "Adică, dacă mi-e scris să trăiesc, trăiesc şi dacă mă arunc de la 7? Aşa cu coloana ruptă, cu capu' în colţuri, cu şuruburi prin mine, şi-n cărucior? Nu, tată! Eu nu mai vreau să trăiesc! Nu mai vreau, înţelegi?".
Schimbul de destine, interzis
În zadar încearcă să facă schimb de destine, pentru că uşa vieţii, respectiv cea a morţii - situate de o parte şi de alta a Sectorului S - nu i se deschid decît cui îi e dat să treacă dincolo de ele. Iar cel care îi convinge să îşi accepte soarta este X. Doar Îngeriţa ştie că el este cel care le-a şi scris-o.
Chiar dacă morala acestei piese i-ar putea îndemna pe unii să se arunce de la etajul 7 sau să înghită un pumn de calmante, Sectorul S rămîne o comedie neagră bine jucată de actorii de la "Luceafărul" Cătălin Cucu, Adrian Buliga, Emanuel Florentin şi Mariana Ivanov. Şi, în ciuda faptului că în spectacolul regizat de Vlad Cepoi se simte la un moment dat nevoia unui ritm mai alert care să spargă monotonia - o ameninţare pentru orice reprezentaţie underground -, el merită văzut. Fie şi pentru că e singura şansă de a bea relaxaţi o cafea sau un gin, în spaţiul dintre viaţă şi moarte.