Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Vita e bella, La

Iluzia imposibilă - La vita e bella


România Liberă, octombrie 2002
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În această seară puteţi vedea un film care s-a văzut destul de des la noi în ultimii ani, dar merită oricînd revăzut cu plăcere (mai ales prima parte): celebrul La vita e bella, (Italia, 1998), regia Roberto Benigni, cu acelaşi Roberto Benigni şi soţia sa, Nicoletta Braschi.

Subiectul este cunoscut de toată lumea: un tată, deportat de fascişti împreună cu băieţelul său, îi ascunde acestuia realitatea cumplită a lagărului de concentrare, prezentînd totul drept un joc, la finalul căruia cel care suportă fără să se plîngă probele la care e supus pe parcurs va primi ca premiu un tanc adevărat (care şi apare la sfîrşitul filmului, este un tanc al armatelor aliate eliberatoare).

Lăsăm altora să ducă discuţia dacă este admisibil să vorbeşti despre Holocaust pe un ton mai relaxat şi sub masca unei comedii, fie ea şi tragică - au curs tone de cerneală imediat după premieră pe acest subiect (vezi şi controversa mai veche, din anii '50, provocată de criticii de film de stînga ai vremii, dacă nu mă înşel de Rivette e pusă întrebarea: "Se poate folosi un travelling cînd faci un film despre Auschwitz?", adică mai trebuie stilizat ceva sau doar arătată realitatea brută şi cutremurătoare), ca şi comparaţiile cu Train de vie al lui Radu Mihăileanu, ieşit cam în aceeaşi vreme. De fapt, filmele nu au nici o legătură între ele.

Aşa cum spuneam, prima parte a filmului, în care eroul o cucereşte pe cea care îi va fi viitoarea soţie, "prinţesa" sa, este superbă, o adevărată încîntare, un moment de mare cinema, dar ulterior, în a doua parte, cea propriu-zis cu lagărul şi iluzia creată de tată pentru fiul său, umorul este mult mai căznit şi scrîşnit şi, cu toată ingeniozitatea scenaristică pusă la bătaie, totul are un aer sinistru şi neconvingător (nu, viaţa nu e frumoasă în astfel de situaţii extreme şi tragice, îţi vine să exclami, chiar dacă ai văzut tot filmul, dar ai rămas la părerea ta). În mod evident, filmul lui Benigni vine pe filiaţia stilistică faţă de Chaplin şi, în primul rînd, Vittorio De Sica (mai ales cel din Miracolo a Milano, cel mai frumos film de stînga făcut vreodată, despre aşa-numiţii "dezmoşteniţi ai sorţii"). Ca şi acolo, unei realităţi crude i se opun puterea imaginaţiei şi credinţa într-un sfîrşit fericit, în care cei slabi şi care suferă vor primi răsplata mult aşteptată.

Pe Roberto Benigni, comic de un tip cu totul special, l-am văzut prima oară în 1990 la Festivalul filmului italian, cînd era protagonist în ceea ce din păcate a fost ultimul film al lui Fellini, La Voce della Luna. De-a lungul timpului, Benigni a jucat şi în trei filme semnate Jim Jarmusch, ca şi în filme de Marco Ferreri, Bertolucci, Costa-Gavras, Wim Wenders şi Blake Edwards (pe Fiul Panterei Roz/ Son of the Pink Panther). Trecut şi la regie, el a avut succes cu Johnny Stecchino şi Il Mostro, dar celebritatea instantanee pe plan universal a obţinut-o cu La vita e bella, film care, deşi neamerican, l-a făcut să cîştige Premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal, başca premiile pentru cel mai bun film străin şi cea mai bună coloană sonoră.

Afirmaţia "Viaţa e frumoasă" Benigni susţine că a extras-o din jurnalul lui Troţki, dar se pare că el cita nişte versuri de Maiakovski. Oricum, la cît de banală e, putea s-o spună oricine şi, ca şi în cazul Apostolul Pavel-Marin Preda (ştiţi, "dacă dragoste nu e..."), acum îi aparţine definitiv lui Benigni.




 Toate articolele despre Vita e bella, La


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Doinel Tronaru


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer