Filmul semnat de regizorul Harald Zwart (născut în Olanda, dar cu o copilărie norvegiană, ajuns în 1994 la Hollywood) este o comedie uşoară de vară destinată în special adolescenţilor ce visează să ajungă superagenţi secreţi. De altfel, şi povestea filmului porneşte de la această premisă; CIA organizează cursuri de vară pentru copiii superdotaţi la o tabără mascată, unde aceştia învaţă tot arsenalul de proceduri aflat în panoplia oricărui agent care se respectă.
Cody Banks (Frankie Muniz) este, doar aparent, un puşti timid, care nu se prea descurcă cu fetele, urăşte de moarte ştiinţele exacte, dar se dă în vînt după skateboard. Absolvent al cursurilor pentru agenţi-adolescenţi, Cody primeşte misiunea de a "agăţa" o frumoasă liceană blondă, fiica unui mare savant care a proiectat o tehnologie de producere a nanoroboţilor, care tehnologie cade pe mîna cui nu trebuie. Şi aici oamenii "răi" îşi fac de cap în decoruri supersofisticate, parcă împrumutate din 2001, O odisee spaţială, Războiul stelelor, Barbarella sau Goldfinger.
Marea dilemă a noului 007 în pantaloni scurţi este că timiditatea îi poate juca la orice pas feste. Pînă la urmă însă, mai ales cu sprijinul foarte dezinteresat al Agenţiei, el va reuşi să se descurce de minune printre toate capcanele întinse de terorişti, de familie, care nu prea ştie ce învîrte nepreţuitul odor, şi chiar de către CIA, care a alocat sume importante pentru pregătirea sa. Fiind o comedie, sfîrşitul nu este greu de prevăzut, dar nu finalul cu happy-end-ul de rigoare este important. Scenariul semnat de Ashley Edward Miller, Zack Stentz, Scott Alexander şi Larry Karaszewski după un subiect de Jeffrey Jurgensen, are suficiente note de directă parodie a filmelor de spionaj, unde nu tehnologiile contează, ci strălucirea lor sofisticată pentru a lua ochii profanilor. Parodia se extinde în filmul lui Harald Zwart la universul teenager-ilor, precum şi la conflictele extrem de banale prezente în mai toate filmele cu adolescenţi, privind rivalitatea băieţilor de liceu la graţiile unei blonde bine situate.
Nu în ultimul rînd, "victima" parodiei este chiar Agenţia Centrală de Investigaţii, ai cărei specialişti se iau la încăierare atunci cînd este vorba de eliminarea "maleficei" timidităţi din arsenalul agentului junior.
Bine ritmat, dar cu o enormă cantitate de locuri comune, filmul supravieţuieşte prin umorul său destul de direct, nu prea agresiv, şi prin calitatea "parodiei" la adresa filmelor serioase de la SF la seria James Bond. Plin de gadget-uri ce îi vor încînta mai ales pe micii spectatori care nu prea au acces la seriile cu Bond, filmul Agentul Cody Banks rămîne o agreabilă comedie de vară, onest interpretată de actori care, deşi tineri, au o considerabilă experienţă pe platourile de filmare sau ale televiziunii.
Fişa tehnică:
Agent Cody Banks, SUA, 2003
Regia: Harald Zwart
Cu: Frankie Muniz, Hilary Duff, Angie Harmon, Keith David, Ian McShane, Cynthia Stevenson, Arnold Vosloo, Martin Donovan