Epoca de gheaţă - Ice Age

Încercînd să-mi descifrez notiţele luate pe parcursul unei dimineţi de distracţie (m-am distrat la fel de mult ca oricare alt copil din sală, cu posibila excepţie a talentatului tătic pe care l-am tot auzit citind subtitlurile şi interpretînd toate rolurile, pentru însoţitorii săi preşcolari), am dat peste o însemnare misterioasă. Iat-o:

"Leneşul + păsările Dodo = bătălie pentru 3 pepeni - FABULOS!"

Iată şi misterul: cum am putut să cred că o secvenţă precum aceea, într-adevăr fabuloasă, are nevoie de notiţe, ca să-mi rămînă în memorie? E vorba despre nişte păsări pentru care iarna (care nu durează decît din precambrian pînă în cuaternar - o nimica toată) nu constituie o ameninţare, căci s-au aprovizionat cu fix trei pepeni. E vorba şi despre un Leneş, care rîvneşte la pepenii păsărilor Dodo. Leneşul e un rozător pe care n-am reuşit să-l identific, de unde am dedus că neamul lui nu s-a descurcat prea bine în epoca de gheaţă - încă o confirmare a ostilităţii acestei lumi faţă de făpturile simpatice, neserioase, inutile, incapabile să vîneze sau să terorizeze alte făpturi.

În cea mai emoţionantă secvenţă din filmul de animaţie al lui Chris Wedge, Leneşul descoperă nişte desene rupestre şi realizează că portretul lui lipseşte; vrînd şi el să lase ceva în urmă, se apucă să corecteze de unul singur nedreptatea artiştilor preistorici: de ce atîţia mamuţi şi nici un Leneş? El nu ştie că peste multe mii de ani, va deveni, totuşi, un desen - şi încă unul animat prin tehnologii de ultimă oră şi aplaudat de spectatorii din întreaga lume: există un Dumnezeu. Animaţia e atît de bună încît îţi vine să-ţi afunzi mîna în blana mamutului şi să-ţi faci bulgări din zăpada de pe ecran. Şi chiar nu vezi în fiecare zi un mamut dîndu-se pe tobogan sau un Leneş inventînd jocurile olimpice de iarnă.